Ştiri 7 decembrie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.
Aceasta a trăit la începutul secolului 13 în oraşul Târnovo din Bulgaria.
De mică s-a arătat a fi iubitoare de oameni şi milostivă aşa încât îşi dădea hainele şi mâncarea celor săraci.
Însă faptele ei bune au mâniat aşa de tare pe tatăl ei încât aceasta o bătea adeseori.
Odată însă, pe când copila avea 12 ani, tatăl s-a mâniat atât de tare încât a aruncat cu toporul spre ea, omorând-o pe loc.
Prin minune dumnezeiască, sfânta a dorit ca trupul ei să fie dus în cetatea domnească de la Curtea de Argeş.
Astfel, în timpul domnitorului Radu cel Mare, sfintele moaşte au fost aduse în biserica domnească de la Argeş, iar în anul 1517 ele sunt aşezate în mânăstirea de la Curtea de Argeş, ctitoria domnitorului Neagoe Basarab.
Numele Sfintei Filofteia se traduce prin sintagma „iubitoare de Dumnezeu”.

Constănţenii sunt invitaţi la un concert de colinde.
Acesta se numeşte “Hristos se naşte, slăviţi-L” şi va fi susţinut de Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare”, dirijat de protopsaltul Marian Bostan.
Concertul va avea loc sâmbătă, de la orele 18.30, la Casa de Cultură din Constanţa.
Evenimentul se va desfăşura sub egida Festivalului duhovnicesc intitulat “Serile filocalice”, organizat de ASCOR
Constanţa, sub înaltul patronaj şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Intrarea va fi liberă.

Ucenicii vor sta în perioadă de probă cel mult 30 de zile.
Aşa prevede noua legislaţie, potrivit unei hotărâri aprobate de Guvern.
De asemenea, durata contractului de ucenicie poate fi între 1 şi 3 ani de zile, timp în care angajatorul trebuie să asigure pregătirea teoretică şi practică.
La finalul colaborării, ucenicul trebuie să fie înscris la un Centru Autorizat de Evaluare şi Certificare a Competenţelor Profesionale, unde va primi un atestat.

Senatul a decis ca Ziua Limbii Române să fie pe 31 august.
Potrivit proiectului de lege, evenimentul va fi marcat prin organizarea unor manifestări culturale, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei limbii române.
Potrivit motivaţiei, începând cu anul 1990, limba română este sărbătorită în fiecare an la 31 august în Republica Moldova.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Uniunea Europeană va amenda drastic firmele care nu-şi protejează clienţii.
Companiile care încalcă noile reguli mult mai stricte privind protecţia datelor personale ale clienţilor vor fi amendate cu până la 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect, care va fi publicat oficial la începutul anului viitor.
Astfel, companiile cu mai mult de 250 salariaţi vor fi obligate să angajeze oameni specializaţi în protecţia datelor.
Noua lege va include prevederi mai aspre în legătură cu vânzarea bazelor de date cu informaţii despre clienţi şi cu protecţia datelor pe reţelele sociale.
Actul normativ îşi propune să introducă şi „dreptul de a fi uitat”, care le permite utilizatorilor să şteargă date postate anterior online, chiar şi după ce şi-au dat acordul ca ele să fie publice.

Aleşii care îşi angajează rudele la birourile parlamentare nu sunt în conflict de interese.
Politicienii au decis în cadrul Comisiei pentru statut că “beneficiază de un anumit grad de autonomie”.
Ei au stabilit că legea nu le impune restricţii şi nu prevede situaţiile de conflict de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor.
Mai mult, ei au calificat o eventuală încetare a colaborării cu rudele drept un abuz.
Luna trecută, ANI a cerut Parchetului să cerceteze pentru conflict de interese şase deputaţi care şi-au angajat rudele pe sume de până la 39.000 de euro.

România va deschide la Tulcea prima bursă de peşte.
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii Bursa de Peşte din Tulcea, prima investiţie de acest tip din România în sectorul piscicol.
Bursa de Peşte din Tulcea va concentra oferta de produse pescăreşti provenite din zona Deltei Dunării şi a Mării Negre, prin cele 14 puncte de colectare aparţinând Bursei, unde asociaţiile de pescari vor avea obligaţia de a transporta peştele capturat.
Preţul va fi stabilit în mod transparent, ceea ce va contribui la reducerea pescuitului ilegal.
La rândul lor, cumpărătorii vor beneficia de produse comercializate în condiţii optime de igienă şi conservare.

Anul 2012 vine cu scumpiri în lanţ.
Astfel, carburanţii, energia electrică, ţigările, alcoolul şi cafeaua vor suferi modificări de preţ.
Banca Centrală Europeană a stabilit cursul la care va fi calculată acciza de la 1 ianuarie, de 4,3001 lei pentru un euro, cu 0,8% mai mare faţă de cea utilizată în acest an.
Potrivit ultimelor calcule, benzina se va scumpi cu 0,77%, motorina cu 4,4%, ţigările cu 5%, alcoolul va creşte cu 2-3%, iar la cafea se va aplica o acciză de 1,075 lei/kilogram, faţă de un leu cat este în prezent.
Cea mai mare creştere se aşteaptă însă la energia electrică, deoarece Hidroelectrica, a cerut scumpirea electricităţii cu 50%, atât pentru firme, cât şi pentru populaţie.

Mai mult de jumătate din pastilele de supt pentru gât au contraindicaţii.
Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor a analizat etichetele a 24 de tablete şi au constatat că peste 50% dintre acestea prezintă minim o contraindicaţie.
Mai mult, aproape 25% dintre pastilele de supt au două sau mai multe contraindicaţii.
Printre acestea, se numără hipersensibilitate la componentele produsului sau leziuni ale cavităţii orale şi faringiene.
De asemenea, unele tablete nu sunt recomandate femeilor însărcinate sau în timpul alăptării, copiilor sub trei sau patru ani, persoanelor alergice şi diabeticilor.

Tonul ar putea dispărea în viitorul apropiat.
Motivul este pescuitul în exces, din cauza căruia populaţia din oceane a scăzut la mai puţin de jumătate, în ultimii 50 de ani.
Specialiştii spun că situaţia se va agrava în următoarele cinci decenii, din cauza capturilor mari şi constante.
Acestea limitează puternic înmulţirea peştilor, ceea ce va duce la dispariţia totală a tonului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept