Ştiri 21 iunie 2012

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va susţine sâmbătă o conferinţă la penitenciarul Poarta Albă.
Tema o constituie „Sinaxar dobrogean”, iar ierarhul le va vorbi persoanelor private de libertate despre importanţa sfinţilor şi în special, a celor dobrogeni.
Acţiunea se va desfăşura de la ora 9 şi este prilejuită de faptul că ne aflăm în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sfinţi ocrotitori ai penitenciarelor din România.

Duminică, Biserica Ortodoxă va prăznui Naşterea Sf. Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia sambata, de la ora 18, slujba vecerniei la biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanţa, zona Brotăcei.
După slujbă, va avea loc lansarea volumului Ortodoxie, Etnicitate, Identitate Europeană, scris de părintele Mircea Cristian Pricop, unul dintre preoţii bisericii.
De asemenea, credincioşii se vor putea închina moaştelor Sf. Mare Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Trifon, ale Sf. Ap. Varnava, Sf. Ierarh Nicolae şi ale Sf. Mc. Parascheva.
Duminică, Ierarhul Tomisului va răspunde invitaţiei Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuților, şi va participa la Sfânta Liturghie oficiată cu ocazia hramului, la biserica Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Luni, la invitaţia IPS Kiril, Mitropolitul de Varna şi Veliko Preslav, Înaltpreasfinţia Sa Teodosie va face parte din soborul de ierarhi şi preoţi care va săvârşi Sfânta Liturghie la Varna, în biserica „Sf. Mc. Procopie Varneski”, cu prilejul prăznuirii sfântului ocrotitor.

Un celebru blogger ateist s-a convertit la creştinism.
Numele său este Leah Libresco şi avea un blog de un ateism agresiv.
El însă şi-a schimbat numele şi s-a mutat pe o reţea de bloggeri catolici.
În urma unor cercetări atente, bloggerul a spus că un ateist nu poate explica în niciun fel existenţa legii morale şi că aceasta nu vine de la evoluţie sau de la filosofie, ci de la Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă Bulgară condamnă homosexualitatea.
Sfântul Sinod, clerul şi creştinii ortodocşi bulgari se opun din nou organizării paradei gay la Sofia în 30 iunie.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Bulgare consideră că homosexualitatea afectează în mod absolut persoana, familia şi societatea şi este împotriva naturii.
Aceştia mai roagă părinţii, profesorii şi educatorii să nu permită copiilor şi elevilor participarea sau asistarea la manifestările dăunătoare sufletului, care violează drepturile creştinilor ortodocşi din Bulgaria şi creează condiţii pentru tensiune şi conflict.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă pentru mai multe judeţe din ţară, printre care şi Constanţa.
Aceasta este valabilă mâine, când valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse.
Temperaturile maxime vor depăşi 35-37 de grade şi izolat vor atinge valori de 38 de grade în zonele de câmpie din sudul şi estul ţării.

Astăzi este solstiţiul de vară.
Această zi este cea mai lungă din an şi este momentul care marchează începutul verii astronomice.
Astfel, durata zilei este de 15h 32m, iar durata nopţii de numai 8h 28m.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de ecuator.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.

Canicula a impus măsuri speciale pe Autostrada Soarelui.
Astfel, Poliţia Rutieră, SMURD şi Ambulanţa vor avea puncte fixe pe Autostrada A2, la km 20 şi la km 140, unde vor fi găsiţi în această perioadă.
Pentru a preveni incidentele în trafic, Direcţia Rutieră recomandă şoferilor să evite deplasările cu autovehiculul între orele 10,00 – 18,00, opriri dese, pentru repaus şi hidratarea şoferului şi verificarea stării tehnice a autovehiculului, în special, a presiunii în pneuri, precum şi verificarea instalaţiei de climatizare.

De la 1 august, femeile îşi vor putea face gratuit un test Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică din Constanţa au anunţat că vor putea beneficia de examinări gratuite femeile cu vârsta între 25 şi 64 de ani.
Campania a fost demarată deoarece statisticile arată o creştere impresionantă a numărului femeilor care suferă de această boală.
În ultimii patru ani în Constanţa peste 900 de paciente au fost diagnosticate cu cancer de col uterin.

Legea “Big Brother” a intrat astăzi în vigoare.
Aceasta îi obligă pe furnizorii de internet şi de telefonie fixă şi mobilă să stocheze timp de şase luni anumite date legate de convorbirile telefonice şi de schimburile de e-mail-uri.
De asemenea, în lege se precizează că după şase luni, datele trebuie distruse.

Salariile personalului din companiile de stat vor fi micşorate.
Premierul Victor Ponta a decis ieri că salariile directorilor din companiile de stat vor fi limitate la nivelul veniturilor directorului general sau al managerului.
În momentul de faţă există cazuri în care remuneraţia acestor angajaţi este mai mare decât cea a directorilor generali.
În această categorie sunt incluse şi persoanele care ocupă posturi de consilier în companiile de stat.

Fumatul pasiv este un risc major mai ales pentru copii.
Potrivit experţilor, la copiii cu părinţi fumători există o probabilitate mai mare de a prezenta sindromul morţii subite a sugarului.
Alte afecţiuni pe care ei le pot face sunt infecţii respiratorii acute, bronşită, tuse, pneumonie şi o dezvoltare lentă a plămânilor.
În urma unui studiu, specialiştii americani au descoperit prezenţa unui metabolit al nicotinei, în corpul a peste jumătate dintre copiii cu părinţi fumători.
Studiul a fost efectuat pe 500 de copii cu vârsta medie de 2 ani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept