Ştiri 25 iunie 2012

O Biserică dărâmată de Napoleon va fi reconstruită la Moscova.
Biserica Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul va fi reconstruită la cererea Primarului Moscovei, Serghei Sobianin.
Aceasta a fost distrusă de către soldaţii francezi prin ordinul lui Napoleon, în retragerea acestora din Moscova din anul 1812. Punerea primei pietre a Bisericii va avea loc la începutul lunii septembrie, cu ocazia a 200 de ani de la Victoria Rusiei asupra Franţei lui Napoleon.
Lucrările vor dura până în anul 2015.

România va intra parţial în spaţiul Schengen în septembrie sau octombrie.
Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Ungariei la Bucureşti, care a adăugat că ţara noastră va intra în spaţiul Schengen doar cu aeroporturile şi graniţele maritime.
Acesta a mai spus că România a îndeplinit în totalitate condiţiile pentru aderare.
România şi Bulgaria ar fi trebuit să fie primite în zona Schengen în luna martie 2011.
Intrarea s-a amânat însă, pe motiv că în România ar fi unele lacune în domeniul reformelor de justiţie şi din cauza corupţiei.

Absolvenţii clasei a 8-a încep astăzi evaluarea naţională.
Elevii susţin astăzi proba scrisă la limba şi literatura română iar mâine este programată proba la limba maternă.
Miercuri este programată proba la matematică iar rezultatele iniţiale sunt afişate vineri, 29 iunie.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 2 iulie.

Noul ministru al Culturii, Puiu Haşotti va depune astăzi jurământul de învestire.
Preşedintele Traian Băsescu a acceptat, vineri, numirea în funcţie a acestuia.
Puiu Haşotti s-a născut în anul 1953 la Constanţa şi are un doctorat în ştiinţe istorice.
Din anul 1990 şi până în prezent a ocupat funcţia de Lector şi conferenţiar la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa.

Stilul de viaţă dezechilibrat favorizează apariţia cancerului.
Alimentaţia creşte cu până la 40 riscul apariţiei tumorilor maligne.
La această concluzie au ajuns specialiştii care au participat la congresul Eurocancer de la Paris.
Aceştia sunt de părere că pentru a preveni sau amâna apariţia cancerului nu există un aliment miraculos, ci un stil alimentar echilibrat valabil toată viaţa.
De asemenea băuturile alcoolice măresc riscul de cancer digestiv, obezitate, cancer mamar şi de pancreas.

Aproape 40 la sută din produsele alimentare din lume se irosesc, în timp ce una din şase persoane suferă de malnutriţie.
Directorul unei firme internaţionale de management a declarat că mâncarea este aruncată din cauza condiţiilor neadecvate de păstrare sau a utilizării necumpătate.
Pe de altă parte, preţurile materiilor prime vor înregistra o uşoară creştere în următorii ani, iar omenirea s-ar putea confrunta cu o penurie şi mai mare de apă, a spus oficialul, la Forumul economic internaţional, desfăşurat în Rusia.

România se află printre ţările cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor Eurostat, cele mai scăzute preţuri la bunuri de consum şi servicii din Uniunea Europeană au fost consemnate de Bulgaria, Polonia şi România.
Pe de altă parte, cele mai mari preţuri la bunurile de consum şi servicii se regăsesc în Danemarca, unde valorile acestora sunt cu 124% peste media europeană.
România înregistrează cele mai mici preţuri la produsele alimentare, băuturi şi la tutun.
Totodată, preţurile româneşti la articolele de îmbrăcăminte şi echipamente electronice se află aproape de media europeană.

Noua împărţire teritorială a României se va face din anul 2014.
Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta, care a adăugat că în 2013 va fi introdusă în Constituţie.
El a mai spus că va propune regiunile de dezvoltare actuale, fără a se desfiinţa judeţele care există în prezent.
Totodată, Victor Ponta a declarat că, în viitorul Guvern, după alegerile parlamentare, nu va mai exista ministrul Afacerilor Europene, ci ministrul “pentru fonduri europene”.

Angajaţii care se îmbolnăvesc în timpul concediului de odihnă au dreptul la o nouă vacanţă.
Aceasta este decizia Curţii Europene de Justiţie care a hotărât că o persoană care se îmbolnăveşte înainte de a merge în vacanţă are dreptul să şi-o reprogrameze sau să o prelungească.
Decizia este valabilă pentru toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Ultimul minut din această lună va avea 61 de secunde.
Potrivit specialiştilor, acest lucru permite timpului universal indicat de ceasurile atomice să compenseze avansul faţă de cel realizat de rotaţia Pământului.
Înainte de anul 1972, timpul era dat de astronomie, iar în prezent, timpul este construit, stabilit şi măsurat cu ajutorul ceasurilor atomice care sunt mult mai stabile decât timpul astronomic.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept