Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 14 noiembrie 2011

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Apostol Filip şi pe Sfântul Grigorie Palama.
Sfântul Apostol Filip a fost unul din cei 12 apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos si este originar din cetatea Betsaida, din Galileea.
Lui ii spune Iisus Hristos „Urmează Mie”, iar Sfântul Apostol urmează cu entuziasm aceasta chemare, văzând în persoana Mântuitorului pe Mesia cel aşteptat de poporul evreu.
A îndurat mari suferinţe şi ispite în strădania de a face cunoscută vestea cea bună printre popoarele păgâne.
Sfântul Apostol Filip a fost ucis la Ierapole, prin crucificare cu capul în jos.
Tot astăzi, Biserica Ortodoxă pomeneşte pe Sfântul Grigorie Palama.
Acesta s-a născut în anul 1296, la Constantinopol, într-o familie nobilă şi evlavioasă.
A intrat în legătură cu monahismul încă din adolescenţă, iar în anul 1326 este hirotonit preot.
În jurul anului 1331, Sfântul Grigorie s-a stabilit în schitul Sfântul Sava de la Athos, unde va începe să scrie şi să ţină predici.
S-a mutat la Domnul în anul 1359 şi a fost proclamat sfânt prin sinodul convocat în anul 1368 de către patriarhul Filotei.

Creştinii ortodocşi intră de mâine în Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului.
Astfel, conform tradiţiei ortodoxe în această seară lăsăm sec pentru Postul Crăciunului.
Acest post simbolizează ajunarea de patruzeci de zile a Proorocului Moise, precum şi postul patriarhilor din Vechiul Testament deoarece după cum aceştia aşteptau venirea lui Mesia prin post şi rugăciune, aşa se cuvine şi creştinilor să întâmpine prin ajunare pe Iisus Hristos Cel născut din Fecioara Maria.
Acest post ţine 40 de zile şi va dura până la 25 decembrie, de sărbătoarea Naşterii Domnului.
Din punct de vedere al alimentaţiei, acest post este unul mai uşor, decât cel al Paştelui, deoarece cuprinde mai multe dezlegări la peşte, untdelemn şi vin.
Dezlegările la peşte sunt în zilele de sâmbătă şi duminică, în perioada 21 noiembrie-16 decembrie, precum şi la următoarele sărbători: Intrarea Maicii Domnului în Biserică pe 21 noiembrie, Sf. Apostol Andrei pe 30 noiembrie, Sf. Nicolae pe 6 decembrie, precum şi în zilele de 4, 5, 7 şi 9 decembrie când se prăznuiesc sfinţi mai importanţi în ortodoxie.

Constănţenii sunt invitaţi la un simpozion dedicat Dobrogei.
Acesta se desfăşoară astăzi, de Ziua Dobrogei, în sala mică a Casei de Cultură din Constanţa.
Tema o constituie “133 de ani de la Reintegrarea Dobrogei la Statul Român”.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 16, o slujbă de „Te-Deum” la Biserica „Sfânta Treime” din Parcul Casei de Cultură din Constanţa.
Simpozionul va debuta la orele 17, printr-un concert bisericesc, susţinut de Corala „Laudatio” a Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
La eveniment vor participa, printre alţii, Înaltpreasfinţitul Teodosie, directorul Muzeului de Artă Populară din Constanţa, Maria Magiru, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Constanţa, pr. prof. univ. dr. Nechita Runcan şi redactorul publicaţiei „Lumină lină”, Ionuţ Druche.
Simpozionul se va încheia printr-un moment de folclor dobrogean, în interpretarea artiştilor Marius Brutaru, Elena Marinuş şi Marius Cristel Marin.
Intrarea va fi liberă.

Guvernul a decis să nu acorde, anul viitor, cupoanele sociale prevăzute în noua Lege a Educaţiei.
Este vorba despre cupoane destinate familiilor cu venituri reduse care au copii preşcolari, al căror scop era sprijinirea educaţiei timpurii.
De asemenea, Guvernul a decis sistarea indemnizaţiilor pentru revoluţionari şi limitarea reducerilor de tarife şi gratuităţi la transport.
Măsurile vor fi incluse în politica Guvernului în domeniul asistenţei sociale.

Peste 25.000 de specii de plante şi animale sunt pe cale de dispariţie în lume.
Aşa arată ultima listă roşie publicată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a Resurselor Naturale.
Din cele 61.900 de specii studiate, 800 au dispărut deja, cum este cazul rinocerilor negri, decimaţi de braconaj.
Alte 4.000 sunt în pragul extincţiei, iar 5.700 sunt într-o situaţie disperată.
Totodată, 40% din reptilele terestre din Madagascar sunt ameninţate cu dispariţia.
De asemenea, cinci din cele opt subspecii de ton sunt în mare pericol, ca de exemplu tonul roşu de Sud, tonul roşu de Atlantic sau tonul alb.

Guvernul va reduce sumele alocate ministerelor.
Potrivit unor surse oficiale, Executivul va opera o rectificare bugetară, până la sfârşitul acestei luni, urmând a reduce alocările pentru majoritatea ministerelor.
Reducerea va avea loc deoarece totalul încasărilor este sub nivelul prognozat, iar creşterea economică, bazată pe agricultură, nu a adus venituri la bugetul de stat.

Astăzi este Ziua Mondială a Diabetului.
Aceasta are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Specialiştii spun că numărul persoanelor bolnave de diabet este în creştere.
Astfel, din anul 2008, când au fost realizate testele de screening pentru sănătatea populaţiei, au intrat în evidenţe cu aproape 50 la sută mai mulţi diabetici, faţă de câţi erau până atunci.
Medicii spun că cea mai importantă cauză a diabetului este obezitatea.
De asemenea, un stil de viaţă neadecvat, lipsa efortului fizic sau alimentaţia nepotrivită sunt factorii care favorizează apariţia diabetului.
Ziua Mondială a Diabetului este marcată astăzi în câteva licee din Constanţa, prin acţiuni de informare a elevilor cu privire la adoptarea unui stil de viaţă sănătos.

Mărirea taxelor de service ar putea scumpi asigurarea auto.
Potrivit specialiştilor, suplimentarea taxelor pentru acordarea autorizaţiei anuale de funcţionare a atelierelor auto va avea ca efect disponibilizarea a peste 15.000 de angajaţi şi scumpirea semnificativă a poliţelor de asigurare auto.
De la 1 octombrie a intrat în vigoare o decizie a Registrului Auto Român conform căreia atelierele auto vor plăti taxele anuale de autorizare în funcţie de numărul lucrărilor prestate şi al mărcilor reprezentate.

Valabilitatea tichetelor valorice din programul Rabla a fost prelungită.
Potrivit Ministrului Mediului, termenul de utilizare a tichetelor valorice din cadrul programului Rabla a fost prelungit până la data de 12 decembrie 2011 inclusiv.
Astfel, ultima cerere de decontare se poate depune, cel mai târziu, la data de 15 decembrie, iar decontarea se efectuează până la data de 23 decembrie.
Termenul iniţial de utilizare a voucherelor era 23 noiembrie.

Specialiştii avertizează că în următorii ani, în Europa va fi secetă.
Potrivit celui mai recent raport, vor fi uragane devastatoare în Statele Unite sau inundaţii în Asia.
Temperatura medie pe Glob va creşte cu cinci grade, până la sfârşitul secolului, ceea ce va duce la fenomene meteorologice extreme.
Climatologii spun că, pentru a contracara aceste fenomene, trebuie în primul rând reduse emisiile de carbon, responsabile pentru încălzirea globală.
La finalul lunii, specialiştii din toată lumea se vor întâlni în Africa de Sud, la conferinţa anuală ONU şi vor căuta soluţii pentru a reduce impactul acestor schimbări climatice.