Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 9 ianuarie 2012

Constănţenii sunt invitaţi la o lansare de carte ortodoxă.
Volumul poartă titlul „Viaţa noastră- Hristos”, şi este semnat de părintele prof. conf. dr. Dumitru Măcăilă.
Evenimentul se va desfăşura astăzi, la orele 17, în sala mare a Palatului Arhiepiscopal, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Vremea se va răci considerabil săptămâna aceasta la Constanţa.
Potrivit meteorologilor, va fi frig, vântul va bate puternic, dar nu va ninge.
Mâine ar putea apărea ploi şi lapoviţă, iar minimele vor coborî până la -8 grade în judeţ, iar maximele vor fi de 0 grade Celsius.
Şi zilele de miercuri şi joi, vor fi geroase, astfel că temperaturile vor fi predominant negative, între -9 şi -1 grad Celsius.
De vineri însă se mai încălzeşte, vremea va fi însorită şi vom avea până la 8 grade.
Sâmbătă şi duminică, va fi din nou senin, dar nu atât de cald, cu temperaturi de până la 6 grade Celsius.

Contribuabilii constănţeni îşi pot calcula singuri impozitele şi taxele datorate bugetului local.
Acest lucru este posibil prin accesarea site-ului Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa, www.spit-ct.ro, secţiunea „calculator taxe“.
Potrivit afirmaţiilor directorului executiv al SPIT, Virginia Uzun, serviciul online poate fi utilizat de contribuabili pentru calcularea impozitului pe clădiri, teren şi mijloace de transport sau a taxelor pentru habitat, garaj sau linişte şi siguranţă.

Sistemul medical de urgenţă ar putea fi distrus prin noua lege a sănătăţii.
Aşa susţine secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care a anunţat că demisionează din funcţie dacă documentul va fi votat în forma actuală.
Mai exact, noua lege prevede apariţia mai multor servicii de urgenţă private, ceea ce ar putea duce la desfiinţarea SMURD.
Potrivit lui Raed Arafat, proiectul Legii sănătăţii distruge sistemul integrat de urgenţă care rezolvă cazurile foarte grave, asigură o parte din sistemul de siguranţă naţională şi de apărare a României împotriva dezastrelor, iar misiunea salvării de vieţi este înlocuită de competiţia comercială.
Noul proiect de lege a sănătăţii este supus dezbaterii publice până în 28 ianuarie.

Reclamele pentru saloanele erotice ar putea fi interzise prin lege.
Cei care vor încălca legea vor primi o amenda cuprinsa intre 5.000 si 25.000 de lei.
Iniţiatorii s-au gândit la acest proiect legislativ după ce au constatat ca saloanele de masaj erotic au parte de o promovare agresiva si astfel se încalcă legea privind combaterea pornografiei.
Patronii acestor saloane vor mai avea obligaţia sa îşi desfăşoare activitatea in locuri ferite de privirile trecătorilor, la o distanta mai mare de 250 de metri fata de scoli, internate sau lăcaşuri de cult si sa interzică accesul minorilor.

Cel mai vândut medicament din ţara noastră este Algocalminul.
Astfel, în primele 11 luni ale anului trecut românii au cumpărat aproape 11 milioane de algocalmine.
Potrivit reprezentantului IMS Health, piaţa de medicamente va fi influenţată în acest an şi de forma finală a taxei de clawback.
Aceasta este o taxă controversată, care se aplică vânzărilor producătorilor şi care a suferit nenumărate modificări.
Taxa exista în legislaţie încă din 2009, însă până în luna octombrie 2011 nu şi-a produs efectele din cauza formei neclare în care a fost publicată.

Ministerul Educaţiei a încheiat un parteneriat cu canalul de televiziune Discovery.
Din 16 ianuarie, acesta va prezenta zilnic programe educaţionale menite să diversifice resursele de învăţare pentru profesori şi elevi.
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că resursele care vor fi promovate nu se vor substitui mijloacelor tradiţionale ale învăţării.
Astfel, de săptămâna viitoare, Şcoala Discovery va prezenta de la ora 14:00 o oră de programe educaţionale.
Luni vor fi prezentate programe care au legătură cu matematica, marţi – chimie, miercuri – biologie, joi – fizică, iar vineri alte ştiinţe.

Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul de desfăşurare a examenului de bacalaureat din acest an.
Astfel, pe 1 iunie se vor încheia cursurile pentru clasele a 12-a şi a 13-a.
Dacă anul trecut probele de evaluare a competenţelor s-au desfăşurat în timpul anului şcolar, în acest an, probele vor fi susţinute după finalizarea cursurilor, în perioada 11 – 27 iunie.
Probele scrise debutează pe 2 iulie, cu Limba şi literatura română şi se încheie pe 6 iulie, cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, pe 9 iulie urmând să fie depuse contestaţiile.

Din acest an, veniturile din chirii se vor impozita ca veniturile din activităţi independente.
Acestea vor fi impozitate cu 16% iar procentul se va aplica tuturor contractelor de închiriere.
Potrivit ANAF, persoanele fizice care, la sfârşitul anului 2011, au un număr mai mare de cinci contracte de închiriere şi care derulează activităţi de profil şi în acest an au obligaţia depunerii formularului 220 până pe 15 ianuarie.

Carburanţii s-au scumpit din nou.
Vineri, companiile Petrom şi Rompetrol au crescut preţurile la toate produsele cu 8 bani pe litru.
Surse din piaţă susţin că majorarea a fost cauzată de creşterea cotaţiei ţiţeiului şi a produselor petroliere, ca urmare a creşterii tensiunilor din Iran.
Astfel, la Petrom, un litru de benzină Premium Fără Plumb este 5,56 de lei, în timp ce un litru de motorină Euro Diesel 5 costă 5,77 lei.
La Rompetrol, un litru de benzină EFIX 95 costă 5,53 de lei, iar motorina EFIX Diesel este 5,75 lei.

Economiştii britanici discută, săptămâna aceasta, despre înjumătăţirea programului de lucru, la 20 de ore pe săptămână.
Soluţia ar putea scădea rata şomajului şi valoarea datoriilor cu care se confruntă ţara.
În plus, angajaţii vor împlini mai uşor sarcinile de serviciu şi vor avea mai mult timp pentru familie, relaxare şi alte activităţi sociale dar salariile vor scădea dramatic, scrie cotidianul Daily Mail.
Specialiştii susţin că guvernul de la Londra ar trebui să se gândească la ce înseamnă cu adevărat succes economic, nu doar la o creştere imediată a Produsului Intern Brut.