Ştiri 18 ianuarie 2012

Spoturile publicitare Romtelecom au lezat sentimentele religioase ale unor persoane.
Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului au trimis scrisori de avertizare televiziunilor şi radiourilor care au difuzat reclame care folosesc colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica o ofertă.
În urma difuzării acestor spoturi, CNA a primit aproape 30 de reclamaţii de la telespectatori şi ascultători.
Potrivit acestora, utilizarea în comunicarea comercială a unor colinde româneşti cu versuri modificate pentru a comunica o ofertă reprezintă blasfemie şi sfidare a valorilor tradiţionale.
În prezent, aceste reclame nu mai sunt difuzate.

Tranşele la subvenţiile pentru încălzire au fost majorate la Constanţa.
Potrivit primarului Radu Mazăre, pentru cei care erau încadraţi în tranşa de venituri de la 786 de lei până la 1.300 de lei pe membru de familie, subvenţia va creşte cu 5%.
De asemenea, consilierii locali au decis înfiinţarea a încă două tranşe suplimentare, astfel că primăria va susţine factura la căldură şi pentru familiile care au un venit de 4.500 de lei, dacă au trei persoane.
Primarul a mai anunţat că termenul de depunere al cererilor pentru acordarea ajutorului de încălzire s-a prelungit până pe 31 ianuarie.

Şoferii care au schimbat numărul maşinii şi vor să păstreze rovinieta plătesc o taxă de 25 de lei.
Pentru efectuarea modificării, utilizatorul se va prezenta la unul din punctele de lucru ale CNADNR cu cerere scrisă şi cu cartea de identitate a autovehiculului în copie şi original.
Rovinieta se aplică pentru toate vehiculele care circulă pe reţeaua de drumuri naţionale din România.

Raed Arafat a revenit în funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
De asemenea medicul Andrei Georgescu, care a preluat postul de subsecretar de stat, a demisionat din funcţie.
Premierul Emil Boc a declarat că fondatorul SMURD va lucra la proiectul noii legi a Sănătăţii, fiind un expert în domeniu.
Doctorul Raed Arafat a spus că se va implica mai ales pe partea de urgenţă în Comisia care va elabora noua legislaţie şi a subliniat că va rămâne neschimbată comisia de urgenţă care a ajutat la dezvoltarea acestui sistem.

Bebeluşii pot suferi de obezitate înainte de naştere.
Specialiştii englezi au verificat aproximativ o sută de nou-născuţi pentru a determina cantitatea de grăsime din ficat şi din organism, precum şi felul în care aceasta este repartizată.
Rezultatele au arătat că nivelurile de grăsime erau crescute în funcţie de indicele de masă corporală al mamei, calculat la începutul sarcinii.
Medicii sunt de părere că trebuie să se acorde o atenţie mai mare bebeluşilor născuţi de mame supraponderale, pentru a putea adopta cât mai devreme o strategie anti-obezitate specifică, dar şi pentru ca viitoarele mame să fie cât mai corect informate.

Sărăcia şi problemele de familie sunt cauzele abandonului şcolar în mediul rural.
Un studiu arată că apartenenţa la o familie dezorganizată, lipsa de educaţie a părinţilor, lipsa unui loc de muncă sau consumul excesiv de alcool sunt dificultăţi din familie cu impact important asupra parcursului şcolar al unui copil.
Potrivit studiului, copiii proveniţi din astfel de medii tind să urmeze modelele oferite de părinţi si concepţiile acestora, conform cărora educaţia nu este o prioritate iar frecventarea şcolii nu sporeşte şansele unui viitor mai bun.
Studiul a fost elaborat în cadrul proiectului Parte de Carte, care are ca obiectiv prevenirea abandonului şcolar în mediul rural.

Profesorii ar putea intra în grevă generală din 23 ianuarie.
Aceasta dacă în urma consultărilor din teritoriu se va constata că aceasta este dorinţa majorităţii.
La nivel judeţean, liderii de sindicat au trimis în şcoli un tabel, pentru a strânge semnături în vederea declanşării grevei generale.
Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, principala nemulţumire este legată de faptul că nici anul acesta nu se acordă o majorare a salariilor personalului din învăţământ, astfel încât nu se poate recupera reducerea cu 25% a salariilor.

Ministrul Educaţiei vrea să implementeze un catalog naţional pentru elevii şi profesorii care lipsesc nemotivat de la ore.
Hotărârea vine după ce, în anul şcolar trecut, s-au înregistrat milioane de absenţe nemotivate.
Pe baza catalogului naţional, elevii care chiulesc îşi vor putea pierde mai uşor alocaţiile, la minim 20 de absenţe, iar profesorii găsiţi cu absenţe nemotivate riscă să fie concediaţi.
De asemenea, elevii vor fi evaluaţi calitativ, pe baza portofoliilor care vor cuprinde diplomele şi medaliile, dar şi cantitativ, pe baza unei evidenţe informatizate pe care Ministerul Educaţiei o va face la nivel naţional.

Elevii cu probleme de sănătate, internaţi în spital sau care nu se pot deplasa la şcoală pe motiv de invaliditate vor beneficia de şcoală acasă sau la spital.
Un proiect al Ministerului Educaţiei permite acest lucru pentru cei care lipsesc de la şcoală mai mult de o lună din motive de sănătate.
Elevii bolnavi vor avea planuri educaţionale personalizate, cu ore de curs susţinute pentru principalele materii de profesori de specialitate care vor fi plătiţi suplimentar.
Ca să nu repete anul şcolar, elevii vor fi astfel evaluaţi şi notaţi.

Guvernul va anula datoriile CFR la buget, de peste 1 miliard de euro.
Proiectul de ordonanţă este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor.
În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional.
Nici pentru perioada imediată Guvernul nu are în vedere privatizarea CFR, ci restructurarea companiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept