Ştiri 5 iunie 2012

Un  candidat pentru funcţia de preşedinte în Egipt vrea ca toţi creştinii să treacă la islam.
Acesta a declarat că toţi creştinii copţi „trebuie să se convertească, să plătească tribut sau să plece”, şi că obiectivul său pentru Egipt este ca ţara să devină exclusiv musulmană.
De asemenea, creştinii trebuie să plătească o taxă islamică pentru necredincioşi.
Afirmaţiile candidatului Frăţiei Musulmane au stârnit mai multe critici şi reacţii internaţionale, în condiţiile în care în Egipt sunt peste 10 milioane de creştini copţi.

Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben de ploi şi vijelii pentru toată ţara.
Aceasta a intrat în vigoare şi este valabilă până mâine, la ora 18.00.
Astfel, instabilitatea atmosferică se va accentua de astăzi, cu precădere în vestul ţării, iar de mâine în jumătatea de est a teritoriului.
Se vor semnala descărcări electrice, intensificări ale vântului care vor lua aspect de vijelie, izolat căderi de grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.
Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, în special în zonele deluroase şi montane.

Astăzi este Ziua mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.
În acest an, organizaţia Mare Nostrum invită toţi constănţenii la O Zi de Relaxare în Natură, în Parcul Primăriei din Constanţa, între orele 15.00 şi 18.00.

Ieri a fost inaugurată pasarela din staţiunea Mamaia.
Aceasta are o lungime de 420 de metri în larg, iar la capătul ei se află un ponton pentru vaporaşe care fac mini croaziere de-a lungul ţărmurilor.
Primarul Constanţei a declarat că plimbările cu vaporaşul vor fi gratuite pentru constănţeni în această săptămână, deoarece turiştii nu sunt prezenţi în număr foarte mare pe litoral.
Preţul unei curse care va dura o oră va fi de 35 de lei.

Astăzi încep înscrierile pentru sesiunea specială de evaluare naţională.
Sesiunea se adresează absolvenţilor claselor a 8-a, participanţi la olimpiadele şi concursurile şcolare internaţionale şi se desfăşoară la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte.
Prima probă scrisă la Limba şi literatura română va fi susţinută pe 6 iunie, iar pe 7 iunie se va desfăşura proba scrisă la matematică.
Rezultatele vor fi afişate pe 8 iunie.

Examenul de Bacalaureat s-ar putea schimba de anul viitor.
Anunţul a fost făcut de ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop care a declarat că acesta nu va mai conta la admiterea la facultate pe viitor.
Ministrul a mai spus că schimbarea va fi posibilă după consultări cu elevii de clasa a 11-a, profesori şi părinţi.

CFR Călători introduce de mâine o nouă ofertă comercială pentru biletul dus-întors.
Aceasta dă posibilitatea pasagerilor să aleagă varianta optimă pentru propria călătorie: dus-întors Opţional sau dus-întors Open.
Astfel, biletul dus-întors Opţional, pe lângă reducerea de 10%, oferă posibilitatea de alegere a rangului de tren, a clasei şi a rutei diferite la dus, faţă de întors şi stabilirea datelor de plecare şi întoarcere la momentul achiziţionării biletului.
În cazul biletului dus-întors Open, efectuarea călătoriei de întoarcere, pe aceeaşi rută, cu tren de acelaşi rang şi clasă, se poate face în oricare din cele 20 de zile de valabilitate.

Starea de oboseală în timpul şofatului este aproape la fel de periculoasă ca şi consumul de alcool.
Oamenii de ştiinţă francezi au descoperit că atât şoferii care se urcă băuţi, cât şi cei care se urcă obosiţi la volan sunt de două ori mai predispuşi să producă un accident decât conducătorii lucizi şi odihniţi.
Cercetarea a fost realizată pe 700 de conducători auto care au stat internaţi într-un spital pentru mai mult de o zi, după ce au fost implicaţi într-un accident auto.
Experimentele au demonstrat că patru ore de somn pierdute au acelaşi efect asupra unui conducător ca şi consumul a şase beri.

Organizaţia Greenpeace dă în judecată statul român pentru subiectul gazelor de şist.
Aceasta solicită Guvernului să renunţe la proiectele de exploatare a gazelor de şist, care în prezent ameninţă sănătatea oamenilor şi a mediului şi să încurajeze dezvoltarea surselor alternative, regenerabile de energie.
În ţări ca Franţa şi Bulgaria, Guvernele au interzis exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică.

Acordul ACTA a fost respins din nou în Parlamentul European.
Mai multe comitete europene, printre care cele pentru justiţie şi pentru drepturi civile, au votat împotriva implementării ACTA pe continentul european.
Următorul vot care va avea loc în Parlamentul European se va desfăşura pe 21 iunie, ultimul înainte de dezbaterea ACTA în sesiunea plenară de la începutul lunii iulie.
Acest acord a provocat proteste masive în mai multe ţări europene, în ultimele luni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept