Ştiri 29 iunie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Sfinţii Apostoli se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, deoarece au fost “căpetenii ale apostolilor” şi “învăţători ai lumii”, şi au contribuit la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.
Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 înainte de Hristos şi a primit la botez numele de Simon.
El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în tara noastră.
Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol, şi primeşte misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.
La rândul său, Sf. Apostol Pavel, s-a născut între anii 1-5 , în cetatea Tars şi a primit iniţial numele de Saul.
A studiat Scriptura Vechiului Testament devenind zelos păzitor al legii si aprig prigonitor al creştinilor.
Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor.
Pe când însă mergea la Damasc, pentru a prigoni pe creştini, aude glasul lui Hristos, care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”, ocazie cu care se converteşte la creştinism.
Episcopul Damascului, Anania, îl botează pe la anul 34-35 şi primeşte numele Pavel.
Tot acum îşi recapătă vederea pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.
În România, cei doi apostoli sunt declaraţi şi ocrotitori ai penitenciarelor.
Potrivit statisticilor, peste jumătate de milion de români poartă numele sfinţilor apostoli Petru si Pavel, iar aproximativ trei sferturi sunt bărbaţi.

Astăzi, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa îşi serbează hramul.
Zidită între anii 1883-1885, Catedrala a suferit deteriorări în timpul celui de-al doilea război mondial, şi a fost restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu şi al Patriarhului Iustinian Marina.
A fost repictată în stil neobizantin cu decoraţiuni şi motive naţionale româneşti de pictorul profesor Gheorghe Popescu şi de Niculina Dona de la Vrancea, iar mobilierul a fost executat la Paris, după desenele arhitectului Ioan Mincu.
Catedrala adăposteşte moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfântului Stelian şi o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.
Din anul 2002, Catedrala are statut de mănăstire.
Cu prilejul hramului, Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie va săvârşi de la ora 8:30 Sfânta Liturghie împreună cu IPS Iacob, Mitropolit de Mitilini din Grecia.
La sfârşitul slujbei, absolvenţii Facultăţii de Teologie vor depune jurământul de credinţa faţă de Biserică şi neam.

Profesorii care acceptă sume de bani la examenul de bacalaureat vor fi excluşi din comisiile de examen pentru o perioadă cuprinsă între 1 şi 5 ani.
Anunţul aparţine secretarului de stat din Ministerul Educaţiei, Stelian Fedorca, informează Mediafax.
În privinţa organizării şi desfăşurării bacalaureatului, Fedorca a precizat că, în urma discuţiilor purtate cu inspectoratele şcolare, metodologia pentru bacalaureat este respectată, sistemele de supraveghere video sunt funcţionale, iar comisiile sunt constituite.

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni in septembrie, la 85% din salariu.
Anunţul aparţine, ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, care a declarat că decizia cu privire la acest subiect va fi luată de Parlament.
Aceasta a subliniat ca plafonul va rămâne la 3.400 lei, dar se va mari procentul mamelor care vor obţine creşteri ale veniturilor din aceasta indemnizaţie.
In ceea ce priveşte plafoanele indemnizaţiei pentru creşterea copilului, acestea se vor menţine la nivelul actual: plafon minim de 600 lei şi plafon de 1.200 lei pentru opţiunea concediului de un an.

Proiectul parcării supraetajate din Mamaia a fost aprobat ieri în cadrul şedinţei Consiliului Local Constanţa.
Aceasta va fi construită cu fonduri europene în zona Cazino Albatros.
Parcarea va avea o capacitate de 390 de locuri şi va fi dotată cu sisteme de monitorizare electronice pentru: afişarea numărului de locuri disponibile şi ocupate pe nivel sau bariere de intrare/ieşire pentru calculul duratei de staţionare.

CFR Călători reduce preţul biletelor de tren achiziţionate online.
Campania va dura până la sfârşitul lunii august, pentru orice destinaţie din ţară.
Astfel, clienţii care intră pe site-ul www.cfrcalatori.ro şi achită valoarea biletului cu orice card beneficiază automat de o reducere de 15% din preţul de la casa de bilete.
Discount-ul de 15% se adaugă eventualelor reduceri suplimentare, precum cele acordate studenţilor sau elevilor, cele de minigrup sau cele pentru biletele dus-întors.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a lansat un serviciu on-line de verificare a rovinietei.
Serviciul este disponibil pe site-ul www.cnadnr.ro.
Pentru verificarea valabilităţii rovinietei este necesară completarea celor două câmpuri obligatorii, respectiv numărul de înmatriculare şi seria de şasiu, precum şi a codului de verificare. Potrivit companiei, până la data de 1 iulie serviciul de verificare a valabilităţii rovinietei se află în perioada de testare.

Pesticidele din legume şi fructe sunt responsabile de sindromul ADHD la copii.
Aşa arată un studiu efectuat de oamenii de ştiinţă americani.
În cadrul cercetărilor, specialiştii au stabilit o legătură directă între comportamentul copiilor care suferă de hiperactivitate şi conţinutul de substanţe chimice din compoziţia pesticidelor.
Astfel, cu cât concentraţia de substanţe toxice îngurgitate de organism este mai mare, cu atât sporeşte riscul dezvoltării ADHD şi a altor tulburări psihice grave.
Experţii au explicat că astfel de substanţe se găsesc şi în produsele obţinute din culturi tratate, cum ar fi pâinea.

Reţelele de internet wireless reprezintă un pericol major pentru copii.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a cerut ca în şcoli să nu fie folosit sistemul de internet wireless, din cauza riscului potenţial de dezvoltare a unor boli la copii.
Experţii organizaţiei consideră că astfel de sisteme fără fir generează o sarcină electromagnetică suplimentară asupra organismului sensibil al copilului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept