Ştiri 28 iulie 2011

Arheologii susţin că au descoperit mormântul Sfântului Apostol Filip, în Turcia.
Acesta se afla sub ruinele unei biserici din Pamukkale, străvechiul oraş Hierapolis, aflat în partea de vest a ţării.
Mormântul nu a fost încă deschis, însă arheologii sunt convinşi că este vorba despre Sfântul Filip, în contextul în care apostolul a fost lapidat şi apoi crucificat de romani la Hierapolis.

Promenada din staţiunea Mamaia va intra în reabilitare.
Potrivit viceprimarului Constanţei, Decebal Făgădău, proiectul prevede reabilitarea piaţetelor Perla, Cazino şi Rex.
Astfel, în zona Perla vor fi înlocuite spaţiile verzi cu plantaţii punctuale de arbori şi va fi montat mobilier urban.
În acest proiect a fost inclusă şi o pistă de biciclişti care va fi amenajată pe toată lungimea promenadei.
Proiectul are o valoare de aproximativ 15 milioane de euro şi trebuie finalizat în 21 de luni de la începerea lucrărilor.

Guvernul a aprobat un memorandum privind “coşul de solidaritate” pentru pensionari.
Potrivit memorandumului, se va constitui un grup de lucru interministerial care va crea mecanismul juridic necesar prin care pensionarii să poată beneficia de o serie de produse de bază vândute “la cel mai mic preţ posibil”.
“Coşul de solidaritate” va cuprinde produse precum zahăr, ulei, făină, mălai şi orez.
În memorandum este precizat faptul că acesta este ultimul an în care se derulează Programul European de Ajutoare pentru persoanele cele mai defavorizate din România.

Săptămâna viitoare se vor face testări gratuite pentru depistarea infectării cu virusul hepatitei C.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, care a precizat că testarea se va face în perioada 1-6 august, în cadrul unei campanii.
Testele vor fi realizate prin prelucrarea sângelui venos şi vor arăta dacă pe parcursul vieţii persoana a venit în contact cu virusul hepatitei C şi a dezvoltat anticorpi pentru această boală.
Pacienţii vor primi rezultatele în 48 ore de la testare, în clinica unde s-a produs recoltarea.

Aproape jumătate dintre români au luat antibiotice în ultimele şase luni.
Aşa arată un sondaj, unde 22% dintre respondenţi au spus că iau de două sau de trei ori pe an un tratament cu antibiotic, iar 12% de patru – cinci ori pe an sau mai des.
Potrivit studiului, răceala este în topul afecţiunilor pentru care sunt luate antibiotice, iar medicul de familie este cel care a recomandat folosirea unui antibiotic pentru mai mult de jumătate dintre respondenţi.

Absenţele elevilor vor fi contorizate automat.
Ministerul Educaţiei a hotărât să introducă sistemul informatic de control al absenţelor în fiecare şcoală din ţară, începând cu anul şcolar următor.
Potrivit secretarului de stat, Oana Badea, accesul elevului se va face printr-o zonă unică, cu cartelă, cititor şi cod de bare.
Toate datele vor fi transmise directorului şcolii şi diriginţilor, iar părinţii pot cere să primească un mesaj, pentru a afla dacă copilul a ajuns la şcoală.
Oana Badea a mai precizat că sistemul informatic de control al absenţelor va trebui să fie prevăzut în Regulamentul de Organizare a Şcolii.

Românii au cea mai lungă săptămână de lucru din Europa.
Potrivit unui sondaj, angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut 41 ore pe săptămână, cel mai ridicat nivel din Europa, unde media este de 39,7 ore.
România este urmată de Luxemburg, Marea Britanie, Polonia, Germania şi Bulgaria.
Limita maximă legală pentru o săptămână de lucru în ţara noastră a fost anul trecut 48 de ore, alături de alte 15 state.

Ieri la Constanţa a fost inaugurat Dispensarul TBC de pe Bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.
La eveniment au participat cadre medicale şi reprezentanţi ai autorităţilor sanitare şi judeţene.
Unitatea medicală a fost modernizată, fiind reabilitată în întregime şi dotată cu aparatură de ultimă generaţie.
Investiţia a fost realizată cu fonduri europene şi s-a ridicat la aproape 12 milioane de euro.

Ministerul Educaţiei vrea să împartă elevii pe categorii.
Din cauza notelor foarte slabe pe care le-au obţinut la examen, Ministerul Educaţiei vrea să împartă elevii în categorii: cu rezultate slabe, medii şi foarte bune.
Mai mult, după ce va fi stabilit nivelul fiecărei clase dintr-o şcoală, directorul poate lua măsuri când va sesiza note foarte mari la clase sub media pe şcoală.
Ministerul vrea să aplice propunerea din acest an şcolar.

Serviciul SMURD va fi prezent în toate judeţele României, până la sfârşitul anului.
Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă a declarat că, printre ultimele şase judeţe unde acest serviciu lipseşte este şi Sălaj.
Reprezentanţii IGSU lucrează deja, la întocmirea unor noi proiecte privind dotarea şi modernizarea SMURD tot cu fonduri structurale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept