Ştiri 28 aprilie 2012

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 3-a după Paşti sau a mironosiţelor.
Astfel, Biserica face aducere aminte de grupul femeilor mironosiţe care au mers în ziua Învierii la Mormântul Domnului şi au aflat de la îngeri vestea că Hristos a înviat.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va resfinţi de la ora 8, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Tufani, jud. Constanţa.
Biserica a fost zidită între anii 1913 – 1923, iar anul trecut au început lucrările de restaurare.

Mâine este Ziua Veteranilor de război din România.
Aceasta a fost instituită prin lege, la 13 noiembrie 2007, în semn de recunoaştere a meritelor veteranilor de război pe câmpurile de luptă pentru apărarea independenţei şi a integrităţii teritoriale a României.
Data de 29 aprilie este în legătură cu Înaltul Decret al Regelui Carol I din 29 aprilie 1902, prin care a fost instituit titlul de veteran de război, la a 25-a aniversare a mobilizării pentru cucerirea Independenţei de Stat a României.
Din Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război fac parte aproximativ 80.000 de veterani ai Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial.