Ştiri 30 martie 2012

În bisericile ortodoxe se oficiază în această seară Denia acatistului Născătoarei de Dumnezeu.
Acest acatist este săvârşit în Postul Mare ca o mulţumire adusă Maicii Domnului, un imn de laudă şi cinstire pe care credincioşii ortodocşi îl închină Născătoarei de Dumnezeu.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, de la orele 17.

Constănţenii sunt invitaţi la un nou simpozion.
Acesta va fi dedicat Arhiereului Eugeniu Laiu Suceveanul, care a fost Episcop Locţiitor al Constanţei între anii 1942-1944.
Astfel, maine, de la ora 10, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului,va oficia slujba parastasului la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru şi Pavel.
Apoi, de la ora 11, în Sala Magna din Palatul Arhiepiscopiei Tomisului va avea loc prezentarea vieţii şi activităţii episcopului Eugeniu Laiu de către ierarhul nostru, alături de părintele arhimandrit Paisie Fantaziu.
Totodată, se va vernisa o expoziţie de fotografii de epocă ale episcopului Eugeniu Laiu, organizată şi prezentată de Ionuţ Druche, care ne-a oferit şi câteva detalii despre viaţa fostului arhiereu.

Tot mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie va asista la concertul “În vremea aceea” organizat de Arhiepiscopia Tomisului.
Acesta se va desfăşura la Casa de Cultură din Mangalia, de la orele 18.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 9, Sfânta Lliturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Stareţul Efrem de la Vatoped va fi eliberat condiţionat din închisoare.
Oficialii greci au decis eliberarea stareţului în schimbul sumei de 300.000 de euro, cu interdicţia plecării din ţară.
Conform unor surse greceşti, cauţiunea a fost deja plătită de apropiaţi ai părintelui Efrem.

În Rwanda se va construi prima biserică ortodoxă.
Biserica este situată în regiunea Nyamata, la 2 kilometri de noul aeroport internaţional al ţării.
Construcţia are binecuvântarea Patriarhului Alexandriei, Preafericitului Teodor al II-lea şi este sprijinită de organizaţia “Frăţia Misionară Ortodoxă din Tesalonic”.

Doi episcopi ai Patriarhiei Ecumenice au fost depuşi din funcţie.
Mitropolitul Paisie de Tyana şi vicarul său, Episcopul Vincenţiu de Apameea au redevenit simpli călugări, din decizia Sfântului Sinod al Patriarhiei de Constantinopol.
Motivele demiterii lor au fost gestionarea nepotrivită a fondurilor bisericeşti, conduită nepotrivită şi neascultarea faţă de hotărârile Sfântului Sinod.

Medicii din România vor putea oferi servicii private în spitalele de stat.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat Vasile Cepoi.
Acesta susţine că spitalele vor fi reorganizate astfel încât să nu mai fie unităţi bugetare.
În prezent acestea sunt constrânse de anumite reguli, de la câţi angajaţi să aibă până la imposibilitatea de a-i plăti pe cei care muncesc mai mult sau fac performanţă.
Secretarul de Stat, Vasile Cepoi a mai declarat că în ceea ce priveşte asigurările de sănătate, s-a propus să existe o competiţie între spitalele de stat şi cele private pentru pachetul de servicii medicale de bază.

Reforma în sistemul sanitar nu doar că nu progresează, dar nici nu a început.
Declaraţia aparţine preşedintelui Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Lucian Duţă.
Acesta a descris într-o conferinţă starea în care se află sistemul medical românesc.

Medicii părăsesc România, dar nici tinerii absolvenţi de medicină nu au de gând să profeseze în ţară.
În plus, calitatea învăţământului de profil scade constant.

Serviciul public de taxe şi impozite Constanţa a prelungit până pe 2 aprilie termenul de plată a contribuţiilor către stat.
Această măsură a fost luată din cauza faptului că termenul scadent se împlineşte la 31 martie, într-o zi nelucrătoare.
Contribuabilii care achită integral obligaţiile datorate bugetului local pentru întreg anul 2012, beneficiază de o reducere de 10% acordată persoanelor fizice şi de 5% acordată persoanelor juridice.

Consumul de medicamente din România s-a dublat în ultimii 5 ani.
Ţara noastră este singura care alocă pentru consumul de medicamente un buget egal cu cel al spitalelor.
Preşedintele CNAS a precizat că, în 2006, pentru consumul de medicamente s-au alocat 2,7 miliarde lei, iar în 2011 suma totală a ajuns la 6,5 miliarde lei.
Consumul de medicamente reprezintă 36% din totalul bugetului CNAS, iar pentru spitale se alocă 38%.

Clasele pregătitoare vor avea între 12 şi 25 de elevi.
Declaraţia aparţine ministrului Educaţiei, Cătălin Baba care a precizat că 12 este limita minimă, iar sub această limită nu se pot face clase.
Ministrul a mai spus că în total în cele două etape finalizate, în clasa întâi au fost înscrişi 114.000 de copii, iar în clasa pregătitoare, peste 120.000.

De luni, elevii vor începe o “săptămână altfel”.
Orele de română, matematică şi istorie vor fi înlocuite, pentru o săptămână, cu vizite la muzee, teatru şi excursii.
Programul elevilor se numeşte “Şcoala altfel” şi este iniţiativa Ministerului Educaţiei, pe banii părinţilor.
Teatrul, muzeele şi excursiile vor ţine locul orelor clasice, în perioada 2-6 aprilie, iar programul este dedicat tuturor elevilor, de la clasa întâi până la clasa a douăsprezecea.
Potrivit Ministerului Educaţiei, în timpul săptămânii respective, elevii nu primesc note, însă prezenţa este obligatorie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept