Ştiri 21 aprilie 2012

Biserica ortodoxă va cinsti luni pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia mâine de la ora 19, slujba vecerniei la biserica Sfântul mare Mucenic Gheorghe din localitatea Pecineaga.
De asemenea, luni, de la ora 9, Ierarhul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia care îşi va sărbători hramul.

Radio Dobrogea introduce de luni două noi emisiuni în grila de programe.
Astfel, în fiecare zi de luni până vineri, ascultătorii pot urmări Revista Presei, o emisiune de analiză a mass-media naţională şi locală.
Tot zilnic, în fiecare seară, micuţii ascultători creştini sunt aşteptaţi la o poveste creştină, despre cele mai însemnate personaje sau momente ale istoriei credinţei creştine.

Registrul Electronic al Străzilor va fi funcţional la sfârşitul anului viitor.
Acesta vizează standardizarea la nivel naţional a denumirilor de artere şi numere administrative.
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Cadastru, Mihai Busuioc a declarat că există o serie de confuzii la numerotarea adreselor, care încurcă de multe ori atât locatarii, cât şi autorităţile.
Datele vor putea fi accesate de către instituţii, firme sau persoane fizice.
Proiectul se va derula timp de 20 de luni şi presupune o investiţie de 8,7 milioane lei, finanţată cu fonduri europene.

Guvernul a aprobat un program pentru construirea locuinţelor cu chirie.
Acestea ar urma să fie edificate prin atragerea capitalului privat.
Statul va încheia cu investitorii privaţi care vor să se implice în proiect, contracte de concesiune de lucrări publice.
Chiriaşii vor fi familiile cu un venit mediu pe cap de membru între 50 şi 100% din salariul mediu brut pe economie.

Guvernul va continua şi în următorii ani să reducă numărul de salariaţi în sectorul public.
Reducerea numărului de angajaţi va fi realizată prin politica de înlocuire a unui singur angajat din şapte care părăsesc sistemul.
Potrivit Guvernului, această politică va fi însă aplicată cu mai multă flexibilitate, pentru a se elimina blocajele determinate de lipsa de personal.

Studenţii care se vor înscrie la un masterat didactic pentru a deveni profesori vor primi un salariu de debutant.
Din această toamnă, universităţile vor avea programe de masterat speciale pentru tinerii care îşi doresc o carieră didactică.
Astfel, profesori vor fi doar cei care au absolvit masteratul didactic, urmat de un an de stagiu practic, într-o şcoală, sub coordonarea unui profesor mentor.
Tinerii masteranzi vor primi lunar în jur de 700-800 de lei, iar acesta este singurul program de masterat in care studenţii beneficiază de “salariu”.

Pensionarii vor plăti CAS doar la diferenţa de bani care depăşeşte 740 de lei.
Curtea Constituţională a decis că pensionarii cu pensii mai mari de 740 de lei nu vor mai plăti contribuţia la asigurările de sănătate de 5,5% pe întreaga pensie, ci doar pe diferenţa de bani care depăşeşte plafonul minim.
Decizia Curţii Constituţionale se va aplica de luna viitoare.

Oamenii sunt dispuşi să comită acte imorale, dacă sunt îndemnaţi de un prezentator TV.
Aceasta este concluzia unui studiu efectuat de psihologii francezi în urmă cu doi ani.
Specialiştii au creat un concurs TV fals, pentru experiment, la care au participat 80 de concurenţi.
Aceştia au fost rugaţi de gazda emisiunii să pună o serie de întrebări unui alt concurent, un actor care era imobilizat într-un scaun electric.
64 din cei 80 de concurenţi au fost dispuşi să îi administreze actorului şocuri electrice puternice, deşi acesta suferea de durere şi cerea ca jocul să se oprească.
Rezultatele au arătat astfel că televiziunea şi prezentatorii TV exercită o influenţă asupra comportamentului telespectatorilor.
Această putere de influenţare poate duce şi la modificarea comportamentului acestora, în sensul în care telespectatorii să fie convinşi să comită gesturi imorale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept