Ştiri 8 iunie 2012

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Nicandru şi Marcian.
Aceştia au fost ostaşi în armata romană de la Dunăre şi făceau serviciul militar în cetatea Durostorum, localitatea Silistra de astăzi, din Bulgaria.
În anul 298, în urma biruinţei asupra perşilor, împăratul Maximian Galeriu a îndepărtat din armată pe ostaşii creştini, după care i-a arestat şi persecutat până la moarte.
Sfinţii Nicandru şi Marcian au mărturisit, împreună cu alţi trei ostaşi şi cu veteranul Iuliu, că sunt creştini, drept pentru care au fost aruncaţi în închisoare şi supuşi la chinuri grele.
Ei însă au rămas statornici în credinţa lui Dumnezeu, iar împăratul a poruncit să li se taie capetele.

Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va târnosi mâine de la ora 8, biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din localitatea Credinţa, slujbă urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în prima duminică după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Meteorologii anunţă că din acest week-end vremea devine caniculară.
Temperaturile încep să crească de astăzi, în toată ţara.
La Constanţa cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări temporare iar vântul va sufla slab, până la moderat.
Astăzi, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 28 grade Celsius, iar de mâine ele vor depăşi 30 de grade.
Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 şi 20 grade Celsius.

Ieri a fost inaugurat pasajul de la Carrefour.
Acesta subtraversează Drumul Naţional 2A iar investiţia de aproape 5 milioane de euro a fost suportată integral de agenţii economici.
Proiectul a fost conceput în parteneriat cu Primăria Constanţa. Municipalitatea are în plan şi realizarea unei artere care să lege bulevardul Aurel Vlaicu de această zonă, astfel încât să existe o cale mai scurtă de legătură între centrele comerciale din nord-vestul Constanţei.

CFR Călători trece, din acest weekend, la programul de vară.
Astfel, în perioada 9 iunie – 9 septembrie, vor fi asigurate legături între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc.
De asemenea, vor circula mai multe trenuri între Constanţa şi staţiunile de la malul mării în intervalele orare cele mai solicitate.
Pentru călătoriile de noapte, CFR va efectua serviciul de transport cu vagoane de dormit şi cuşete.
Totodată, mai multe trenuri Intercity şi Inter-regio vor fi anulate până la 9 septembrie.

Amenzile de circulaţie vor fi contorizate pe internet.
Potrivit unui proiect, va exista o bază de date accesibilă tuturor conducătorilor auto.
După completarea unui formular tip, într-un timp foarte scurt, conducătorii vor primi un răspuns cu privire la numărul sancţiunilor.
De asemenea, aceştia pot afla şi câţi bani au de plătit la taxe şi impozite.

Criteriile pentru acordarea indemnizaţiilor de handicap şi a pensiilor de invaliditate se vor schimba radical în următorii trei ani.
Acestea vizează peste un milion de persoane.
Ministerul Muncii a hotărât să reformeze sistemul de evaluare după ce Guvernul Japoniei a oferit un împrumut de 1,8 milioane de dolari pentru noile investiţii.
Viitorul sistem de evaluare le va permite persoanelor cu probleme să cumuleze indemnizaţia de handicap cu pensia de invaliditate sau cu salariul.
Lista cu noile criterii de evaluare va fi întocmită după înfiinţarea unei comisii speciale.

România nu acceptă existenţa unei limbi moldoveneşti.
Declaraţia aparţine Ministrului Afacerilor Externe, Andrei Marga.
Oficialul a vorbit ieri despre legea pe care o dezbat parlamentarii ucraineni şi care face distincţie între limba română şi cea moldovenească.
Ucraina vrea să adopte o lege prin care limba ucraineană este declarată singura limbă de stat, dar care adaugă că pe teritoriul ţării este garantată utilizarea limbilor regionale.
Printre ele se numără limbile română şi moldovenească.

Peste 150 de medicamente noi ar putea fi cumpărate gratuit sau cu reducere.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit căruia, peste o sută de medicamente noi sunt analizate de specialiştii din Ministerul Sănătăţii, care şi-au propus să actualizeze lista de medicamente compensate, blocată din 2007.
Măsura vine în contextul în care câteva zeci de medicamente aflate pe lista de compensare şi incluse în programele naţionale de sănătate, nu se mai găsesc de mult timp.

Guvernul a anulat hotărârea prin care era restricţionată deschiderea de noi hypermarketuri în România.
Hotărârea de guvern emisă în anul 2004 încălca o directivă europeană cu privire la libertatea serviciilor.
În ultimii 10 ani în România s-au deschis peste 130 de hipermaketuri, iar cifra de afaceri estimată de retaileri este de peste 3 miliarde de euro.
Cele mai multe hypermarketuri se află în Bucureşti şi în judeţul Ilfov.
Deşi consumul este în continuă scădere, marii retaileri au anunţat că vor să deschidă în următorii ani alte câteva zeci de magazine.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept