Ştiri 27 februarie 2012

Astăzi, în Biserica Ortodoxă începe Postul mare.
Acest post este cel mai aspru şi cel mai lung dintre posturile rânduite de biserică.
El ne aduce aminte de cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a postit în Muntele Carantaniei, înainte de a ieşi la propovăduire, dar şi de toate perioadele de 40 de zile mai însemnate din istoria Vechiului Testament.
Durata totală a postirii este de 48 de zile, până la Duminica Învierii Domnului, timp în care credincioşii vor consuma alimente de post şi vor putea participa la slujbe special rânduite în biserică pentru această perioadă.
Dezlegări la peşte vor fi numai pe 25 martie, de sărbătoarea Buneivestiri, şi în Duminica Floriilor, pe 8 aprilie.

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
Acestea încep chiar din această seară, cu slujba canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujba ce va fi săvârşită în primele 4 zile ale acestui post.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului cel mare în fiecare seară de la ora 17.
Miercuri, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite la biserica „Sfântul Cuvios Gherman” din Constanţa, iar vineri, va oficia Liturghia darurilor la Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, de la ora 8.
Slujba Canonului cel Mare este de fapt un imn liturgic dedicat pocăinţei pe care suntem datori să o facem faţă de Dumnezeu, din cauza păcatelor şi greşelilor noastre.
De asemenea, o altă slujbă specială din acest post va fi şi slujba deniilor din a 5-a şi ultima săptămână a postului, cea a Patimilor Domnului.
Postul nostru de radio va transmite slujba Canonului cel Mare în direct.

La Constanţa începe mâine, campania de primăvară a proiectului „Schimb de carte ortodoxă”.
Până pe 9 martie, în cadrul a 7 întâlniri duhovniceşti, constănţenii vor avea prilejul de a schimba impresii despre literatura ortodoxă.
Amănunte despre aceste întâlniri aflăm de la organizatorul evenimentului, preşedintele asociaţiei Orthograffiti Constanţa Cristian Tănase.

Tot Cristian Tănase ne-a prezentat şi programul întâlnirilor din cadrul aceste campanii.

La Medgidia vor fi construite trei parcuri eoliene.
Anunţul a fost făcut de primarul oraşului, Marian Iordache, care a mai declarat că două din proiecte au deja autorizaţii de construire.
În cele trei parcuri eoliene vor fi în total, 19 turbine iar firmele vor finanţa şi construirea şi modernizarea drumurilor de comunicaţie şi acces.
Edilul a adăugat că, odată cu aceste lucrări, vor începe şi lucrările de modernizare a staţiei de transformare a energiei electrice din zona Medgidia.

Vremea se va răci din nou în Dobrogea.
Potrivit directorului Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, Vasile Torică, până miercuri, inclusiv, temperaturile vor fi mai scăzute faţă de ultimele zile şi vor atinge valori cuprinse între minus trei şi plus trei grade Celsius.
De asemenea, în această perioadă vor fi precipitaţii sub formă de ploi şi lapoviţă.
Vasile Torică a mai adăugat că vremea se va îmbunătăţi spre sfârşitul săptămânii, când temperaturile vor putea atinge chiar şi 12-13 grade Celsius.

Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita critică “propaganda” minorităţilor sexuale în şcoli.
Reprezentanţii federaţiei au declarat că organizarea, în şcolile din România, a unor astfel de activităţi reprezintă un precedent deosebit de grav, cu atât mai mult cu cât învăţământul de stat este finanţat din banii tuturor părinţilor care nu doresc să-şi expună copiii propagandei homosexualilor.
Aceştia mai cer interzicerea acestor activităţi în spaţiile publice, mai ales în unităţile de învăţământ care sunt destinate formării caracterelor morale.
Protestul este urmarea manifestărilor organizate de asociaţia neguvernamentală Accept, care apără şi promovează drepturile minorităţilor sexuale din România.

Noul rector al Universităţii „Ovidius” Constanţa este prof. univ. dr. Tiberius Epure.
Acesta este decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice.
Potrivit Biroului Electoral Central al Universităţii Ovidius, noul rector a primit 390 de voturi.
În vârstă de 41 de ani, profesorul Tiberius Epure este membru al Societăţii Academice de Management din România şi membru în Comisia permanentă pe domeniul Ştiinţelor Economice, din cadrul Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior.
Prof. univ. dr. Tiberius Epure îşi va prelua noua funcţie odată cu semnarea numirii sale de către ministrul Educaţiei.

Preţul unui ou de găină a crescut în numai o săptămână cu 50%.
Consecinţa se datorează intrării în vigoare a unei prevederi la nivelul Uniunii Europene care interzice comercializarea ouălor produse de găini crescute în cuşti.
Pe piaţa locală sunt comercializate patru categorii de ouă: cele inscripţionate cu 0 (produse în sistem ecologic), 1 (produse în gospodăriile private), 2 (produse în fermele de dimensiuni mari) şi 3 (produse în cuştile nemodernizate).
De anul acesta a fost interzisă comercializarea ouălor inscripţionate cu cifra 3.

Comunităţile locale şi părinţii vor fi implicaţi activ în viaţa şcolilor.
Potrivit noii legi a Educaţiei, părinţii vor avea putere de decizie în privinţa administrării şcolilor prin includerea în Consiliul de Administraţie.
Acesta va fi alcătuit din directorul şcolii, doi profesori, contabil, reprezentantul primarului şi reprezentantul Consiliului Local şi al părinţilor.

România, Bulgaria, Croaţia şi Serbia colaborează pentru un traseu turistic.
Proiectul se numeşte “Ruta Culturală Turistică a Împăraţilor Romani” şi a fost iniţiat în anul 2010.
Itinerariul care va trece prin cele patru ţări va cuprinde drumuri romane, apeducte şi amfiteatre şi alte obiective cu semnificaţie istorică pentru Europa romană.
În România cele mai importante obiective se situează în judeţul Constanţa.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept