Ştiri 11 aprilie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi sfânta şi marea zi de miercuri.
În această zi se pomeneşte vinderea lui Hristos de către Iuda, unul din cei doisprezece apostoli, precum şi ungerea cu mir a picioarelor Mântuitorului de către femeia cea păcătoasă.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi slujba deniei, de la ora 17, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Calendarul Bisericii Ortodoxe Române pomeneşte astăzi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.
Acesta s-a născut pe 7 octombrie 1787 în Bucureşti şi a fost botezat cu numele Constantin.
În anul 1807, tânărul Constantin Antonescu a intrat frate la Mănăstirea Cernica.
Un an mai târziu este tuns în monahism sub numele de Calinic, iar după o lună este hirotonit ierodiacon la Biserica “Sfântul Nicolae” de la Cernica.
În anul 1813, Calinic a fost hirotonit preot împotriva voinţei sale şi a devenit duhovnicul şi marele eclesiarh al Mănăstirii Cernica, iar în anul 1850, domnitorul Barbu Ştirbei l-a convins să accepte scaunul episcopiei Râmnicului.
S-a mutat la Domnul pe 11 aprilie 1868, iar pentru curăţia vieţii sale, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca el să fie trecut în rândurile sfinţilor.

Mâine biserica ortodoxă va cinsti sfânta şi marea zi de joi.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
Vineri, la ora 10, în cadrul Vecerniei, va avea loc procesiunea scoaterii Sfântului Epitaf din Sfântul Altar.
Înaltpreasfințitul Teodosie va oficia această slujbă la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Şase preoţi misionari vor sluji astăzi şi mâine la penitenciarele Poarta Albă şi Valea Seacă.
În cele două zile, preoţii vor spovedi şi împărtăşi, vor săvârşi Taina Sfântului Maslu, slujbele Deniilor şi vor asigura consiliere duhovnicească deţinuţilor.
Sâmbătă, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia Sfânta Liturghie de la ora 8.30, la Capela “Sfântul Ierarh Nicolae” din penitenciarul Poarta Albă.

Arhiepiscopia Tomisului încheie astăzi turneul muzical “În vremea aceea”.
Concertul va fi susţinut de coralele Armonia şi Cuvânt Bun ale Arhiepiscopiei Tomisului, grupul coral al Liceului Pedagogic Constantin Brătescu din Constanţa şi Orchestra Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Evenimentul va avea loc la Casa de cultură din Cernavodă, astăzi, de la ora 19.30.
Fresca muzicală, compusă de preotul Ion Popescu Runcu, este o transpunere pe note a Patimilor lui Iisus ce se finalizează cu Învierea Mântuitorului.
Coordonatorul proiectului este Pr. Valeriu Roman, consilier cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.

Radio Dobrogea va transmite în direct slujba venirii Sfintei Lumini de la Ierusalim.
Astfel, sâmbătă, între orele 13.00 şi 15.00, postul nostru de radio va transmite slujba Vecerniei Mari oficiată de către Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, în Biserica Sfântului Mormânt al Domnului.
Evenimentul este posibil datorită parteneriatului pe care Radio Dobrogea îl are cu Radio România Actualităţi.

Biblia difuzată împreună cu ziarul „Adevărul“ nu este ortodoxă.
Un comunicat de presă al Patriarhiei Române precizează că ziarul „Adevărul” a pus în vânzare o Biblie tradusă de Dumitru Cornilescu, care nu are binecuvântarea Sfântului Sinod.
Mai mult, Patriarhia îndeamnă clerul ortodox să informeze comunităţile de credincioşi despre faptul că această Biblie nu este ortodoxă.

150 milioane de creştini sunt persecutaţi în întreaga lume.
Aceştia suferă din cauza discriminării, a inegalităţii, persecuţiei şi chiar moartea.
Aceasta este concluzia raportului publicat de asociaţia creştină Open Doors, cu privire la persecuţia creştinilor pe mapamond.
Asociaţia a stabilit un clasament de 50 de ţări unde creştinii sunt cel mai aspru persecutaţi.
Printre ţările cele mai înverşunate împotriva creştinilor se află Coreea de Nord, Pakistan, Iran, Birmania, dar şi majoritatea ţărilor arabe unde ura, discriminarea şi persecuţia anti-creştină sunt chiar legiferate.

Autobuzele RATC vor circula în timpul sărbătorilor de Paşti cu program de week-end.
Astfel, sâmbătă, duminică, şi luni, primul autobuz va pleca de la cap de linie de la 5,45, cu jumătate de oră mai târziu, în timp ce ultima cursă rămâne la ora 23,00.
De asemenea, liniile care deservesc centrele comerciale vor avea program special.
În prima zi de Paşti, aceste autobuze nu vor circula deloc, iar luni, 16 aprilie, ultima cursă va fi la 22,40.

Constanţa va avea un Laborator de Cateterism Cardiac şi Cardiologie Intervenţională.
Acesta va fi amenajat în Spitalul Judeţean de Urgenţă, şi va deveni funcţional în mai puţin de două luni.
Laboratorul va fi dotat cu un angiograf de ultimă generaţie cu ajutorul căruia se va interveni pe vasele inimii.
Medicii spun că, odată cu deschiderea acestui laborator, mortalitatea, în cazul pacienţilor cu infarct, se va reduce la jumătate.
Centrul va fi funcţional non stop, iar intervenţiile vor fi efectuate de trei specialişti din Timişoara.
Investiţia pentru amenajarea laboratorului depăşeşte un milion de euro şi este realizată cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa.

Din această vară, poliţiştii constănţeni vor patrula călare.
Anunţul aparţine adjunctului IPJ Constanţa, comisarul şef Adrian Rapotan.
Acesta a declarat că în curând, Consiliul Judeţean Constanţa va achiziţiona aproximativ 40 de cai.
18 vor fi repartizaţi la cele 9 secţii de poliţie rurală, iar restul pe litoral.
Astfel, vor fi înfiinţate două unităţi, denumite “Poliţia Călare Rurală“ respectiv, “Poliţia Călare Estivală”.

Numărul fumătorilor a scăzut, dar s-a triplat numărul deceselor cauzate de fumat.
Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Sănătăţii, în anul 2003, jumătate dintre adulţi declarau că au fost expuşi fumului de ţigară, iar în 2011 procentul a scăzut la 35%.
Cu toate acestea, numărul persoanelor care au murit din cauza afecţiunilor provocate de tutun s-a mărit alarmant.
Un raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că anul trecut, aproximativ şase milioane de oameni au murit din cauza bolilor pulmonare.
Organizaţia estimează că, dacă nu se vor lua măsuri, un miliard de oameni vor muri din cauza fumatului activ şi pasiv în acest secol.

Compania Rompetrol a majorat ieri preţul benzinei cu 14 bani pe litru.
Astfel, sortimentul Efix 95 costă 5,94 lei/litru, iar premium Alto 101, 6,58 lei/litru.
Reprezentanţii companiei au declarat că, în ultimele 30 de zile, cotaţia internaţională a benzinei a crescut cu 40,7 dolari/tonă.
Cea mai recentă majorare a preţurilor a fost operată de Rompetrol pe 24 februarie.

Părinţii care nu au reuşit să-şi înscrie copiii la clasa pregătitoare sau clasa I mai au la dispoziţie o nouă etapă de înscrieri.
Astfel, în perioada 23-25 aprilie, aceştia se vor putea întoarce cu dosarul la unitatea de învăţământ în circumscripţia căreia se află.
În cazul în care, după această etapă, vor mai exista copii care nu au fost înregistraţi în clasa pregătitoare/clasa I, ei vor fi alocaţi, în perioada 2-9 mai, unităţilor de învăţământ care vor mai avea locuri disponibile după cele trei etape.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept