Ştiri 27 ianuarie 2012

Mâine va avea loc Adunarea Eparhială la sediul Arhiepiscopiei Tomisului.
Întrunirea va începe la ora 14 şi va fi precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.30, urmată de slujba de Te Deum.
Duminică, de la ora 9, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.
Luni, Biserica Ortodoxă îi cinsteşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din cartierul constănţean Tomis Nord, de la ora 9.

Peste 30 de şcoli constănţene au fost închise.
Ieri, în nordul judeţului Constanţa, din cauza condiţiilor meteo extreme, cu vânt puternic şi ninsori care au făcut imposibil transportul elevilor şi al cadrelor didactice, peste 30 de şcoli n-au făcut cursuri.
Recuperarea orelor se va face în acest semestru, conform planificărilor fiecărui consiliu de administraţie.

Tarifele de cazare vor fi reduse la jumătate pentru turiştii blocaţi din cauza vremii.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a cerut, ieri, hotelierilor să reducă tarifele la jumătate şi să acorde masă gratuită turiştilor blocaţi în hoteluri din cauza vremii nefavorabile.
Preşedintele federaţiei, Mohammad Murad, a declarat că o parte dintre hotelieri, din oraşe precum Bucureşti, Timişoara sau Cluj, au acceptat deja solicitarea federaţiei.
Potrivit lui Mohammad Murad, peste 10.000 de turişti sunt blocaţi în diverse oraşe şi staţiuni din întreaga ţară din cauza vremii.

România a semnat tratatul pentru combaterea pirateriei.
Statele Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat, ieri, în cadrul unei ceremonii organizate în Japonia, un tratat internaţional creat pentru a combate pirateria.
Pe mai multe site-uri, experţii în tehnologie spun că tratatul le va da posibilitatea reprezentanţilor industriei muzicale şi celei din film să controleze în mod direct companiile furnizoare de internet şi utilizatorii reţelei virtuale globale.
Proprietarii drepturilor de copyright vor avea posibilitatea să obţină informaţii private despre utilizatorii de internet, fără să aibă nevoie de mandate ale judecătorilor.

Toate drumurile naţionale din Constanţa şi Tulcea au fost închise.
De ieri seară, de la ora 21, traficul a fost închis pe întreaga reţea de drumuri naţionale din judeţele Constanţa şi Tulcea, din cauza fenomenelor meteo extreme.
Potrivit CNADNR, traficul va fi redeschis în funcţie de evoluţia fenomenelor meteorologice.
Circulaţia se desfăşoară în toată ţara în condiţii de iarnă, iar Compania roagă participanţii la trafic ca, în perioada următoare, să evite tranzitarea zonelor afectate de fenomene meteorologice intense.

România şi Bulgaria sunt pregătite pentru aderarea la Spaţiul Schengen.
Declaraţia aparţine preşedintelui Uniunii Europene, Herman Van Rompuy, care a precizat că cele două state au îndeplinit condiţiile de aderare la spaţiul Schengen şi că va cere aprobarea cererii de aderare, la summit-ul european din luna martie.
Pe de altă parte, surse diplomatice de la Copenhaga au afirmat că raportul Comisiei Europene care va fi publicat luna viitoare ar putea fi nefavorabil Bulgariei, situaţie care ar afecta şansele celor două state de a adera la Schengen.

Guvernul va suspenda taxa auto până la 1 ianuarie 2013.
Decizia vine în urma protestelor organizate în ultimele zile în Bucureşti şi alte oraşe ale ţării, în care una dintre revendicările formulate vizau eliminarea taxei auto.
Astfel, persoanele care au cumpărat maşini vechi din data de 13 ianuarie 2012 şi au plătit taxa de primă vânzare vor primi banii înapoi.
Potrivit Guvernului, suspendarea taxei generează o pierdere de peste 570 milioane lei la buget care va afecta proiectele de mediu.

Uniunea Europeană nu obligă niciun stat membru să impună taxa auto.
Potrivit ofiţerului de presă al comisarului european pentru taxe, în cazul în care o fac, statele trebuie să evite aplicarea ei discriminatorie.
Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că legea românească era discriminatorie în ceea ce priveşte maşinile second-hand cumpărate din alte state membre.
Oficialul european a declarat că există mai multe soluţii pentru eliminarea unei astfel de discriminări, printre care taxarea tuturor vehiculelor care circulă în România, însă decizia aparţine autorităţilor române.

Munca în exces creşte riscul de depresie.
Un studiu britanic arată că persoanele care lucrează mai mult de 11 ore pe zi se confruntă cu un risc dublu de a suferi de depresii grave, faţă de cei care muncesc şapte ore pe zi.
Specialiştii au subliniat faptul că legătura între numărul de ore lucrate şi riscul de depresie nu a fost influenţată de alţi factori, cum ar fi stilul de viaţă agitat sau tensiunile de la locul de muncă.

Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuieşte pe cei care doresc să treacă graniţa cu Bulgaria să amâne călătoria.
Ministrul bulgar al Dezvoltării regionale a instituit ieri seară cod roşu de ninsori la graniţă.
Potrivit autorităţilor bulgare, traficul de tranzit va fi reluat după ce şoselele vor fi curăţate de zăpadă şi graniţa cu România va fi deschisă.