Ştiri 6 februarie 2012

De ieri, creştinii ortodocşi au intrat în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Patriarhia Română face apel la ajutorarea persoanelor afectate de zăpadă şi ger.
Potrivit unui comunicat, Patriarhia îndeamnă clerul şi credincioşii din parohii ca împreună cu autorităţile locale să ajute persoanele fără adăpost, bătrânii singuri şi familiile sărace cu mulţi copii, aflate în dificultate din cauza zăpezii şi a gerului.
De asemenea, instituţia recomandă ca în biserici, comitetele parohiale să ofere ceai cald şi alimente persoanelor afectate de ger.

Mitropolitul grec Athanasios Papas va conferenţia la Constanţa.
Aceasta va vorbi despre „Contribuţia diacronică a culturii elene în arta europeană”.
Evenimentul se va desfăşura mâine de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Mitropolitul Athanasios de Calcedon este membru al Sinodului Ecumenic şi profesor la catedra de Arheologie şi Artă Creştină a Şcolii de Teologie din Haliki.
De asemenea, este autorul a numeroase cărţi şi studii dedicate, în special, arheologiei şi artei creştine.
Manifestarea este organizată de către Arhiepiscopia Tomisului şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din Constanţa.

ANM a emis, ieri, o avertizare de cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru 20 de judeţe, printre care şi Constanţa.
Avertizarea este valabilă până miercuri, la ora 10.
Potrivit acesteia, viteza vântului va depăşi 60-70 de kilometri pe oră, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Intensitatea maximă a fenomenelor meteorologice va fi atinsă în de astăzi de la ora 14 până mâine la ora 18.
La începutul intervalului de cod portocaliu, în zona Dobrogei vor fi precipitaţii mixte şi se menţine poleiul.
În Constanţa ninsorile vor fi mai slabe în cursul zilei de astăzi, dar de mâine vor acoperi tot judeţul.

Premierul Emil Boc şi-a dat demisia.
În debutul şedinţei de Guvern de astăzi, premierul Emil Boc a declarat că a luat decizia de a depune mandatul Guvernului.

Mai multe surse politice susţin că Anca Boagiu, actualul ministru al Transporturilor, ar putea să-l înlocuiască pe Emil Boc.

70 de şcoli din judeţul Constanţa şi-au suspendat cursurile astăzi din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Potrivit reprezentanţilor inspectoratului Şcolar Judeţean, directorii unităţilor de învăţământ au luat măsura suspendării orelor din cauza drumurilor comunale impracticabile.
La nivel naţional, cursurile nu se vor ţine în aproximativ 2000 de unităţi de învăţământ.

Consumul de alcool creşte riscul de cancer.
O campanie de publicitate din Marea Britanie avertizează că băutul, în mod regulat, de două pahare mari de vin sau două halbe de bere pe zi triplează riscul de cancer în gât şi dublează riscul de tensiune arterială.
De asemenea, cercetătorii spun că alcoolul poate creşte riscul la şapte tipuri de cancer, inclusiv două dintre cele mai frecvente tipuri – de sân şi cancer intestinal.
Potrivit experţilor, riscul de cancer apare şi la niveluri destul de scăzute ale consumului de alcool, dar dacă o persoană reduce consumul se va reduce automat şi riscul.

Proprietarii maşinilor înmatriculate în alte state vor putea să-şi realizeze inspecţia tehnică în ţara noastră.
Potrivit unei ordonanţe aprobate de Guvern, acest lucru va fi posibil din luna aprilie.
Decizia a fost luată deoarece s-a constatat existenţa mai multor persoane care lucrează pe o perioada lungă în România, care utilizează maşini înmatriculate în alte ţări.
Totuşi, inspecţia tehnică va avea valabilitate doar în România, iar recunoaşterea de alte state va depinde de legislaţia naţionala a acestora.
De asemenea, ordonanţa reduce la un an, termenul în care trebuie efectuată inspecţia tehnică periodică pentru maşinile de transport cu o masă totală maximă de până la 3,5 tone.

Preţul gazelor şi al electricităţii nu va creşte anul acesta.
Declaraţia aparţine reprezentanţilor FMI şi ai Comisiei Europene.
Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks a precizat că în privinţa electricităţii, costurile vor începe să se majoreze de anul viitor.
Pentru consumatorii casnici, creşterea ar urma să înceapă în anul 2013 şi să se continue până în 2017.

Alimentarea cu gaze naturale se desfăşoară în condiţii normale.
Afirmaţia aparţine Ministerului Economiei.
Instituţia a arătat că importurile de gaze provenite de la compania rusă Gazprom se desfăşoară la nivelul solicitat de România, astfel încât nu vor exista probleme în asigurarea alimentării cu gaze a tuturor consumatorilor în zilele următoare.
Compania rusă a anunţat că nu poate asigura un volum mai mare de gaze pentru Europa Occidentală, din cauza valului de frig.
Aceasta a precizat, însă, că volumele prevăzute în contractele actuale vor fi respectate.

Uniunea Europeană vrea reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu 80% până în anul 2050.
Potrivit datelor Eurostat, două treimi din aceste emisii provin din industria energetică şi din sectorul transporturilor.
Strategia energetică a Uniunii Europene prevede ca până în 2020 emisiile de CO2 să se reducă cu 20% faţă de nivelul înregistrat în 1990.
România se încadrează în ţintele Uniunii Europene din acest punct de vedere încă din anul 1991, când emisiile de CO2 erau cu 23% sub nivelul din 1990.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept