Ştiri 27 iulie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Originar din Nicomidia, a primit la naştere numele de „Pantoleon”, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”.
A deprins secretele medicinei alături de un doctor din cetate, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins învăţătura de credinţă.
Este botezat de Ermolae şi i se pune numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Acest nume este pe deplin ilustrat de viaţa sa, deoarece se va dedica bolnavilor pe care îi tămăduieşte cu iscusinţa medicului, dar şi cu puterea credinţei.
S-a mutat la Domnul în jurul anului 305, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost supus la chinuri grele şi în cele din urmă decapitat.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin.
El este invocat deseori de către cei în suferinţe, ca unul care aduce grabnică vindecare.

Biserica Sfânta Sofia din Trapezunt riscă să fie transformată în moschee.
Autorităţile turceşti au anunţat că intenţionează ca aceasta să devină locaş musulman de rugăciune, după ce şi biserica Sfânta Sofia din Niceea a suferit aceeaşi transformare.
Oficialii sunt de părere că edificiul este destinat rugăciunii şi nu poate fi utilizat ca muzeu.
Autorităţile locale au criticat însă această intenţie şi au declarat că muzeul este cunoscut în întreaga lume iar transformarea lui în moschee ar afecta turismul în regiune.

Zona de litoral a Mării Negre va fi consolidată din bugetul Ministerului Mediului.
Ministrul Rovana Plumb a declarat că este în pregătire a Hotărâre de Guvern în acest sens, pe care o va trimite urgent spre aprobare Executivului.
Oficialul a arătat că o primă intervenţie pentru consolidarea litoralului Mării Negre necesită o sumă de 10 milioane lei.

Legea învăţământului trebuie modificată în sensul rămânerii clasei a IX-a la liceu.
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu este de părere că transferarea clasei a IX-a la gimnaziu ar pune în dificultate învăţământul românesc.
Ea a adăugat că majoritatea şcolilor gimnaziale se află în mediul rural, iar rezultatele la evaluarea naţională relevă faptul că în mediul rural şcoala s-a degradat foarte mult.

Compania Rompetrol a ieftinit carburanţii.
Astfel, preţul benzinei a fost redus cu trei bani/litru iar cel al motorinei cu cinci bani/litru.
Un litru de benzină Efix 95 se vinde cu 5,87 lei, iar cel de benzină Alto 101 cu 6,51 lei.
De asemenea, litrul de motorină Efix Diesel este 5,93 lei şi cel Diesel Alto 55 costă 6,24 lei.

Pâinea se va scumpi ce cel puţin 10% de la 1 august.
Anunţul a fost făcut de producătorii din industria de profil, care spun că seceta din această vară şi creşterea istorică a monedei europene le măresc cheltuielile de producţie.
Ei mai spun că dacă vor continua să crească preţurile la materia primă, cel mai probabil va urma o nouă rundă de scumpiri la produsele de panificaţie.

În România, cazurile de SIDA au înregistrat o creştere alarmantă.
Statisticile arată că în ultimul deceniu a crescut semnificativ numărul de persoane infectate cu virusul HIV în Rusia, Ucraina şi România.
Potrivit medicilor, lipsa serviciilor de prevenire explică creşterea numărului de bolnavi.
De asemenea, Guvernele nu acordă nicio finanţare pentru prevenire, iar Fondul mondial de luptă împotriva bolii SIDA nu mai finanţează aceste servicii în unele ţări, precum România.
În lume, aproape 35 de milioane de persoane sunt contaminate cu virusul HIV, iar 97% dintre bolnavi trăiesc în ţări sărace şi nu au acces la tratamente.

Şoferii care vor fi prinşi fără rovinietă vor plăti mai puţin.
O nouă lege în acest sens a fost adoptată săptămâna aceasta.
Până în prezent, şoferii depistaţi că nu au achitat această taxă erau obligaţi să plătească în 48 de ore o amendă de 250 de lei, dar şi un tarif de despăgubire de 28 de euro perceput de Compania de Drumuri.
Astfel, potrivit noii legi, şoferii vor avea de achitat în 48 de ore suma de 250 de lei.

Bulgaria a introdus noi sancţiuni pentru şoferi, inclusiv pentru românii care circulă pe teritoriul ţării.
Astfel, amenzile pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice au fost majorate, la fel şi cele pentru neacordarea priorităţii.
Şoferii care au consumat alcool înainte de a se urca la volan riscă să rămână fără permis între 6 şi 12 luni, iar amenzile ajung până la 500 de euro.
De asemenea, sancţiunile sunt şi mai drastice pentru cei care refuză testul de alcoolemie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept