Ştiri 4 februarie 2011

Arheologii au descoperit în Israel ruinele unei biserici din epoca bizantină.
Aceasta ar putea adăposti mormântul profetului Zaharia.
Naosul bisericii avea opt piloni de marmură şi o podea de mozaic care înfăţişa lei, vulpi, peşti şi păuni.
Bazilica, de mărimea unui teren de baschet, va mai putea fi văzută timp de o săptămână, după care va fi acoperită din nou cu pământ, pentru a fi protejată.
Sub altar se află o cameră mortuară care ar putea adăposti mormântul profetului Zaharia, potrivit Autorităţii pentru Antichităţi.
Profetul Zaharia le-a spus evreilor, în jurul anului 520 î.Hr., să se întoarcă din exilul în Babilon şi să reconstruiască Templul.
Aceasta este momentan doar o ipoteză, formulată pe baza unor surse creştine şi a unei diagrame antice.

Meteorologii anunţă o uşoară încălzire a vremii în acest week-end.
Astfel, mâine vor fi temperaturi maxime de 9 grade Celsius în sud-vest, iar duminică, de 10-12 grade.
Dimineaţa va mai fi ger doar prin depresiunile intramontane din estul Transilvaniei.
De asemenea, la începutul săptămânii viitoare, regimul termic va fi destul de plăcut la amiază, în cea mai mare parte a ţării.

Compania Rompetrol a scumpit motorina cu 5 bani/litru.
Astfel, motorina Efix Diesel costa 5,04 lei/litru, iar motorina Diesel Alto 55 este 5,38 lei/litru.
Potrivit companiei, preţul benzinei a rămas nemodificat.
Noua scumpire vine în contextul în care Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală a precizat că scumpirea carburanţilor nu este justificată şi nu poate fi pusă pe seama poverii fiscale.

Guvernul respinge ideea liberalizării preţului la gaze.
Secretarul de stat în Ministerul Economiei a declarat că aceasta este o măsură care se discută în acest moment, însă ea trebuie implementată în timp.
Oficialul Ministerului Economiei a mai arătat că Fondul Monetar Internaţional cere în general să se respecte condiţiile de concurenţă pe piaţă.
FMI a cerut în cadrul întâlnirii de marţi cu ministrul Economiei, Ion Ariton, renunţarea la preţurile reglementate pentru producţia de gaze naturale şi energie electrică şi prezentarea unei noi formule de calcul.

Lucrările la Autostrada Transilvania vor continua în acest an.
Premierul Emil Boc a dat asigurări că se va lucra pe două secţiuni din judeţele Cluj şi Bihor.
El a declarat că în buget există o sumă importantă de bani pentru achitarea datoriilor restante pe care statul le are faţă de compania constructoare.
Autostrada Transilvania este proiectată pe o lungime totală de 415 kilometri.
Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.

Avocaţii vor răspunde penal dacă îşi instigă clienţii la încălcarea legii.
Guvernul a abrogat prin ordonanţă de urgenţă, prevederea legală care permite în prezent avocaţilor să nu răspundă penal pentru recomandări şi opinii profesionale sau acte juridice propuse clienţilor, dacă acestea sunt puse în practică de client şi sunt prevăzute de legea penală.
Prin această abrogare, Executivul încearcă să repare greşeala deputatului Daniel Buda, care a introdus un amendament în care îi exonera de orice răspundere penală pe avocaţii care instigau la comiterea de infracţiuni.

Numărul persoanelor obeze s-a dublat în ultimii 30 de ani.
Potrivit unui studiu, aproximativ 500 de milioane de adulţi sunt afectaţi de obezitate, mai mult femeile decât bărbaţii.
Oamenii de ştiinţă britanici şi cei canadieni au studiat progresia surplusului de greutate între anii 1980 şi 2008 la persoane de peste 20 de ani.
Studiul arată că în lume, 1,4 miliarde de adulţi sunt supraponderali, iar prevalenţa obezităţii a ajuns la 205 milioane de bărbaţi şi la circa 300 milioane de femei.
Totodată, în această privinţă, Statele Unite se află pe primul loc, iar Japonia pe ultimul.

Bulgaria vrea să interzică porumbul modificat genetic.
În plus, bulgarii vor să stopeze importul produselor agroalimentare şi furajere obţinute prin biotehnologii.
Bulgaria s-ar alătura astfel altor ţări, precum Austria, Ungaria, Grecia, Franţa, Luxemburg sau Germania care au hotărât de-a lungul anilor, să interzică porumbul modificat genetic.
România se află însă la polul opus.
Recent, ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a precizat că va susţine la Bruxelles introducerea biotehnologiilor în agricultură, dar şi admiterea a 0,1% organisme modificate genetic în transporturile de alimente, nu numai în transporturile de furaje.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept