Ştiri 16 august

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfinţii Martiri Brâncoveni.
Aceştia sunt Voievodul Constantin Brâncoveanu cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache.
Mai multe detalii ne spune Gabriel Tudor de la radio Trinitas.

Constănţenii sunt invitaţi la o nouă seară duhovnicească.
Joi, de la ora 19, Înaltpreasfinţitul Teodosie şi Avocatul Cezar Axinte vor susţine, la Casa de Cultură, o conferinţă duhovnicească pe tema „Femeia. Între Eva şi Maria”.
În cadrul conferinţei se va evoca şi personalitatea vrednicului de pomenire părinte Arhimandrit Arsenie Papacioc.
Intrarea va fi liberă.

Au apărut operele complete ale Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul.
Cartea are titlul: „Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine. Opere complete” şi a apărut la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Volumul conţine toate scrierile autentice ale Sfântului cunoscute de cei mai apropiaţi ucenici ai săi.

Chilia părintelui Arsenie Papacioc va deveni muzeu.
Anunţul a fost făcut zilele trecute de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a fost prezent la Mânăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, cu prilejul hramului.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a precizat că aceiaşi decizie a fost luată şi în cazul Părintelui Cleopa de la Sihăstria şi Părintelui Paisie de la Neamţ.
În acest fel, apare tradiţia unui pelerinaj pentru credincioşii care merg la chilie şi vor să simtă ca şi când părintele Arsenie ar fi încă prezent.

Criza financiară a afectat şi lăcaşurile de cult catolice din Franţa.
100 de biserici catolice au fost scoase la vânzare din lipsa fondurilor pentru întreţinere sau din lipsă de credincioşi.
Pentru sume ce pornesc de la câteva sute de mii de euro, aceste lăcaşuri de cult ajung hoteluri, biblioteci ori teatre.

Copii devin mai puţin creativi.
Un studiu american efectuat pe 300.000 de copii arată că din anul 1990 aceştia sunt mai puţin capabili să producă idei noi şi unice, au mai puţină imaginaţie şi elaborează mai greu idei.
Cercetătorii spun însă că situaţia poate fi remediată prin stimularea creativităţii în şcoli.
Cercetările au mai arătat că şi la adulţi creativitatea scade odată ce aceştia devin mai conştienţi de noţiunile de bine şi rău.

Unul din cinci adolescenţi are tulburări de sănătate mintală.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii semnalează că cele mai frecvente probleme psihice ale tinerilor sunt depresia şi anxietatea.
Totodată, una dintre principalele cauze de deces ale tinerilor este suicidul juvenil,care este favorizat de actele de violenţă, de umilire, de marginalizare socială precum şi sărăcia.
Pentru stoparea fenomenului, specialiştii accentuează rolul şcolii şi al comunităţilor în susţinerea psihologică pentru depistarea precoce a tulburărilor de sănătate mintală.

Grăsimea în exces poate declanşa diabetul.
Cercetătorii spun că obezitatea poate duce la disfuncţionalităţi ale pancreasului,ceea ce înseamnă diabet.
Din fericire, descoperirea va ajuta la producerea unui medicament care să elimine riscul diabetic în cazul persoanelor obeze.

Franţa impune noi restricţii muncitorilor români şi bulgari.
Meseriile din domeniile construcţiilor sau informaticii nu mai sunt disponibile pentru lucrătorii imigranţi.
Decizia vine după ce Spania şi Olanda au limitat de curând, accesul românilor pe pieţele de muncă.
Restricţii la angajarea muncitorilor români se mai află în vigoare şi în Austria, Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Elveţia şi Malta.
Conform Tratatului de Aderare însă din 2014 românii vor putea munci oriunde în Europa, fără nici o restricţie.

Chinezii sunt interesaţi de Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Ministrul Economiei, Ion Ariton a spus sâmbătă că o companie din domeniu, Guangdong Nuclear Power, este interesată să investească în Reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă.
Deocamdată urmează ca în luna octombrie să se semneze acordul de confidenţialitate care va permite continuarea negocierilor şi intrarea în proiect a companiei chineze.

De săptămâna viitoare, constănţenii vor rămâne fără apă caldă
CET Palas va demara pe 22 august revizia anuală a reţelei de termoficare şi va sista furnizarea agentului termic primar.
Astfel, între 22 şi 26 august nu va avea apă caldă Magistrala 1,adică zonele Anda, Km 4-5, Km 5, Doraly, Viile Noi, Poarta 6, Spitalul CFR, Faleză Sud, Piaţa Farului, Abator, Gară, Spitalul de Boli Infecţioase, Policlinica 2, Casa de Cultură, Şcoala nr. 11, Centru, Peninsulă, Tomis Mall, Piaţa Griviţei, Piaţa Unirii, Poliţia Municipiului, Muzeul de Marină, Casa de Pensii, Starea Civilă, Zorile, Teatrul Liric, Sala Sporturilor, Spitalul Militar, Piaţa Chiliei, Tomis I, Tomis II, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Flămânda şi Capitol.
Apoi, între 29 august şi 2 septembrie nu va avea apă caldă Magistrala 2, adică zonele CET, Medeea, Pod Butelii, Brătianu, Pod IPMC, Inel II, Inel I, Institutul de Marină, Coiciu, Tomis III, Tomis Nord, Brotăcei, Cireşica, Parc Tăbăcărie, Delfinariu, Faleză Nord şi Dacia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept