Ştiri 2 mai 2012

Astăzi începe ultima etapă de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I pentru anul şcolar 2012-2013.
Locurile disponibile urmează a fi ocupate, la unităţile dorite, de către copiii respinşi iniţial din lipsă de locuri, respectiv ai căror părinţi au solicitat înscrierea la altă şcoală decât cea de circumscripţie.
Reamintim că săptămâna trecută conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa a aprobat suplimentarea numărului de clase la unităţile de învăţământ preuniversitar care au solicitat acest lucru.

Tinerii constănţeni vor fi instruiţi, gratuit, cum să acorde primul ajutor.
Iniţiativa aparţine Asociaţiei Studenţilor şi Medicilor Voluntari iar ideea programului a plecat de la faptul că victimele accidentelor rutiere pot fi salvate prin intervenţia imediată a persoanelor care se află în acel moment la locul accidentului.
Cursul constă în 30 de ore de pregătire practică şi teoretică, timp în care tinerii învaţă să evalueze o victimă, resuscitarea cardiorespiratorie, imobilizarea unei fracturi şi cum să intervină în cazul unui accident rutier.
În plus, cursanţii participă şi la diferite simulări pentru a pune în practică ce au învăţat.

În ultima perioadă, în Constanţa tot mai mulţi copii sunt diagnosticaţi cu pietre la rinichi.
În acest sens, medicii încearcă să tragă un semnal de alarmă cu privire la consumul de sucuri carbogazoase în rândul copiilor, mai ales la cei cu vârste fragede.
Specialiştii spun că această afecţiune era întâlnită mai ales în rândul adulţilor şi a bătrânilor, iar în momentul de faţă, copii cu vârste de 2 – 3 ani suferă de pietre la rinichi.
Potrivit medicilor, pe parcurs starea copiilor se poate agrava, datorită faptului că a debutat la vârste atât de fragede.
În prezent, Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa funcţionează la capacitate maximă, unde sunt internaţi 76 de copii.

Premierul desemnat Victor Ponta a prezentat, aseară, componenţa noului guvern cu care se va prezenta în faţa Parlamentului pentru învestitură.
Prim-ministrul a declarat că a păstrat aceeaşi structură, pentru ca după alegeri să schimbe modul de organizare a Guvernului, după o structură mai europeană.
Lista miniştrilor propuşi ne este prezentată de Cristina Teleanu de la radio Trinitas.

De mâine, turiştii care vor să petreacă o vacanţă pe litoralul românesc pot beneficia de programul ”Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi”.
Acesta se va derula până pe 14 iunie iar tarifele pentru şase nopţi de cazare vor fi cuprinse între 179 şi 549 de lei de persoană.
La programul ”Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi” participă hoteluri ce au de la o stea la cinci stele.
Cele mai căutate hoteluri sunt cele de trei stele unde preţurile variază de la 249 de lei, cazare fără mic dejun şi 379 de lei cazarea cu mic dejun.

Cancerul de piele a devenit cel mai frecvent tip de cancer la om.
Această avertizare aparţine specialiştilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Potrivit datelor OMS, anual, la nivel global, se înregistrează 60.000 de decese cauzate de acest tip de cancer.
Dermatologii spun că soarele atacă pielea indiferent de anotimp, aşa că trebuie să ne protejăm împotriva radiaţiilor UV tot timpul.
Societatea Română de Dermatologie va demara şi anul acesta o campanie gratuită de prevenire şi depistare a cancerului de piele, după ce medicii au observat că numărul celor afectaţi de această maladie este în creştere în România.

Valoarea sporului de salariu pentru munca de noapte a fost mărită de la 15% la 25% din salariul de bază.
Potrivit noului cod al Muncii, este considerată muncă de noapte cea prestată între orele 22.00 şi 6.00.
Salariaţii care desfăşoară muncă de noapte şi au probleme de sănătate ce au legătură cu această activitate vor fi trecuţi la o muncă de zi pentru care sunt apţi.
Categoriile care nu pot presta muncă de noapte, potrivit legii, sunt tinerii sub 18 ani, femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează.

Cele mai vândute cărţi din librării vor fi studiate de către elevi.
Astfel, din toamnă, copiii din ciclul gimnazial vor învăţa despre Harry Potter.
De asemenea, în liceu, din anul şcolar următor, se vor studia, pe lângă autori clasici precum W. Shakespeare şi Dante Alighieri, şi unii contemporani, ca Paolo Coelho şi Milan Kundera.
Autorii străini vor fi introduşi în manualele noi pe măsură ce acestea se vor retipări.

Ruşii cer înhumarea lui Lenin şi schimbarea destinaţiei mausoleului.
Creştinii ortodocşi mai doresc de asemenea şi schimbarea numelor de străzi, pieţe şi edificii care poartă numele lui Vladimir Ilici Lenin.
Potrivit ultimului sondaj efectuat luna trecută, majoritatea ruşilor doresc ca trupul liderului comunist care este îmbălsămat în Piaţa Roşie să fie îngropat.
Această acţiune este văzută de cei mai mulţi dintre ruşi ca resuscitarea unei naţiuni sufocate de cultul personalităţii lui Vladimir Ilici Lenin.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept