Ştiri 13 februarie 2012

Parohia Sf. Antonie cel Mare din Constanţa organizează o colectă pentru oamenii afectaţi de căderile masive de zăpadă din jud. Buzău.
Colecta se face de astăzi până mâine la orele 16 şi va consta în alimente neperisabile, apa plată sau minerală şi alte produse utile pentru cei în nevoie.
Biserica Sf. Antonie cel Mare este situată în spatele Galeriilor Soveja.

Astăzi intră în vigoare un nou cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol pentru Dobrogea.
Conform avertizării ANM, de astăzi, de la ora 12, şi până mâine la ora 14, va ninge abundent în sudul şi sud-estul ţării, iar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor ajunge, la rafale, până la 55 km/oră.
Specialiştii de la Centrul Regional de Meteorologie Dobrogea spun că de mâine dimineaţă până la prânz, viteza vântului va creşte în Dobrogea şi va depăşi 70 km pe oră.

Comunitatea ortodoxă românească din America s-a dublat în ultimul deceniu.
Potrivit Recensământului Creştin Ortodox realizat în Statele Unite în 2010, Biserica Ortodoxă Română avea 31 de parohii cu peste 11 000 de credincioşi.
20% dintre aceştia frecventează în mod regulat biserica.
Numărul parohiilor ortodoxe din America a crescut datorită imigranţilor stabiliţi aici în ultimul deceniu, dar şi atracţiei tot mai mari pe care o exercită învăţătura ortodoxă.
De asemenea, în Statele Unite există şi 77 de comunităţi monahale ortodoxe, iar cele mai multe se află în California şi New York.

Primul satelit românesc a fost lansat astăzi.
Agenţia Spaţială Europeană a lansat pe orbită primul nanosatelit artificial românesc Goliat, de la baza din Guyana Franceză.
Acesta are forma unui cub cu latura de 100 de milimetri, şi a fost conceput şi dezvoltat de ROSA, în colaborare cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale, între anii 2005 şi 2007.
Satelitul Goliat îşi propune realizarea de imagini de înaltă rezoluţie, de măsurări ale dozei de radiaţii şi transferul datelor către staţiile de sol pentru analiză ştiinţifică.

Zeci de mii de persoane au protestat sâmbătă în Europa împotriva acordului ACTA.
Manifestanţii s-au mobilizat prin intermediul reţelelor de socializare şi au afirmat că ACTA poate deveni o amenintare gravă la adresa libertăţii de exprimare şi a drepturilor utilizatorilor Internetului.
În România, câteva mii de persoane au participat la mitinguri în Bucureşti, Constanţa şi alte oraşe din ţară.
Pe de altă parte,Germania şi Letonia au suspendat temporar, vineri, procesul de ratificare a Acordului.
Astfel, numărul ţărilor europene care au rezerve faţă de ACTA a ajuns la 8.

România este mai stabilă din punct de vedere economic decât Ungaria şi Grecia.
Anunţul a fost făcut de către analiştii publicaţiei The Economist. Politica monetară a Băncii Naţionale a României, care a dus la un minim istoric al inflaţiei şi care a făcut din leu cea mai stabilă valută din regiune, este motivul pentru care, în prezent, România se află într-o situaţie mai bună decât Ungaria şi Grecia.
Guvernul intenţionează ca România să adopte moneda euro în anul 2015.

Cântăreaţa de muzică pop Whitney Houston a murit sâmbătă noaptea, la vârsta de 48 de ani.
Cauzele morţii nu sunt cunoscute deocamdată.
Cântăreaţa a vândut peste 170 de milioane de discuri în toată lumea, şi a devansat artişti precum Beatles sau Elvis Presley.
De asemenea a avut 11 piese pe locul 1 în topurile din Statele Unite şi Marea Britanie dar a câştigat şi şase premii Grammy, 30 de premii Billboard şi 22 de premii American Music.
Whitney Houston figurează de altfel şi în Cartea Recordurilor drept cântăreaţa cu cel mai bogat palmares de premii.

Doi din trei români mor din cauza bolilor de inimă.
De asemenea, mai mult de patru milioane de oameni din Europa mor, anual, din cauza bolilor cardiovasculare.
Potrivit statisticilor, ţara noastră ocupă locul trei în lume în ceea ce priveşte mortalitatea cauzată de bolile de inimă, iar la ora actuală, şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare.
Acestea sunt motivele pentru care Societatea Română de Cardiologie, pregăteşte strategia naţională în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare.
Obiectivul este ameliorarea stării de sănătate a populaţiei României, prevenirea bolilor de inimă şi scăderea mortalităţii cauzate de aceste afecţiuni cu până la 10% până în anul 2015.

160 de trenuri de călători sunt anulate în prezent, din cauza ninsorilor.
Potrivit CFR, opt linii feroviare sunt închise, iar pe 11 linii se merge cu restricţii de circulaţie.
Astfel, nu circulă trenuri pe rutele Bucureşti-Constanţa, Constanţa – Galaţi, Constanţa – Buzău sau Bucureşti – Braşov.
De asemenea, CNADNR a precizat că rămân închise zece drumuri naţionale, precum şi Autostrada Soarelui.

Ministerul Sănătăţii le-a cerut producătorilor români să doneze medicamente pentru judeţele afectate de zăpadă şi ger.
Până în prezent, doar un singur producător român de medicamente a donat antibiotice, antiinflamatoare sau medicamente pentru boli cardiovasculare.
Cele mai afectate judeţe de ninsori şi temperaturi scăzute sunt Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi.

Rusia are nevoie de 20 000 de profesori de religie.
Premierul Rusiei, Vladimir Putin, a avut o întâlnire cu Ministrul Educaţiei pentru a organiza instruirea viitorilor profesori de religie.
Acesta a spus reprezentanţilor confesiunilor religioase tradiţionale din Rusia că este nevoie de un curs intensiv de teologie pentru profesorii de religie.
Acest experiment iniţial implică o jumătate de milion de copii, 20.000 de profesori şi 30.000 de şcoli.
Totodată, premierul rus a precizat că ideea implementării acestui proiect a avut parte de reacţii pozitive din partea societăţii.

FMI cere concedieri la companiile de stat cu probleme.
Astfel, Poşta Română va concedia cel puţin 600 de angajaţi până la sfârşitul lunii martie şi va reduce în continuare numărul oficiilor poştale, cu peste 135 unităţi.
FMI a mai solicitat ca Tarom să aplice un program de reducere a cheltuielilor prin revizuirea rutelor de călătorie, a flotei de aeronave şi a structurii de organizare.
De asemenea, Guvernul trebuie să înceapă, până la sfârşitul lunii septembrie, procedurile de lichidare a Companiei Naţionale a Huilei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept