Ştiri 10 februarie 2012

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie.
Acesta a fost preot şi a trăit la sfârşitul secolului al II-lea şi începutul secolului al III-lea, când conducător al oraşului Magnezia din Asia Mică era Lucian.
În anul 202, în timpul împăratului Septimiu Sever, când s-a pornit persecuţia împotriva creştinilor, Sfântul a fost prins, adus înaintea lui Lucian şi obligat să jertfească zeilor.
Sfântul Haralambie nu a acceptat şi a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat cu multă credinţă.
Călăii Porfiriu şi Vaptos şi trei femei care au văzut cum a răbdat chinurile Sfântul Haralambie s-au lepădat de credinţa păgână şi s-au convertit la creştinism, însă dregătorul a poruncit ca toţi să fie ucişi.
Apoi, însuşi dregătorul l-a bătut, dar îndată i-au căzut mâinile. Sfântul Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu şi l-a vindecat pe dregător printr-o minune, iar la câteva zile acesta s-a botezat.
Sfântul Mucenic Haralambie a trecut la Domnul la vârsta de 113 ani.

Constănţenii sunt invitaţi la un nou simpozion religios.
Acesta va pune în evidenţă personalitatea „Preotul Nicolae Paveliu, ctitor de biserici şi slujitor al culturii, pe pământul apostolic al Dobrogei, în zorii veacului al XX-lea”.
Simpozionul se va desfăşura mâine, de la ora 16, în sala mică a Casei de Cultură din Constanţa, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La eveniment vor participa preşedintele Asociaţiei „De la Dunăre la Mare”, Ionuţ Druche, protopopul Protoieriei II Constanţa, pr. Mihai Jan, parohul bisericii „Sfântul Gheorghe”, pr. Lucian Săftescu şi directorul Muzeului de Artă din Constanţa, Doina Păuleanu.
Despre personalitatea părintelui Nicolae Paveliu ne-a vorbit Ionuţ Druche.

La sfârşitul simpozionului va fi lansată cartea „Despre înfrânare. Despre văduvie. Despre căsătorie” a Fericitului Augustin.
Evenimentul este organizat de Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, în colaborare cu Asociaţia „De la Dunăre la Mare”, A.S.C.O.R., Radio Dobrogea şi Muzeul de Artă din Constanţa.

Tot mâine, Înaltpreasfinţitul Teodosie va oficia slujba parastasului părintelui Nicolae Paveliu, la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanţa, iar de la ora 15 se va afla la mormântul părintelui, din incinta Cimitirului Central, unde se va dezveli o placă comemorativă, de marmură.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 34-a după Rusalii sau a fiului risipitor.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.

Părintele Iustin Pârvu împlineşte astăzi 93 de ani.
Socotit unul dintre marii duhovnici din România, părintele s-a născut în anul 1919 în satul Poiana Largului din judeţul Neamţ.
În anul 1936 intră ca frate la mânăstirea Durău, iar în 1942 este numit preot misionar pe frontul de est.
În anul 1948 este arestat şi condamnat la 17 ani de închisoare grea, pe motive politice şi religioase.
Alături de el, vor mai face închisoare şi alţi duhovnici renumiţi din ţară, printre care Părintele Arsenie Papacioc şi Părintele Adrian Făgeţeanu.
În anul 1964 este eliberat şi reintră în viaţa monahală, iar în anul 1991 întemeiază mânăstirea Petru-Vodă din jud. Neamţ, unde în prezent este stareţ.
Pentru meritele deosebite în slujirea Bisericii, în anul 2008, părintelui Iustin i-a fost acordat rangul de Arhimandrit.

Stareţul Efrem al Mănăstirii Vatoped rămâne în arest.
Curtea de Apel de la Atena a respins ieri cererea de eliberare condiţionată a egumenului Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, arhimandritul Efrem.
Decizia de respingere este motivată prin faptul că ”nu există premise legale pentru eliberarea din arest a arhimandritului’.
Acesta se afla în arest preventiv de la sfârşitul lunii decembrie într-o închisoare din Athena şi a solicitat la sfârşitul lunii trecute comutarea detenţiei sale preventive în eliberare condiţionată.
În cererea sa, părintele Efrem a sustinut din nou nevinovăţia sa în cazul schimbului de proprietăţi imobiliare dintre mănăstire şi statul grec.

Comisia Europeană schimbă regulile pentru vinul bio.
Astfel, producătorii de vin organic vor putea să folosească termenul de „vin bio” pe etichetele lor.
Conform noului regulament, etichetele care vor conţine termenul de „vin bio” vor trebui să poarte de asemenea logo-ul pentru agricultura organică utilizat în Uniunea Europeană, precum şi codul organismului de certificare.
În prezent, numai strugurii pot fi certificaţi ca produse organice, iar singura menţiune permisă este cea de „vin obţinut din struguri organici”.

Patriarhul ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului a fost invitat să participe la redactarea noii Constituţii din Turcia.
Patriarhul a fost invitat în Parlament pentru a fi consultat în problema minorităţilor religioase.
De asemenea vor fi consultaţi şi lideri ai altor comunităţi religioase, precum cea armeană, siriană şi evreiască.
Actualul guvern turc are ca ţintă redactarea unei noi Constituţii până la jumătatea lunii mai 2012, însă de anul autorităţile de la Ankara au început să dea dovadă de relativă deschidere faţă de minorităţile religioase.
Turcia are 77 de milioane de locuitori, dintre care peste 99% sunt musulmani.

Preţurile alimentelor vor creşte din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Potrivit Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură indicele preţurilor la ulei a crescut cu 3% în ianuarie.
De asemenea, preţul cerealelor a crescut cu 2,3% iar al porumbului a înregistrat cea mai puternică creştere, de 6%.
Producţia mondială de alimente trebuie să crească cu 70% până în anul 2050 pentru a putea hrăni populaţia planetei care ar urma să ajungă la nouă miliarde de persoane.

La nivelul judeţului Constanţa toate drumurile judeţene sunt practicabile, dar se circulă în condiţii de iarnă.
Reprezentanţii poliţiei rutiere Constanţa fac apel la conducătorii auto să circule cu prudenţă pentru că există posibilitatea ca în unele zone să apară poleiul.
Autostrada Soarelui rămâne însă închisă.

România şi Bulgaria ar putea adera la Spatiul Schengen foarte curând.
Anunţul aparţine comisarului pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.
Aceasta a mai adăugat că cetăţenii români şi bulgari sunt victime ale populismului şi ale judecaţilor oportuniste şi că este inacceptabil ca cele două ţări să fie în continuare excluse din spaţiul Schengen.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept