În Duminica a 9-a după Rusalii pomenim minunea umblării pe marea Galileii (numită şi a Tiberiadei sau Lacul Ghenizaret) a Mântuitorului şi a Sf. Ap. Petru, însoţită de potolirea furtunii.
Textul evanghelic conţine trei învăţături principale: despre Dumnezeu, credinţă şi minuni.
De la Sf.Ap.Petru avem mărturia că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Cel Atotputernic, izvorul tuturor minunilor.
Acestea trebuie corect înţelese ca acte extraordinare, suprafireşti, al căror unic scop este actul de arătare a Mântuitorului spre oameni, care beneficiază de această lucrare a lui Dumnezeu, însă numai după măsura credinţei fiecăruia, căci Dumnezeu propune (nicidecum impune) credinţa.
Mai departe, suprafirescul minunii reclamă necesitatea suprafirescului credinţei.
Astfel, ca virtute, credinţa nu se înscrie în domeniul firescului, înţeles ca lume a legilor şi raţionamentelor ştiinţific demonstrabile.
Aceasta se vede în umblarea pe mare a Sf. Petru, care se datorează numai credinţei sale în Hristos, însă atunci când este străbătut de îndoiala firească, va începe să se scufunde.
De aceea, mântuirea noastră este rezultatul lucrării suprafireşti a credinţei, cu nădejde şi cu dragoste, într-o lume a calculelor, intereselor şi raţionamentelor reci, căci ˝cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire.˝( Romani 10, 10).

Publicat şi pe Lăcaşuri Ortodoxe.