În Duminica a 10-a după Rusalii pomenim minunea vindecării de către Mântuitorul a unui demonizat, a doua zi după minunea Schimbării la Față de pe muntele Tabor.
Textul evanghelic continuă tematica suprafirescului credinței, din Duminica precedentă, două fiind învățăturile prezentate acum: credința trebuie să aibă putere infinită și ea întărește prin post și rugăciune.
Puterea credinței poate fi infinită, deoarece subiectul ei, Dumnezeu, este Infinit și Atotputernic; de asemenea ținta ei, dragostea, este infinită.
Astfel credința este singura virtute prin care putem dobândi de la Dumnezeu „orice” vom cere, căci „nimic nu va fi vouă cu neputinţă”.
Trebuie făcută precizarea că Hristos înțelege prin „orice” numai acele lucruri care sunt în folosul mântuirii noastre, nicidecum posibilitatea oricărui lucru care ne-ar putea trece prin cap.
Astfel, dacă ceva pare imposibil de realizat în domeniul desăvârșirii credinței, acest fapt se datorează numai păcatelor și slăbiciunii noastre de a înțelege pe deplin lucrurile duhovnicești, adică unei credințe puține și reci (sau „căldicică”, conform Apocalipsei).
Pentru întărirea credinței noastre, Iisus ne prezință două arme duhovnicești: postul și rugăciunea.
Postul are rostul de a ne vindeca duhovnicește, spre părăsirea păcatului și curățirea sufletului.
Rugăciunea are ca scop punerea creștinului postitor în dialog cu Dumnezeu, pentru a găsi și împlini voia sfințitoare a Domnului, prin darurile pe care El le revarsă peste om.
Punctul culminant al lecției pe care Hristos o face în această evanghelie, spre întărirea credinței ucenicilor, îl constituie a doua vestire despre Patimile și Învierea Sa.

Publicat şi pe Lăcaşuri Ortodoxe.