Ştiri 4 ianuarie 2012

Vineri, Biserica ortodoxă va prăznui Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoare denumită şi Arătarea Domnului.
Mâine, în ziua Ajunului Bobotezei, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia de la ora 7.30 sfânta liturghie, iar de la ora 9.30 va săvârşi slujba de sfinţire mare a apei.
Apa sfinţită în ajun va fi îmbuteliată în sticle de plastic, pregătite pentru credincioşii constănţeni.
Vineri, în ziua Bobotezei, Ierarhul Tomisului va oficia de la ora 9 Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.
După slujbă, Ierarhul tomitan va porni alături de credincioşi în procesiune către Cazino, unde va săvârşi slujba de sfinţire a apei.
Conform tradiţiei, Arhiepiscopul Tomisului va arunca în apa mării 3 cruci ce vor fi recuperate de către tineri curajoşi.
De această sărbătoare se leagă şi o veche tradiţie bisericească, şi anume stropirea cu apă sfinţită a caselor credincioşilor, de către preoţi.

De anul viitor, indemnizaţia de creştere a copilului ar putea fi acordată pentru toate naşterile.
Iniţiativa legislativă aparţine senatorilor Emilian Frâncu şi Elena Mitrea.
Conform propunerii, mamele ar urma să primească indemnizaţie pentru toţi copiii, indiferent de numărul acestora, iar proiectul nu modifică cuantumul indemnizaţiei şi nici perioada de acordare a concediului.
În prezent, indemnizaţia se acordă doar pentru primele trei naşteri.

Programul Rabla va debuta luna viitoare.
Anunţul a fost făcut de Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, care a mai anunţat că anul trecut au fost predate 120.000 de maşini. Totodată, în februarie va reporni şi programul Rabla pentru tractoare, pentru care ministrul a anunţat că există interes.
Un alt program care va fi pus în aplicare anul acesta va fi cel al reabilitării falezelor litoralului Mării Negre.
Laszlo Borbely a anunţat că pentru reabilitarea falezelor litoralului vor fi folosite 136 de milioane de euro, din fonduri europene.

Vaccinul împotriva cancerului de col uterin poate avea efecte grave asupra pacientelor vaccinate.
Potrivit unor studii recente, vaccinul anti HPV, are efecte secundare grave cum ar fi cancerul sau decesul.
Oamenii de ştiinţă canadieni susţin că vaccinul poate duce la convulsii, paralizii, cancer de col uterin şi chiar deces.

Preţul motorinei a depăşit pragul de 6 lei.
Transportatorii ameninţă cu majorări de tarife atât la transportul de marfă, cât şi de pasageri, pentru a compensa această scumpire.
Şi benzina s-a scumpit cu doi bani pe litru.
Preţurile carburanţilor din România se află acum la acelaşi nivel cu cele din Uniunea Europeană.
În Europa, carburanţii costă cel mai mult în Olanda şi Italia, unde atât benzina cât şi motorina se vând cu aproape 1,7 euro pe litru.

Aproximativ 100 de clădiri construite ilegal în staţiunile turistice vor fi demolate.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, cele mai multe dintre acestea se află pe litoral, iar proprietarii vor fi obligaţi să suporte costul demolărilor.
Printre clădirile care vor fi demolate începând cu această lună se numără câteva hoteluri, dar şi terase, grădini de vară, restaurante şi cluburi.

Angajaţii cu program flexibil sunt mai sănătoşi şi mai relaxaţi.
Mai multe companii din domeniul IT au testat metoda unui orar mai relaxat pentru angajaţii săi şi au ajuns la concluzia că productivitatea creşte cu cât programul de muncă al acestora este mai flexibil.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că această metodă îmbunătăţeşte sănătatea angajaţilor şi reduce extenuarea psihică, dezechilibrele emoţionale şi conflictele familiale.
De cealaltă parte, cei cu un program rigid dezvoltă obiceiuri alimentare nesănătoase, nivel crescut al colesterolului şi hipertensiune arterială.

Apele puternic mineralizate pot dăuna sănătăţii.
Potrivit unei analize a Asociaţiei Naţionale a Protecţiei Consumatorilor, apele plate sunt cele mai sănătoase.
Calitatea apelor minerale depinde de conţinutul reziduului fix, care nu se referă la impurităţi, ci la nivelul de săruri minerale. Cele mai bune sunt apele slab mineralizate sau plate, întrucât pot fi consumate nelimitat.
Specialiştii spun că apele puternic mineralizate trebuie consumate doar la recomandarea medicului, întrucât pot provoca probleme renale si biliare.

Pensionarii vor primi tichetele de călătorie mai târziu în acest an.
Aceştia îşi vor primi tichetele reduse cu 50% cel târziu luna viitoare.
Fiecare pensionar ar fi trebuit să primească un card, cu numele şi codul numeric personal, însă, din cauza crizei economice, decizia a fost amânată până la sfârşitul acestui an.
Pentru 2012, bătrânii vor primi tichetele clasice de călătorie.

250 mii de apartamente vor intra în reabilitare termică.
Potrivit Ministerului Dezvoltării Regionale, lucrările vor demara la sfârşitul primăverii.
Tot în acest an, Ministerul Dezvoltării va începe construcţia prin parteneriat public-privat de locuinţe destinate închirierii pentru tineri.
Potrivit unei decizii a Guvernului din luna decembrie, în program vor putea fi preluate şi construcţiile nefinalizate, aflate în diferite stadii de execuţie.