Ştiri 24 iulie 2012

Ruinele unei biserici creştine au fost descoperite în Tesalonic, în Grecia, în timpul lucrărilor de construcţie a metroului.
Potrivit specialiştilor, este o basilică de mici dimensiuni, cu o capelă funerară, care a fost distrusă în secolul al VII-lea.
În momentul săpăturilor, arheologii au găsit resturi de mozaic care reprezentau o pasăre phoenix cu un halou, simbol creştin al lui Hristos.
Biserica va fi transferată aproape de clădirea Bibliotecii Aristotel din oraşul grecesc.

Zeci de mii de creştini au semnat o petiţie împotriva concertului Madonnei în Polonia.
Aceasta urmează să susţină un concert la Varşovia, în ziua de 1 august, ziua comemorării celor morţi în cel de-al doilea război mondial.
Reprezentanţii unei organizaţii creştine au declarat că ziua de 1 august este o zi de pomenire în Polonia şi că nu vor permite blasfemierea simbolurilor sfinte.
Concertul Madonnei este un atac la simbolurile creştine pe care le profanează prin arderea crucilor pe scenă dar promovează şi desfrânarea, homosexualitatea şi perversiunea.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare imediată de vânt puternic.
Aceasta este valabilă până la ora 14:30 şi vizează Dobrogea, în special litoralul şi jumătatea de est a Munteniei.
Astfel vântul va prezenta intensificări ce vor atinge la rafală 50-60 km/h şi izolat 65-70 km/h.

Constănţenii îşi pot verifica tensiunea arterială gratuit până la sfârşitul lunii viitoare.
Verificările gratuite se fac în corturi de prim ajutor special ridicate în trei puncte fixe din Constanţa şi Mamaia.
Hipertensiunea arterială afectează aproximativ 40 la sută dintre români, la ora actuală, iar statisticile arată că ţara noastră se află pe locul patru în Europa în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de boli ale inimii.
Din acest motiv, Crucea Roşie Constanţa, a implementat, luna aceasta, un proiect de conştientizare a populaţiei cu privire la reducerea riscurilor hipertensiunii arteriale.

Asiguraţii pot cere spitalului rambursarea cheltuielilor personale făcute pe durata internării.
Spitalele sunt obligate să deconteze toate aceste cheltuieli ale pacienţilor, pe baza documentelor întocmite de medicul curant din secţia în care sunt internaţi şi avizate de şeful de secţie şi de managerul unităţii.
Precizările sunt făcute de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care susţine că restituirea banilor este o obligaţie exclusivă a spitalelor şi se realizează doar din veniturile lor, pe baza unei metodologii proprii.

Producătorii agricoli cer Guvernului să declare stare de urgenţă în agricultură.
Asociaţia care îi reprezintă pe producători i-a transmis deja solicitarea ministrului Agriculturii, însă Daniel Constantin a decis că o asemenea măsură nu se impune, fapt care provoacă nemulţumirea agricultorilor.
Mai mult, Liga Asociaţiilor Producătorilor îl acuză pe ministrul Agriculturii că dezinformează opinia publică în ceea ce priveşte situaţia din ţară.

Etichetele produselor alimentare vor avea doar menţiunile de sănătate avizate de Uniunea Europeană.
Această măsură a fost luată din nevoia de protejare a sănătăţii cetăţenilor.
Astfel, pentru calciu, vor fi permise opt menţiuni de sănătate, care se referă la reducerea riscului de îmbolnăvire şi la menţinerea sănătăţii sistemelor osoase.
De asemenea, pe etichetele produselor din carne va fi făcută menţiunea că acestea contribuie la îmbunătăţirea absorbţiei fierului atunci când se consuma împreună cu alte alimente care conţin acest element.
Alte menţiuni, în afara celor acceptate, nu vor fi permise, iar modificările vor fi aplicate din a doua jumătate a lunii decembrie.

Cremele autobronzante sunt periculoase pentru sănătatea femeilor.
Cele care aleg să se bronzeze artificial cu ajutorul acestor produse se expun riscului de a dezvolta probleme de fertilitate.
Aceste creme conţin multe chimicale ce pot cauza inclusiv cancer.
Printre componentele periculoase se află şi hormoni responsabili de malformaţii grave la copii.

România ocupă primul loc în Europa la fraudele cu fonduri europene.
Comisia Europeană a publicat un raport din care reiese că situaţia ţării noastre ar trebui sa ridice un semn de întrebare autorităţilor autohtone.
Potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, Uniunea Europeană a decis să înăsprească lupta împotriva fraudării fondurilor structurale şi de coeziune.
Anul trecut, în ţara noastră s-au constatat 225 de cazuri de frauda ce au implicat fonduri europene, astfel că ne aflăm pe primul loc la numărul de sesizări.

Moneda Euro a depăşit pragul de 4 lei şi 60 de bani.
Ultimul maxim istoric anunţat de Banca Naţională a României a fost înregistrat vineri, când euro a fost cotat la 4 lei şi 58 de bani.
Cotaţiile de ieri indică o scădere a leului cu 6,5 la sută faţă de euro, comparativ cu rata de schimb de la sfârşitul lui 2011.

Seceta din Statele Unite ar putea duce la o criză alimentară globală.
Aceasta ar putea fi similară secetei din anul 2008, când scumpirea alimentelor a provocat revolte în Africa, Orientul Mijlociu şi America Latină.
Preţul porumbului a atins maximul istoric, vineri, iar soia se tranzacţionează tot la preţuri record.
America este cea mai mare producătoare de porumb din lume, iar aproximativ 40 la sută din acesta este folosit pentru producerea etanolului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept