Ştiri 19 septembrie 2011

De astăzi vor fi verificate rovinietele.
Controlul va fi făcut zilnic pe reţeaua de drumuri naţionale, până duminică, iar şoferii fără rovinietă sunt pasibili de amendă între 250 şi 500 de lei.
Acţiunea este organizată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Examenul de evaluare naţională se va desfăşura sub supraveghere video.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, care a precizat că pentru organizarea acestuia vor fi luate toate măsurile validate în acest an la bacalaureat.
Oana Badea a mai spus că Ministerul Educaţiei şi-a propus ca obiectiv realizarea unei corecte ierarhizări a elevilor care au acces la liceu în baza acestui examen.

Olanda a interzis purtarea vălului islamic în public.
Proiectul de lege a fost votat de Guvernul olandez şi urmează să fie supus aprobării Consiliului de Stat.
Acesta prevede ca burka să fie interzisă în spaţiile publice, în clădirile în care este permis accesul publicului, în instituţiile şcolare, de asistenţă medicală şi în transportul public.
După Consiliul de Stat, proiectul trebuie aprobat şi de Parlamentul olandez, proces ce ar putea dura câteva luni.

Consultarea unui oftalmolog este obligatorie până la împlinirea vârstei de trei ani.
Unul din trei copii are o problemă de vedere, dar familiile nu le conştientizează decât după ce calitatea vederii copilului scade în mod considerabil.
Până la vârsta de şase luni pot exista mişcări necoordonate ale ochilor, dar dacă acestea persistă şi după depăşirea vârstei, consultul oftalmologic este obligatoriu.
Ochiul este în formare până la vârsta de doi ani şi jumătate – trei ani, astfel că şi în această perioadă trebuie mers la control pentru depistarea unor eventuale probleme.

Olanda se opune aderării României la spaţiul Schengen.
Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al ministrului pentru Imigraţie Geert Leers.
Anunţul Olandei vine în contextul în care, zilele trecute, Franţa, Germania şi Spania au respins o propunere de reformă a Schengen primită din partea Comisiei Europene prin care ţările membre au dreptul la reintroducerea controalelor la graniţă, doar pentru câteva zile.
Cele trei puteri au arătat că trebuie respectată autoritatea naţională în domeniul securităţii.

Producătorii de plante energetice vor primi stimulente.
Senatul României va lua în discuţie, proiectul de lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice.
Proiectul vrea să încurajeze utilizarea noilor resurse energetice şi, în acelaşi timp, să promoveze cultivarea unor plante care împiedică eroziunea solului.
Valoarea maximă decontabilă pentru un hectar va fi de 10.000 de euro, iar valoarea maximă anuală decontabilă pentru un producător va fi de 100.000 de euro.

Aproape 200.000 de oameni au protestat în Brazilia faţă de intoleranţa religioasă.
Aceştia denunţă persecuţii din partea evangheliştilor.
Marşul a fost condus de lideri religioşi afro-brazilieni, catolici, musulmani, evrei, protestanţi şi budişti, fiecare purtând veşminte specifice religiei sale.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată înaintea manifestaţiei, ei au reamintit importanţa acestei mişcări “fundamentale pentru democraţie”.

Parlamentul stabileşte astăzi calendarul aprobării noului minister al afacerilor europene.
Premierul Emil Boc a transmis săptămâna trecută Parlamentului scrisoarea privind înfiinţarea ministerului pentru fondurile europene şi nominalizarea lui Leonard Orban la conducerea acestei instituţii.
În ceea ce priveşte modalitatea de aprobare în Parlament a noii formule guvernamentale cu un minister în plus, primul ministru a precizat că legislativul va da votul doar strict asupra înfiinţării noului minister şi nu asupra guvernului în ansamblu.

Noul ministru al Muncii este Sulfina Barbu.
Aceasta va depune astăzi jurământul de învestitură în funcţie.
Ea a precizat că preluarea acestui portofoliu reprezintă o mare responsabilitate.
Premierul Emil Boc a înaintat, vineri, preşedintelui Traian Băsescu cererea de revocare din funcţie a lui Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii.

Anul viitor, salariile bugetarilor nu vor creşte, iar pensiile nu vor fi indexate.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Guvernul nu se poate abate de la obligaţiile luate în faţa FMI nici în 2012 şi că angajaţii la stat sunt cu circa 200.000 mai mulţi decât este nevoie.
Şeful statului a mai adăugat că şi ajutoarele sociale trebuie diminuate, atâta vreme cât sunt plătite cu bani împrumutaţi.

Medicii de familie care ţin pacienţii departe de spital ar putea fi recompensaţi.
Ministrul Sănătăţii vrea un sistem de stimulente pentru medicii de familie care reuşesc să ţină pacienţii sub monitorizare, la domiciliu, şi nu îi trimit în spitale.
El a precizat că există ţări unde se aplică recompense pentru medicul de familie care are mai mult curaj şi mai mult profesionalism să ţină pacienţii la domiciliu.
Tot de anul viitor, ministrul doreşte demararea unui program de screening al cancerului de col uterin, având în vedere că anual sunt descoperite peste 3.000 de cazuri de cancer de col uterin.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept