Stiri 20 iulie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul.
Originar din cetatea Tesva, fiu al unui preot evreu, Sfântul Ilie este cunoscut în special datorită unei minuni legate de lipsa ploii.
La Horeb, Dumnezeu i se descoperă lui Ilie „într-o adiere de vânt lin”, precedată de manifestări ale puterii dumnezeieşti: vârtej nimicitor, cutremur şi foc.
Înainte de sfârşitul misiunii sale profetice, Sfântul Ilie l-a lăsat urmaş pe Elisei, apoi Ilie s-a înălţat la cer într-un „car cu cai de foc”.
În Noul Testament, Sfântul Ilie este prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului, pe muntele Tabor.
Sfântul Ilie va veni la sfârşitul veacurilor, va propovădui credinţa şi va fi ucis de către Antihrist, alături de Dreptul Enoh, un alt drept al Vechiului Testament care nu a cunoscut moartea, asemenea Sfântului Ilie.
Sf. Mare Prooroc Ilie este considerat ocrotitorul recoltelor şi a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe ca un exemplu de credinţă şi curaj demn de urmat.
Cu acest prilej, mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitaţiei IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, şi va participa la slujba de pomenire a eroilor la biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni.
Slujba va fi urmată de procesiunea religioasă cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Andrei Criteanul de la Mitilini şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion.

Biserica Sfânta Sofia din Niceea a fost transformată în moschee.
Aceasta este un simbol al ortodoxiei iar aici s-au desfăşurat lucrările Sinodului Ecumenic de la Niceea din 787.
Biserica Sfânta Sofia a mai fost transformată în moschee în anul 1331, după ocupaţia regiunii de către otomani.
Recent, guvernul turc a hotărât ca această biserică simbol să funcţioneze ca moschee.

50 de creştini au fost arşi de vii în Nigeria.
Gruparea teroristă Boko Haram a atacat un sat de creştini, iar 50 de creştini au fost arşi de vii în casa pastorului lor.
Rapoartele organizaţiei Open Doors au arătat că peste 100 de creştini au fost ucişi în ultima săptămână în Nigeria.
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei a declarat că printre creştinii ucişi se află şi femei şi copii.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de caniculă valabilă astăzi, mâine şi duminică.
Astfel, în regiunile sudice şi sud-estice vremea va deveni caniculară, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic.
Se vor înregistra frecvent valori de 36…38 de grade şi izolat, în după-amiaza zilei de mâine, chiar 39 de grade.

Mai mult de jumătate din populaţia României nu are acces la sistemul de canalizare.
Conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică, lungimea reţelelor de distribuţie a apei potabile, gazelor naturale şi cea de canalizare a crescut anul trecut, în timp ce consumul de apă potabilă şi energie termică s-a redus.
Pe de altă parte, potrivit rezultatelor INS, România se situează pe primul loc în Uniunea Europeană la creşterea lucrărilor de construcţii în luna mai 2012, comparativ cu luna mai a anului trecut, cu un avans de peste 20%.

Casieriile Enel din judeţul Constanţa sunt închise astăzi.
Potrivit unui comunicat emis de compania ENEL, această măsură vine ca urmare a desemnării Zilei Energeticianului ca zi liberă.
Clienţii companiei care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă pot utiliza modalităţile alternative de plată.
Activitatea va fi reluată conform programului obişnuit de lucru în ziua de luni, 23 iulie.

Techirghiolul este primul oraş din România acceptat ca membru al Asociaţiei Oraşelor Termale şi Istorice Europene.
Asociaţia promovează o reţea în strânsă colaborare cu instituţiile europene şi cu sprijinul programelor europene.
Un alt obiectiv al Asociaţiei îl constituie dezvoltarea şi protejarea arhitecturii spa şi încurajarea dezvoltării de cercetări, analize, studii şi statistici în domeniul spa.
Prima acţiune a Asociaţiei este crearea Rutei europene a oraşelor istorice şi termale aprobată de către Consiliul Europei.

Camerele de supraveghere de la examenele naţionale vor fi menţinute până în momentul în care elevii nu vor mai fi tentaţi să copieze.
Declaraţia aparţine ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.
Aceasta a adăugat că îşi doreşte ca, pe viitor, şcolile să revină la un sistem de valori care să-i înveţe pe copii să fie oneşti, toleranţi, corecţi şi muncitori.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept