Ştiri 23 mai 2012

Mâine Biserica Ortodoxă va prăznui Înălţarea Domnului.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinţi de la ora 8, biserica „Înălţarea Domnului” din comuna Fântânele.
Biserica a fost zidită în jurul anului 1898, în stilul celor din Bulgaria, de către familiile de bulgari aflate aici.

Centrul social al Bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanţa serbează astăzi 10 ani de misiune socială.
Acesta se numeşte Arca şi se află în parteneriat cu mai multe parohii din Suedia.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 17 o slujbă de Te Deum la Biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Vor participa reprezentanţi ai partenerilor din Suedia, beneficiarii Centrului de Zi Arca şi credincioşi.

O mănăstire închinată deţinuţilor politici va fi construită lângă localitatea Galeşu, comuna Poarta Albă.
Este vorba despre martirii care şi-au pierdut viaţa la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în perioada 1949-1953.
Sfinţirea locului va avea loc pe data de 1 iunie, în prezenţa Părintelui Arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mânăstirii Petru Vodă, după cum a anunţat Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

ANM a emis o atenţionare cod galben de ploi şi vijelii pentru mai multe judeţe, printre care şi Constanţa.
Aceasta este valabilă de mâine dimineaţă, de la ora 6, până vineri, la ora 12.
Astfel, în estul şi sud-estul ţării, precum şi în toate zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 60-70 l/mp.

Un sfert dintre constănţeni nu vor avea astăzi apă caldă.
Din cauza unei defecţiuni a CET Palas, cei care locuiesc în zonele Casa de Cultură, Tomis I, Tomis II, Liceul Economic, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei şi pe străzile I.L. Caragiale, Poporului, Nicolae Iorga şi Decebal nu vor avea apă caldă până la ora 18.00.

Mâine la Constanţa va fi inaugurat Laboratorul de Cardiologie Intervenţională, cea de-a treia parte a Departamentului Inimii.
Medicii de aici vor colabora pentru a putea trata prompt pacienţii cu afecţiuni cardiovasculare.
Bolnavul va fi investigat cu ajutorul angiografului şi, dacă este nevoie, operat de urgenţă.
Statisticile arată că afecţiunile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în Europa, iar România ocupă locul trei în această statistică.

Compania Rompetrol a modificat preţurile carburanţilor.
Astfel, benzina s-a ieftinit cu patru bani pe litru, în timp ce preţul motorinei a crescut cu până la cinci bani/litru.
Potrivit companiei, un litru de benzină Efix 95 se vinde cu 5,9 lei, iar preţul motorinei Efix Alto 55 este 6,29 lei/litru.
Ultima modificare a preţurilor la Rompetrol a fost operată pe 10 aprilie.

Salariaţii ar putea primi anual tichete pentru a-şi cumpăra cărţi în valoare de 100 de euro.
Aşa prevede o propunere legislativă adoptată tacit de Senat.
Potrivit proiectului, tichetele pentru carte pot fi utilizate timp de un an de la data emiterii, pentru finanţarea costurilor de achiziţie a cărţilor, indiferent de domeniu sau tematică.
Tichetele pentru carte vor avea acelaşi statut fiscal ca cele de masă.
Propunerea legislativă va fi transmisă Camerei Deputaţilor, care este for decizional.

Taxa pe marile averi a fost respinsă de Camera Deputaţilor.
Propunerea legislativă nu a întrunit numărul necesar de voturi.
Proiectul prevedea ca averile mai mari de 900.000 de euro să fie taxate anual, cu 1,25 la sută.
Banii obţinuţi ar fi ajuns la bugetul de stat şi ar fi susţinut categoriile defavorizate, în primul rând pensionarii.

De anul viitor, permisul românesc de conducere va fi armonizat cu modelul european.
Schimbările nu sunt semnificative, iar măsura va fi implementată pentru ca permisele să fie la fel în toate statele europene.
În prezent se stabilesc anumite coduri şi menţiuni pentru evidenţierea restricţiilor şi adaptărilor autovehiculului.
Cei care au deja permis de conducere nu trebuie să le înlocuiască cu cele noi, ci acestea vor fi schimbate atunci când expiră.

Solarul este la fel de periculos ca fumatul sau consumul de droguri.
Aşa susţin specialiştii, potrivit cărora bronzarea la solar este extrem de nocivă pentru persoanele sub 18 ani şi pentru cele cu aluniţe.
Un studiu arată că incidenţa apariţiei cancerului de piele la maturitate creşte cu 15 la sută în cazul celor care au apelat la şedinţe la solar, în comparaţie cu cei care nu au fost expuşi.
Medicii dermatologi militează ca deţinătorii de aparate de bronzat artificial să fie obligaţi să limiteze accesul tinerilor sub 18 ani fără acordul scris al părinţilor şi să interzică intrarea persoanelor cu aluniţe numeroase.
Aceste prevederi se aplică deja în Australia, Statele Unite şi în unele ţări europene.

Săptămâna viitoare va începe o campanie de informare şi responsabilizare a românilor cu privire la factorii de risc cardiovascular.
Astfel, aproximativ 6.000 de români din toată ţara vor putea beneficia de determinări gratuite ale tensiunii arteriale, indicelui gleznă-braţ şi glicemiei.
Campania se va derula în perioada 28 mai – 2 iunie, în 18 oraşe.
În România se estimează că există aproximativ 7 milioane de hipertensivi, însă numai 3 milioane dintre aceştia sunt diagnosticaţi.

Legea votului uninominal majoritar a fost adoptată de Parlament.
Proiectul prevede ca alegerile parlamentare să se desfăşoare în sistem uninominal majoritar într-un singur tur astfel încât sunt declaraţi învingători cei care reuşesc să obţină cele mai multe voturi în colegiile în care candidează.
Totodată proiectul de lege majorează numărul de parlamentari cu maxim 10.
Legea este criticată de reprezentanţii societăţii civile şi urmează să fie contestată la Curtea Constituţională.