Ştiri 18 mai 2012

Constănţenii sunt invitaţi la o procesiune religioasă.
Duminică de la ora 17.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
La ora 19 va urma procesiunea cu sfintele moaşte ale Sf. Împărătese Elena, ale Sf. Pantelimon, Epictet şi Astion, de la catedrală spre biserica „Sfinţii Împăraţi – I”.
Procesiunea se va desfăşura pe următorul traseu: Str. Revoluţiei – Str. Mircea cel Bătrân – B-dul Mamaia – Str. Mihai Viteazu – Str. Călugăreni – Str. Ştefan Mihăileanu – biserica „Sf. Împăraţi”.
Luni, de la ora 9 ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Împăraţi I” din Constanţa.

Astăzi se încheie la Constanţa Festivalul Naţional de Artă Corală.
Evenimentul este prilejuit de cinstirea ocrotitorilor spirituali ai oraşului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Spectacolul va avea loc de la ora 18, la Casa de Cultură, iar tematica va fi muzica religioasă.
Vor concerta coralele Armonia, Teodoxa şi Cuvânt Bun, ale Arhiepiscopiei Tomisului, Corul Seminarului Teologic Liceal Dionisie Exiguul din Constanţa, Grupul Bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al parohiei Sfântul Vasile din Constanţa, Corul mixt Constanţiana şi Corala Sfântul Mare Mucenic Mina a Protoieriei Slobozia.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Universitatea „Ovidius”, Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa, sub coordonarea părintelui lect. univ. Valeriu Roman.

Astăzi este Ziua Internaţională a Muzeelor.
Aceasta a fost stabilită în urmă cu 35 de ani, de Consiliul Internaţional al Muzeelor, cu scopul de a atrage atenţia publicului asupra rolului crucial pe care îl joacă muzeele în ceea ce priveşte respectul şi recunoaşterea diferenţelor.
În anul 2005, Europa a adoptat programul Noaptea muzeelor, desfăşurat pentru prima dată în Franţa, acum 13 ani.
În acest an, Noaptea Muzeelor este sărbătorită mâine.
Aproximativ 100 de muzee din România, vor organiza expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive, iar intrarea este gratuită.

O expoziţie dedicată Dobrogei se deschide astăzi la Bucureşti.
Aceasta poartă numele “Dobrogea. Între pământ şi mare, amprenta timpului şi a omului” şi va prezenta patrimoniul bogat al Dobrogei, prin rezultatele cooperării ştiinţifice franco-române în domeniile arheologiei, geologiei şi al protejării biodiversităţii.
Astfel, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român expoziţia se va axa pe prezenţa omului pe teritoriul Dobrogei, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent.
La Muzeul Naţional de Geologie, expoziţia va prezenta publicului, fosile din Jurasic, Cretacic şi Neogen descoperite de paleontologii români şi francezi pe teritoriul Dobrogei.
Totodată, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, va arăta publicului bogăţia rezervaţiei biosferei Delta Dunării.
Expoziţia este organizată de Ambasada Franţei în România, Institutul Francez din România, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ şi Muzeul Naţional de Geologie al Institutului Geologic din România.

Pasajul subteran de la Carrefour a fost dat în folosinţă.
Astfel, traficul pe DN 2A, la ieşirea din municipiul Constanţa spre Ovidiu s-a îmbunătăţit semnificativ.
Lucrările nu au fost finalizate încă, iar în prezent sunt în lucru încă două benzi, pe sensul de mers dinspre Constanţa spre Ovidiu, pe deasupra pasajului.
Cele două sensuri vor fi separate de parapeţi, pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Investiţiile pentru realizarea pasajului şi a patru benzi suplimentare se ridică la aproape 5 milioane de euro.

Mâncarea de tip fast-food s-ar putea scumpi.
Noua lege a sănătăţii cere ca alimentele nesănătoase să fie taxate suplimentar.
Dacă aceste norme vor intra în vigoare aceste produse se vor scumpi cu 20 la sută.
Pe lista alimentelor nerecomandate se află berea cu alcool, produsele cu o cantitate foarte mare de grăsimi, dulciurile hiperconcentrate şi băuturile carbogazoase.

Românii ar putea călători în Statele Unite fără vize.
Acest lucru ar fi posibil dacă va fi adoptat un proiect de lege depus de trei congresmeni americani.
Prevederile proiectului ar permite includerea României, Poloniei şi Bulgariei în programul Visa Wiever.
Pentru ca vizele pentru o ţară să fie ridicate, rata de respingere a cererilor nu trebuie să depăşească trei la sută.
În total, 36 de ţări nu au nevoie de viză pentru a călători în Statele Unite, datorită Visa Waiver.

Profesorii din comisiile de evaluare de la Bacalaureat şi examenele naţionale vor primi mai mulţi bani.
Declaraţia îi aparţine ministrului interimar al Educaţiei, Liviu Pop, potrivit căruia banii vor fi luaţi, din fondul de rezervă al Guvernului.
Astfel, Guvernul doreşte o reglementare a drepturilor salariale ale profesorilor care participă la comisiile de evaluare.
Săptămâna viitoare va fi luată o decizie în ceea ce priveşte valoarea sumelor.

Fructele, legumele şi carnea din import se vând în magazine cu preţuri de până la 10 ori mai mari decât cele cu care intră în ţară.
Carnea de pasăre costă în hipermarketuri 8-9 lei kilogramul, deşi în ţară intră cu doar 3,2 lei kilogramul.
Uleiul de floarea-soarelui este, la vamă, 2,95 lei litru, iar în supermaketuri, românii plătesc dublu.
La fel se întâmplă şi pentru zahăr, făină sau legume şi fructe.

România este statul european cu cele mai mici cheltuieli pentru sănătate din PIB.
Aşa arată un studiu, potrivit căruia ţara noastră cheltuieşte cu asigurările voluntare 0,01% din PIB, faţă de media europeană de 0,4% din PIB.
Autorii studiului spun că în lipsa unor resurse suplimentare, sistemul de sănătate românesc nu poate oferi pacienţilor calitate şi acces mai bun la servicii.
O altă concluzie a cercetării este aceea că, în ultimii doi ani, creşterea consumului de medicamente compensate şi gratuite eliberate în farmacii a fost una moderată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept