Ştiri 3 februarie 2012

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 33-a după Rusalii sau a Vameşului şi a Fariseului.
Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 9, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Tot duminică, de la ora 16, la schitul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din satul Cloşca, comuna Horia, Ierarhul Tomisului o va instala egumenă pe monahia Nectaria Calotescu şi va oficia slujba tunderii în monahism pentru două vieţuitoare ale schitului.

Meteorologii au prelungit codul galben emis ieri până duminică seară, la ora 20.
Aceştia au avertizat că aria ninsorilor va cuprinde treptat toate regiunile, local stratul de zăpadă va depăşi 20 de centimetri, iar vântul va avea la rafale viteze de peste 60 de km/h.
Potrivit avertizării emise de ANM de mâine dimineaţă, local, în regiunile sudice şi centrale, precipitaţiile vor fi şi sub formă de ploaie sau lapoviţă şi frecvent se va depune polei.
Din acest motiv, armata este pregătită să intervină cu aproximativ 4.000 de militari şi 1.000 de mijloace tehnice, pentru deszăpezirea căilor de comunicaţii, deblocarea autovehiculelor şi evacuarea medicală terestră şi aeriană.

Patriarhul Greciei dezaprobă strategia economică impusă Greciei de autorităţile mondiale.
Arhiepiscopul Ieronim avertizează într-o scrisoare publică trimisă premierului Lucas Papademos că măsurile de austeritate impuse de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană distrug poporul grec.
Totodată, capul bisericii elene se arată îngrijorat că numărul săracilor a atins un nivel de coşmar, odată cu nivelul de nesiguranţă, disperare şi depresie ceea ce poate declanşa explozii sociale.
Scrisoarea se încheie cu constatarea că mai marii lumii pun ipotecă pe libertatea, democraţia şi demnitatea naţională a Greciei.

Mănăstirea Ortodoxă Seydnaya din Siria a fost zilele trecute ţinta unor atacuri extremiste.
Surse ale Patriarhiei Antiohiei au declarat că, atacurile au avut loc duminică, când în sfântul lăcaş erau foarte mulţi credincioşi şi pelerini, dar, din fericire, nu au provocat victime.
Situată în apropiere de Damasc, mănăstirea deţine o icoană a Fecioarei Maria, despre care se crede că ar fi fost pictată de Sfântul Apostol Luca.
Oraşul Seydnaya a fost sediul vechi al Patriarhiei Antiohiei şi este considerat al doilea oraş de importanţă religioasă după Ierusalim.

Zahărul ar trebui comercializat în acelaşi regim ca şi ţigările sau alcoolul.
Aşa susţin oamenii de ştiinţă care avertizează că alimentele care conţin zahăr sunt responsabile pentru multe boli, printre care şi cele de inimă şi obezitatea, cancerul şi problemele ficatului.
Într-un raport se atrage atenţia că, în cantităţi mici, zahărul nu este nociv, însă, consumat în exces, acesta poate duce la deces.
Potrivit experţilor, obezitatea este o problemă mai mare decât foametea, la nivel mondial.
Ei recomandă ca bărbaţii să nu depăşească 120 de grame de zahar pe zi, iar femeile 90.

Cazurile de externări ale pacienţilor din zonele afectate de înzăpeziri trebuie evitate.
Solicitarea vine din partea subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Raed Arafat.
Acesta a mai sfătuit directorii spitalelor să evite transferurile inter-clinice care trebuie să fie efectuate decât în cazuri de urgenţă.
Raed Arafat a declarat că în ultima perioadă nu au mai fost probleme legate de blocaje ale drumurilor.
De asemenea, subsecretarul de stat a precizat că prin acţiunile autorităţilor locale a fost prevenită o posibilă creştere a numărului de decese din cauza hipotermiei.

CFR modifică regulile pentru acest week-end din cauza condiţiilor meteo.
Astfel, la solicitarea călătorilor, pentru trenurile care înregistrează întârzieri, contravaloarea biletelor se va restitui integral pentru parcursul neefectuat.
De asemenea, pasagerii pot efectua călătorii, fără plata diferenţelor, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor.

Populaţia României a scăzut cu peste 2 milioane de persoane.
Aşa arată rezultatele provizorii ale Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011, anunţate ieri de Institutul Naţional de Statistică.
Din totalul populaţiei stabile a României, peste 10 milioane de persoane aveau domiciliul sau reşedinţa în municipii şi oraşe iar aproximativ 9 milioane de persoane locuiau în comune.
Judeţele cu populaţia cea mai numeroasă sunt Prahova, Iaşi şi Constanţa.

TVA-ul pentru produsele agro-alimentare ar trebui redus de la 24% la 10%.
Declaraţia aparţine ministrului Agriculturii, Valeriu Tabără, care a adăugat că măsura ar duce la scăderea preţurilor alimentelor şi la combaterea evaziunii.
Valeriu Tabără a menţionat că va încerca să discute această problemă cu reprezentanţii FMI, în această perioadă, deşi nu există programată nicio întâlnire cu oficialii instituţiilor internaţionale.

Sistemul de coplată a unor servicii medicale se amână pentru cel puţin o lună.
Legea trebuia aplicată de la 1 februarie, însă normele metodologice nu au fost încă publicate.
Ministerul Sănătăţii trebuie să stabilească o sumă fixă, astfel încât şi cei cu venituri mari şi cei cu venituri mici să plătească la fel serviciile care vor fi contra cost la consultaţiile medicului de familie, ale medicului specialist sau în spitale.

Angajatorii pot cere întreruperea muncii din cauza frigului.
Condiţia este ca termometrele să arate două zile consecutiv temperaturi sub minus 20 de grade Celsius, iar angajatorii să nu poată asigura condiţii corespunzătoare de lucru.
De asemenea, angajaţii trebuie să fie de acord să recupereze ori să nu fie plătiţi pentru perioada de suspendare a muncii.
Potrivit unei Ordonanţe, angajatorii pot lua măsuri ca reducerea programului sau întreruperea colectivă a lucrului cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă.