Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 31 octombrie 2011

Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române s-a îmbogăţit cu doi noi sfinţi.
Aceştia sunt Sfântul Ierarh Andrei Şaguna şi Sfântul Ierarh Simion Ştefan, mitropoliţii Transilvaniei.
Sfântul Andrei Şaguna a fost un ierarh cărturar şi misionar care a luptat pentru apărarea Ortodoxiei şi a demnităţii ortodocşilor din Transilvania.
El a construit sute de şcoli româneşti şi două licee, a întemeiat ziarul “Telegraful Român”, care apare şi astăzi şi ne-a lăsat statutul bisericesc pe care, în mare parte, Biserica noastră îl foloseşte şi astăzi.
Sfântul Andrei Şaguna va fi cinstit în Biserica noastră în ziua de 30 noiembrie.
La rândul său, Sfântul Simion Ştefan a fost un ierarh care a ctitorit limba română în Transilvania, deoarece în 1648 a tradus şi tipărit pentru prima dată Noul Testament în limba română.
El va fi cinstit în calendarul nostru în ziua de 24 aprilie.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel solicită Senatului legiferarea zilei de Sf. Andrei, ca zi nelucrătoare.
Este pentru a doua oară în acest an când Patriarhul Daniel cere Parlamentului ca ziua de 30 noiembrie să fie votată zi nelucrătoare.
Întâistătătorul BOR a solicitat în primă instanţă, pe 30 mai, Camerei Deputaţilor, printr-o scrisoare ca sărbătoarea Sf. Andrei să fie declarată zi liberă, dar încă deputaţii nu au reuşit să dezbată cererea patriarhului.

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Cu acest prilej, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral organizează o expoziţie de fotografie cu peisaje marine la sediul instituţiei, care va fi deschisă publicului larg toată săptămâna.

Aproape 120.000 de liceeni vor primi câte 180 de lei fiecare pentru întreaga perioadă a cursurilor şcolare.
Anunţul a fost făcut de Ministerul Educaţiei, care a precizat că programul „Bani de liceu” se adresează liceenilor care vin din familii cu un venit lunar brut de maxim 150 de lei pe membru.
Banii vor fi distribuiţi elevilor de liceu de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul.

Numărul locuitorilor de pe Glob a ajuns astăzi la 7 miliarde.
Pragul a fost atins în Filipine, la 12 ani de când populaţia număra 6 miliarde de locuitori.
Populaţia globului a atins pragul de un miliard de locuitori în anul 1800, şi pe cel de 2 miliarde în 1930.
ONU a estimat că în anul 2050 populaţia va ajunge la 9.3 miliarde de locuitori.

Angajatorii ar putea acorda stimulente fără plata impozitului pe salarii.
Confederaţiile Patronale din România propun Guvernului adoptarea unei măsuri legislative în acest sens.
În schimb, pentru stimulentele salariale respective se va plăti CAS-ul aferent conform legii în vigoare.
Propunerea se referă la salariile cuprinse între 700 şi 1.000 de lei, care ar putea fi majorate prin această măsură cu sume de la 100 la 300 de lei, ceea ce ar asigura o minimă protecţie a angajaţilor cu salarii mici, afectaţi de criză.

Astăzi este ultima zi a recensământului populaţiei şi a locuinţelor.
În multe localităţi ale judeţului Constanţa, recenzarea s-a încheiat încă de vineri.
În Constanţa, Cernavodă, Medgidia, Mangalia, Agigea nu au fost numărate decât trei sferturi din gospodării şi este posibil ca această întârziere să ducă la prelungirea perioadei recensământului cu una sau două zile.
La nivel naţional, au fost recenzate circa 18 milioane de persoane.

Personalul didactic auxiliar nu va mai beneficia de gradaţia de merit din 2012.
Aceasta reprezintă 25% din salariul de bază, iar prevederea este stipulată în metodologia care reglementează acordarea acestui drept.
Măsura ar urma să afecteze circa 17.000 de angajaţi ai unităţilor de învăţământ, reprezentând personalul didactic auxiliar, respectiv: bibliotecari, laboranţi, informaticieni şi secretari.
Sindicaliştii spun că au făcut deja demersuri către Comisia pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor, pentru modificarea actului normativ.

De mâine intră în vigoare obligativitatea dotării maşinilor cu anvelope de iarnă.
Astfel circulaţia pe drumurile publice fără anvelopele inscripţionate cu M şi S, în diversele variante acceptate, se va pedepsi cu amenzi cuprinse între 2.500 şi 4.000 de lei.
Totodată, ministrul Transporturilor a precizat că şoferii trebuie să respecte indicatoarele rutiere pe care le montează poliţia şi drumarii.

Bibliotecile din România vor fi dotate cu calculatoare.
Reprezentanţii companiei Microsoft intenţionează să aducă, în cadrul unui program, computere în toate bibliotecile din România, pentru a permite accesul tuturor la internet şi la resurse disponibile online.
Declaraţia a fost făcută de ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Mark Gitenstein.