Ştiri 11 iulie 2012

O nouă mănăstire va fi construită în judeţul Constanţa.
Astfel, mâine de la ora 7.30 va avea loc slujba pentru punerea pietrei de temelie a mănăstirii cu hramul “Icoana Maicii Domnului Prodromiţa”, din localitatea Hârşova.
Apoi, de la ora 8.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie Arhierească împreună cu un sobor de preoţi.
Cu acest prilej, vor fi aduse spre închinare icoana făcătoare de minuni din Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, realizată la mănăstirea Durău după modelul icoanei Maicii Domnului Prodromița şi veşmântul Sf. Mc. Filofteia adus de la biserica „Sf. Mc. Filofteia” din Constanţa.

Pâinea s-ar putea scumpi, din nou.
Majorarea ar putea avea loc luna viitoare, din cauza creşterii preţului la grâu.
Preşedintele Rompan, Aurel Popescu, a declarat că preţul este mai mare chiar şi cu 25 la sută faţă de anul trecut, la recoltare.
Astfel, făina a început deja să coste mai mult, iar o scumpire a pâinii ar putea apărea în următoarele două săptămâni.

TVA-ul pentru alimente ar putea scădea la 9% de la începutul anului viitor.
Declaraţia aparţine ministrului Agriculturii, Daniel Constantin.
Oficialul a mai adăugat că aceasta este măsura pe care trebuie să o aplice statul pentru a combate evaziunea fiscală.
Reprezentanţii FMI afirmă însă că reducerea TVA pentru anumite produse nu are efecte benefice pentru consumatori, întrucât poate conduce la evaziune.

Maşinile vor fi dotate cu dispozitive pentru apelarea Serviciului 112.
Potrivit unei directive date de Comisia Europeană, din 2015, toate modelele de autoturisme trebuie să fie echipate cu dispozitive eCall.
Acest sistem presupune montarea unor senzori în interiorul vehiculului, pentru detectarea semnelor accidentelor grave.
În acel moment, dispozitivul transmite un apel către Serviciul unic de urgenţă 112, prin care comunică poziţia exactă a vehiculului accidentat şi direcţia deplasării.
Măsura este obligatorie pentru toate statele membre ale Uniunii Europene.

Mai mult de jumătate din copiii români ar accepta să însoţească un necunoscut în schimbul unui cadou.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat de reprezentanţii Asociaţiei „Telefonul Copilului”.
De asemenea, cei mai mulţi copii şi adolescenţi au conturi de messenger şi furnizează date cu caracter privat persoanelor pe care nu le cunosc.
Studiul a fost iniţiat în urma creşterii numărului de cazuri de abuz sexual şi trafic de minori înregistrate la numărul de telefon al copilului.

Românii petrec peste 18 ore pe săptămână pe internet.
Potrivit studiului Mediascope Europe, în funcţie de gradul de utilizare la nivel naţional, internetul se află pe locul al treilea, după TV şi radio.
Cu toate acestea, intensitatea folosirii internetului este mai mare decât media europeană, de doar 14 ore.
Potrivit studiului, românii continuă să-şi petreacă cel mai mult timpul în faţa televizorului, cu peste 21 ore săptămânal.

Taxa aferentă serviciului public de televiziune ar trebui eliminată pentru abonaţii companiilor de cablu.
Afirmaţia aparţine premierului Victor Ponta, care a adăugat că TVR ar putea să regleze plata prin discuţii cu reprezentanţii acestor companii.
El a arătat că telespectatorii televiziunii publice plătesc două taxe, dacă sunt abonaţi şi la o companie de cablu.

Opt milioane de români beau apă cu nitraţi.
Potrivit Ministerului Mediului, peste 1.900 de localităţi din ţara noastră sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi, iar 69 dintre acestea se află în judeţul Constanţa şi 41 în Tulcea.
Specialiştii spun că în majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu aceste substanţe provenite din depozitarea neglijentă a deşeurilor de grajd din gospodăriile oamenilor.
Studiile au arătat că nitraţii pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.

Criza politică din România ar putea prejudicia aderarea la spaţiul Schengen.
Afirmaţia aparţine comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding care a mai adăugat că acţiunile Guvernului de la Bucureşti din ultimele zile ar putea amâna şi integrarea deplină în UE.
România şi Bulgaria se află încă sub monitorizarea UE, care vrea să se asigure că în acest fel sistemele judiciare din cele două ţări se vor apropia de normele europene şi că eforturile de combatere a crimei organizate şi a corupţiei vor fi intensificate.
Viviane Reding a declarat că monitorizarea ar putea fi extinsă dacă România nu va reveni asupra acţiunilor sale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept