Ştiri 3 septembrie 2012

Parohia Sfântul Mina invită constănţenii la un spectacol de pantomimă.
Acesta conţine două piese de teatru: Copacul Vieţii şi Povestea Sfântului Mina şi va avea loc astăzi de la orele 19 la Biserica Sfântul Mucenic Mina din Parcul Tăbăcărie.
Spectacolul va fi susţinut de către tinerii cu dizabilităţi din cadrul asociaţiei Sfântul Mina în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Mimilor din Serbia în cadrul proiectului “Împreună facem mai mult”, finanţat din fonduri europene.
Asociaţia Sfântul Mina a fost înfiinţată în anul 1993 şi oferă terapii educaţionale copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi pentru o mai bună integrare în societate.

Moaştele a 13 sfinţi au fost furate dintr-o biserică din Sankt Petersburg.
Hoţii au mai furat şi un potir de argint şi 5 cruci baptismale.
Printre sfintele moaşte ce au fost furate se află şi rămăşiţele lui Alexandru Nevsky, cneazul rus din secolul al 13-lea care a apărat creştinătatea ortodoxă împotriva Cavalerilor Teutoni catolici.
Moaştele eroului naţional rus trebuiau să ajungă în Bulgaria săptămâna aceasta, în Catedrala din Varna.

Încă două puncte de trecere a frontierei se vor înfiinţa în judeţul Constanţa.
Acestea vor funcţiona la Dobromir şi Lipniţa şi sunt o cerinţă în cadrul unor proiecte cu finanţare europeană.
Banii pentru înfiinţarea lor vor veni de la bugetul de stat.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 12 milioane de euro.

Examenul de bacalaureat de anul viitor va fi diferenţiat.
Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu care a precizat că liceenii care nu vor să urmeze o facultate, ci doresc să intre pe piaţa muncii, pot da bacalaureatul profesional, care va fi o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.
Aceasta a mai afirmat că, în urma discuţiilor pe care le-a avut cu mai mulţi directori de şcoală, precum şi cu reprezentanţi ai inspectoratelor, s-a ajuns la concluzia că trebuie introdusă o nouă formă de finalizare a studiilor liceale.

Promovabilitatea la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat este de 24,27%.
Chiar dacă rezultatele din această sesiune sunt mai bune decât cele înregistrate anul trecut, foştii liceeni nu se pot lăuda cu note mari.
Cel mai mare procent de promovare a fost înregistrat în judeţul Giurgiu, de 50,22%, iar cel mai mic în Ilfov de doar 10,21%.
La nivelul judeţului Constanţa, situaţia promovabilităţii s-a îmbunătăţit faţă de anul trecut, şi a ajuns la 36,07%, faţă de 10,69% cât a fost în 2011.

Anul şcolar va începe pe data de 17 septembrie.
Astfel elevii vor beneficia de o săptămână de vacanţă în plus.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat că noul an şcolar va începe la 17 septembrie, ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea părinţilor, dar şi pentru că, astfel, va fi o săptămână în plus pentru pregătirea unităţilor de învăţământ. Decizia începerii anului şcolar la 17 septembrie a fost luată în şedinţa de Guvern de sâmbătă.

Guvernul a stabilit că alegerile parlamentare vor avea loc pe 9 decembrie.
În urma unei discuţii în şedinţa de Guvern, s-a ajuns la concluzia că 30 noiembrie, de sărbătoarea Sf. Andrei este prima zi liberă, urmată de 1 Decembrie, Ziua Naţională, astfel că este posibil ca mulţi cetăţeni să plece către alte localităţi.
Iniţial, Premierul Victor Ponta a susţinut că Guvernul este obligat să stabilească alegerile parlamentare în 2 decembrie, din cauza opoziţiei de a le organiza mai devreme.

Ministerul Muncii va continua să acorde ajutoare pentru încălzire.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că se va încerca simplificarea procedurii de acordare a ajutoarelor, în sensul eliminării birocraţiei.
Oficialul a precizat că, anul acesta, limita subvenţiilor nu poate depăşi 1.800 de lei.

Exerciţiile fizice regulate şi consumul moderat de alcool pot reduce chiar şi cu două treimi riscul apariţiei bolilor cardiovasculare.
De asemenea bolile de inimă se pot preveni prin păstrarea în limite normale a masei corporale şi o alimentaţie bogată în legume.
Aceasta este concluzia unui studiu la care au participat peste 10 mii de persoane cu vârsta cuprinsă între 24 şi 70 de ani.
Descoperirea este deosebit de importantă în contextul în care, în ţările dezvoltate, riscul dezvoltării afecţiunilor cardiovasculare, cum ar fi hipertensiunea arterială, este de 90%.

România este ţara europeană cea mai grav afectată de secetă, potrivit prognozelor europene.
În acest sens, premierul Victor Ponta a solicitat ca Ministerul Agriculturii să înceapă procedurile de sprijinire a fermierilor.
Sprijinul financiar este de 100 lei pe hectar şi se va acorda pentru suprafeţe de maxim 10 hectare de culturi agricole, iar banii vor fi primiţi într-o singură tranşă de la 15 noiembrie.