Ştiri 15 mai 2012

Părintele Nikolai Ozolin va conferenţia la Constanţa.
Acesta va vorbi despre “Dimensiunea duhovnicească a icoanei”.
Evenimentul se va desfăşura maine de la ora 18, în Aula Magna a Universităţii Ovidius, sediul vechi.
Părintele Nikolai Ozolin este profesor la Institutul teologic Saint Serge din Paris.
El a primit recunoaşterea academică de Doctor Honoris Causa din partea Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sf. Apostol Andrei” din cadrul Universității „Ovidius” Constanţa.

Joi va debuta la Constanţa Festivalul Naţional de Artă Corală.
Evenimentul este prilejuit de cinstirea ocrotitorilor spirituali ai oraşului, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
Festivalul se va deschide de la ora 18, pe scena Casei de Cultură, cu o seară dedicată prelucrărilor din folclor, iar vineri, de la aceeaşi oră, tematica va fi muzica religioasă.
Concertele vor fi susţinute de coralele Armonia, Teodoxa şi Cuvânt Bun, ale Arhiepiscopiei Tomisului, Corul Seminarului Teologic Liceal Dionisie Exiguul din Constanţa, Grupul Bizantin Sfântul Ierarh Vasile cel Mare al parohiei Sfântul Vasile din Constanţa, Corul mixt Constanţiana şi Corala Sfântul Mare Mucenic Mina a Protoieriei Slobozia.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului, în colaborare cu Universitatea „Ovidius”, Consiliul Judeţean şi Primăria Constanţa, sub coordonarea părintelui lect. univ. Valeriu Roman.

Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei.
Această zi a fost stabilită în anul 1994, proclamat de Naţiunile Unite ca Anul Internaţional al Familiilor ca răspuns la schimbările economice şi sociale ce pot afecta structura şi stabilitatea unei familii.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române şi este susţinută şi de Patriarhia Română.

Astăzi la facultatea de teologie din Constanţa va avea loc o lansare de carte.
Este vorba despre volumul intitulat România 1945-1989. Enciclopedia Regimului Comunist. Represiunea, apărut la Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Evenimentul se va desfăşura astăzi de la ora 12, în Amfiteatrul 3 din incinta Universităţii Ovidius, zona Campus şi este organizat de prof. univ. dr. Gheorghe Anghelescu sub patronajul Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Joi se va inaugura noua Secţie de Oncologie din spitalul de urgenţă Constanţa.
Managerul unităţii medicale, Dr. Dan Căpăţână, a declarat, că unitatea a fost reconstruită din temelii şi va avea 25 de paturi. Investiţia de peste 2 milioane de euro a fost asigurată de Ministerul Sănătăţii.
Tot luna aceasta va fi finalizat şi laboratorul de imagistică, împreună cu angiograful şi vor fi date în folosinţă lifturile moderne.

Indemnizaţia de creştere a copilului ar putea reveni la 85% din salariu.
Anunţul aparţine Ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, care a declarat ieri că face o analiză cu privire la posibilitatea revenirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din salariu.
Cuantumul indemnizaţiei de maternitate a fost redus în 2010 cu 15%, diminuare aplicată la suma rezultată din calculul a 85% din media salariilor pe ultimele 12 luni.
Tot atunci s-a stabilit ca indemnizaţia să nu depăşească valoarea de 3.400 lei.

Merele, portocalele şi ceapa previn apariţia cheagurilor de sânge.
Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani, aceste alimente la care se mai adaugă şi ceaiul verde sau negru ajută la prevenirea formării cheagurilor de sânge, datorită conţinutului mare de rutin.
Această substanţă ajută la blocarea enzimelor potenţiale nocive, implicate în formarea cheagurilor de sânge.

Cele mai multe substanţe nocive nu sunt menţionate pe ambalajele alimentelor.
Printre acestea se află grăsimile trans şi acrilamida, care se găsesc în pâinea integrală, chipsuri sau prăjituri.
Grăsimile consumate pe termen lung pot provoca boli de inimă, diabet sau boli ale articulaţiilor, iar acrilamida este o substanţă cancerigenă.
Legislaţia le permite însă producătorilor să nu treacă pe etichetă acele ingrediente care nu depăşesc 2% din întregul produs.
În schimb, în Statele Unite legea impune să se menţioneze pe etichetă toate substanţele şi toate tipurile de grăsimi.

România a intrat în recesiune tehnică.
Potrivit datelor estimate de Institutul Naţional de Statistică PIB a scăzut cu 0,1% în primul trimestru.
Cu toate acestea, prognoza publicată de Comisia Naţională de Prognoză arată că România va încheia anul 2012 cu o creştere a economiei de 1,7% iar Produsul Intern Brut a fost estimat la aproximativ 610 miliarde de lei.

3 hectare de pădure dispar în fiecare oră din România.
În perioada 2000 – 2011, suprafaţa forestieră totală despădurită în ţara noastră a fost de peste 280 de mii de hectare.
Potrivit unei hărţi realizate de Greenpeace, cele mai afectate de defrişări sunt judeţele Suceava, Harghita, Argeş, Maramureş şi Cluj.
În România, pădurile acoperă aproximativ 30% din suprafaţă, faţă de media ţărilor Uniunii Europene, care este de 42%.

Compania Petrom e ieftinit carburanţii.
Aceasta a decis scăderea preţurilor la pompă, cu 3 bani pe litru pentru benzină şi 2 bani pentru motorină.
Astfel, sortimentele de benzină vor costa între 5,9 şi 6,3 lei per litru, iar cele de motorină între 5,97 şi 6,18 lei pe litru.
În ultimele trei săptămâni, Petrom a crescut preţul carburantului de două ori, pe 24 aprilie și pe 3 mai.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept