Ştiri 29 noiembrie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte mâine pe Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul României.
Cu acest prilej, astăzi de la ora 16, moaştele Sfântului Andrei Criteanul vor fi duse în procesiune spre Peştera Sfântului Apostol Andrei.
Aici vor putea fi cinstite de către credincioşi până mâine seară când se vor reîntoarce la Catedrala Arhiepiscopală, la ora 17.00, şi unde vor sta până sâmbătă.
Tot astăzi, de la ora 18.30, la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei se va oficia slujba Privegherii.
De asemenea, mâine, în ziua cinstirii Sf. Andrei, la ora 8.30, va fi sfinţit Agheasmatarul ridicat deasupra izvorului în care boteza Sfântul Apostol Andrei, iar la ora 9.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către un sobor de arhierei.

Arhiepiscopia Tomisului invită constănţenii la un spectacol în premieră naţională, cu prilejul cinstirii Sfântului Apostol Andrei.
Astfel, joi, pe 1 decembrie, de la ora 19, va avea loc spectacolul de operă “Sfântul Apostol Andrei. De la Betsaida la Patras, prin anticul Tomis” care se va desfăşura la Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Acesta rememorează secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei şi este compus din şase tablouri pentru solişti, cor şi orchestră.
Muzica este scrisă de compozitorul Mugurel Scutăreanu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, regia este semnată de actriţa Doris Ciortan, iar spectacolul este dirijat de părintele lector univ. Valeriu Roman şi arhidiaconul asistent universitar Iulian Dumitru.
Intrarea va fi gratuită.

Astăzi va avea loc o conferinţă naţională sub patronajul Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Tema o constituie “Dimitrie Cantemir – savant de dimensiune europeană – 300 de ani de la plecarea din domnie”.
Conferinţa va fi susţinută, printre alţii, de prof. univ. dr. Radu Ştefan Vergatti, Membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, Şeful Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, Virgil Coman, precum şi de profesori universitari ai Universităţii Ovidius şi din ţară.
Evenimentul se va desfăşura de la ora 12 la Amfiteatrul 3 al Facultăţii de Medicină a Universităţii “Ovidius”.

Biserica recomandă discernământ şi înţelepciune în utilizarea Internetului.
Precizarea a fost făcută într-un comunicat în legătură cu solicitarea Ministerului Comunicaţiilor adresată Patriarhiei Române pentru sprijinirea extinderii accesului la reţeaua de Internet în întreaga ţară.
Potrivit comunicatului, lumea virtuală a Internetului poate să influenţeze în mod negativ relaţiile interumane, prin utilizarea fără responsabilitate a libertăţii de acces.
Biserica consideră totodată că este datoria autorităţilor publice să acorde atenţie cadrului etic şi legislativ, pentru ca folosirea Internetului să se facă prin respectarea demnităţii şi libertăţii persoanei.

Deputaţii din partidul de guvernământ propun introducerea uniformelor şcolare.
Iniţiatorii spun că această schimbare ar întări disciplina în şcoli, ar preveni şi combate violenţa şi ar duce la concentrarea atenţiei asupra învăţăturii.
Conform propunerii legislative, obligativitatea purtării uniformei şcolare va fi introdusă pentru elevii din ciclul primar, gimnazial, liceal şi profesional, începând cu 1 septembrie 2012.

Ieşirile la iarbă verde ar putea fi reglementate prin lege.
Legea Picnicului a trecut şi de Comisia de Administraţie Publică şi Protecţia Mediului, din Camera Deputaţilor.
Iniţiativa legislativă urmăreşte reglementarea ieşirilor la iarbă verde, în urma cărora rămân de fiecare dată multe deşeuri.
Legea urmează să fie trimisă în plenul Camerei Deputaţilor pentru votul final.

Primăria Constanţa a eliminat criteriile de acordare a ajutoarelor pentru încălzire.
Primarul Radu Mazăre a anunţat că şi familiile, dar şi persoanele singure care au venituri mici, dar au şi o maşină, un teren sau bani în bancă, pot primi ajutor din partea municipalităţii.
Radu Mazăre a precizat însă că nu vor putea beneficia de ajutor cei care au două case sau apartamente pe raza municipiului Constanţa.
De asemenea, pe lângă ajutoarele oferite gradual în funcţie de venit şi familiilor şi persoanelor singure până la 786 de lei şi, respectiv, până la 1.000 de lei, Primăria Constanţa a decis să mărească ajutoarele care depăşesc aceste plafoane.

Bugetarii care şi-au obţinut banii în instanţă vor avea de aşteptat până în 2016 pentru a-i recupera.
Magistraţii Curţii Constituţionale au decis că legea care amână plata drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor este conformă cu legea fundamentală.
Înainte de modificare, restanţele urmau să fie plătite în 3 tranşe, până în 2012.
Potrivit legii în vigoare, bugetarii ar urma să recupereze 5% din drepturile băneşti anul viitor, 10% în 2013, câte 25% în 2014 şi 2015, iar cea mai mare parte a sumei în 2016, şi anume 35%.

Autostrăzile nu vor fi taxate începând cu 1 ianuarie 2012.
Precizarea a fost făcută de CNADNR, care a adăugat că valoarea taxei se va determina în urma unui studiu socio-economic şi a unei analize a caracteristicilor mediului economic în România.
Ministrul Transporturilor a declarat recent, că autostrăzile ar putea fi taxate începând cu 2013, primele care vor avea taxe urmând să fie Bucureşti – Constanţa, Bucureşti – Piteşti şi Centura de Sud a Bucureştiului, dar şi tronsoanele de pe Coridorul IV, dintre Sibiu şi Nădlac.

Un sfert din suprafaţa Pământului este foarte degradat.
Organizaţia Naţiunilor Unite a realizat prima evaluare făcută vreodată la nivel mondial a stării resurselor terestre ale planetei. Aceasta arată într-un raport că un sfert din suprafaţa Pământului este extrem de degradat din cauza eroziunii solului, a degradării apei şi pierderii biodiversităţii.
ONU a avertizat că tendinţa trebuie inversată dacă se doreşte să mai existe hrană pentru populaţia lumii în creştere.
Specialiştii estimează că agricultorii vor trebui să producă cu 70% mai multă hrană până în anul 2050 pentru a satisface nevoile de hrană ale populaţiei care se prevede să ajungă la 9 miliarde de locuitori.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept