Ştiri 28 noiembrie 2011

Moaştele Sfântului Andrei Criteanul au sosit aseară la Constanţa.
Acestea au fost aduse din Grecia de o delegaţie condusă de către Înaltpreasfinţitul Iakovos, mitropolit de Mytiline şi întâmpinate la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Mâine de la ora 16.00, sfintele moaşte vor fi duse în procesiune spre Peştera Sfântului Apostol Andrei.
Aici vor putea fi cinstite de către credincioşi până în seara zilei de miercuri când se vor reîntoarce la Catedrala Arhiepiscopală, la ora 17.00, unde vor sta până sâmbătă.
Tot mâine, de la ora 18.30, la mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei se va oficia slujba Privegherii.
De asemenea, miercuri, în ziua cinstirii Sf. Andrei, la ora 8.30, va fi sfinţit Agheasmatarul ridicat deasupra izvorului în care boteza Sfântul Apostol Andrei, iar la ora 9.30, va fi săvârşită Sfânta Liturghie Arhierească de către un sobor de arhierei.

Arhiepiscopia Tomisului a pregătit pentru constănţeni două evenimente muzicale, prilejuite de cinstirea Sfântului Apostol Andrei.
Astfel, astăzi, de la ora 17.30, la Casa de Cultură din Constanţa va avea loc tradiţionalul concert de colinde.
Acesta va fi susţinut de coralele Armonia, Teodoxa, Cuvânt Bun, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Dionisie Exiguul şi Gherontie Nicolau, ale Arhiepiscopiei Tomisului, precum şi de Cercul teatral artistic al seminarului teologic din Constanţa, corala Cantilena a Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria” şi grupul vocal „Giocoso” al Centrului cultural judeţean „Theodor Burada”.
Al doilea eveniment îl constituie premiera naţională a spectacolului de operă “Sfântul Apostol Andrei. De la Betsaida la Patras, prin anticul Tomis” şi se va desfăşura joi, pe 1 decembrie de la ora 19, la Teatrul de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa.
Acesta rememorează secvenţe din viaţa Sf. Ap. Andrei şi este compus din şase tablouri pentru solişti, cor şi orchestră.
Muzica este scrisă de compozitorul Mugurel Scutăreanu, libretul aparţine profesorului univ. Cristina Tamaş, regia este semnată de actriţa Doris Ciortan, iar spectacolul este dirijat de părintele lector univ. Valeriu Roman şi arhidiaconul asistent universitar Iulian Dumitru.
La cele două evenimente, intrarea va fi gratuită.

Calendarele ortodoxe autentice se găsesc numai în biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti.
Patriarhia Română a constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agroalimentare din Bucureşti se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase.
În acest context, Patriarhia recomandă credincioşilor să cumpere calendarele ortodoxe numai din biserici, mănăstiri şi magazinele bisericeşti pentru a avea siguranţa că textul acestora este cel aprobat anual de către Sfântul Sinod al Bisericii noastre.

Poliţele RCA vor fi mai scumpe cu cel puţin 5% de anul viitor.
Motivul îl constituie faptul că asiguratorii au plătit în acest an, mai mult pentru daunele făcute de conducătorii auto.
Creşterile de preţuri ale poliţelor RCA pot fi puse şi pe seama creşterilor importante ale sumelor acoperite de aceste asigurări.
La începutul lui 2011, toate marile companii de asigurări din România au scăzut preţurile cu până la 20%.

Anul viitor se va deschide, în premieră şi pentru România, Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem.
Anunţul a fost făcut de premierul Emil Boc.
În primăvara acestui an, bugetul Ministerului Sănătăţii a fost majorat cu 6 milioane lei, iar schema de personal a fost suplimentată cu 24 posturi pentru a se asigura funcţionalitatea Registrului.
Proiectul ar duce la realizarea unor economii semnificative, prin efectuarea unui număr mult mai mare de proceduri în România şi scăderea numărului de proceduri în străinătate.

O nouă descoperire medicală ar putea îmbunătăţi tratamentul contra cancerului ovarian.
Oamenii de ştiinţă francezi au descoperit pentru cazurile de cancer ovarian două caracteristici genetice care permit identificarea tumorilor agresive şi a reacţiilor acestora la tratament.
Prima caracteristică, denumită “stres oxidant”, permite identificarea tumorilor, mai agresive, dar mai sensibile la tratament şi care au un pronostic medical mai bun.
A doua caracteristică, denumită “fibroză”, corespunde tumorilor cu risc mare de diseminare.
Medicii lucrează deja pentru a pune la punct un test care are scopul de a identifica cu uşurinţă tipul de tumoare pentru fiecare pacientă, pentru a putea să adapteze tratamentul.
Cancerul ovarian, adeseori diagnosticat într-un stadiu avansat, afectează peste 4.600 de femei în fiecare an în Franţa.

Guvernul a diminuat bugetul Preşedinţiei cu 1,6 milioane lei şi a majorat fondurile SRI.
Proiectul de buget pentru anul viitor a fost aprobat, vineri, de Guvern şi transmis Parlamentului.
Premierul Emil Boc spus că prognoza pentru anul viitor a deficitului bugetar este de 1,9%, iar creşterea economică luată în calcul este de 2,1%.

Moneda Euro ar putea intra în colaps până de sărbători.
Există o probabilitate de 50% ca moneda unică să se prăbuşească înainte de sărbătorile de iarnă, iar avertizarea a fost dată de fostul şef al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Potrivit unor surse, în cazul desfiinţării Uniunii Europene, ţările din nordul Europei ar putea forma o Uniune a Nordului.
Moneda comună ar fi ”Neuro” şi ar fi utilizată de cetăţenii Suediei, Norvegiei, Danemarcei, Islandei şi Groenlandei.

Elevii pot studia doi ani într-unul singur.
Potrivit Ministerului Educaţiei, elevii cu medii de peste 9, respectiv calificative “foarte bine” la fiecare disciplină de studiu, pot parcurge, prin îndeplinirea cumulativă a mai multor condiţii, doi ani într-un singur an şcolar.
Vechea legislaţie permitea acest lucru doar olimpicilor.
Fiecare elev care parcurge doi ani într-unul singur va fi evaluat la fiecare disciplină şi va frecventa concomitent cel puţin 50% din cursurile şcolare aferente anului curent şi cel puţin 40% din cursurile şcolare aferente celui de-al doilea an de studiu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept