Ştiri 26 iulie 2011

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, astăzi, începând cu ora 17.00 Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei în Catedrala Arhiepiscopală, urmată de procesiunea religioasă cu raclele ce conţin moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion.
Mâine, începând cu ora 6, vor fi oficiate Taina Sfântului Maslu şi slujba de sfinţire a apei, iar de la ora 8.30, Înaltpreasfinţitul Teodosie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.

Guvernul va elimina taxa specială impusă la vamă pentru maşinile de transport internaţional de marfă.
De la plata taxei sunt exceptate numai autovehiculele înmatriculate în România, precum şi cele înmatriculate în ţări care nu percep astfel de taxe pentru vehicule româneşti.
Taxa în valoare de 20 de dolari, va fi eliminată în condiţiile în care impunerea unei astfel de plăţi încalcă normele comunitare în domeniu.

Tenorul Costel Busuioc va concerta la Constanţa.
Spectacolul se va desfăşura mâine, la ora 19.00, la Casa de Cultură, cu participarea orchestrei simfonice „Nae Leonard” din Galaţi.
Totodată, va avea loc şi spectacolul de poezie „The Word is love”, iar preţul unui bilet este de 20 lei.
Evenimentul este organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor împreună cu Arhiepiscopia Tomisului.

Delfinariul din Constanţa va fi extins.
Consilierii judeţeni vor lua în discuţie, în şedinţa de joi, documentul privind aprobarea proiectului „Creşterea atractivităţii turistice a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa”.
Acesta prevede extinderea gradenelor, realizarea de grupuri sanitare, lucrări de amenajare în incintă, construcţii şi instalaţii.
Bugetul estimativ pentru acest proiect este de 13 milioane de lei, sursa de finanţare fiind de la bugetul local şi din fonduri europene.

La fiecare minut, în România mor de pneumonie trei copii.
Specialiştii spun că în lunile iulie-septembrie, incidenţa infecţiilor de orice fel în rândul copiilor, în special cu vârsta de până la 5 ani, creşte semnificativ.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, imunizarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a pneumoniei.
Potrivit statisticilor, în România, bolile pneumococice şi, indirect, pneumonia, sunt principala cauză a mortalităţii infantile.

Banca Naţională a României a pus în circulaţie, ieri, în scop numismatic, o monedă dedicată aniversării a 140 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga.
Potrivit BNR, moneda din aur, cu o valoare nominală de 100 de lei, are o formă rotundă, cu diametrul de 21 milimetri.
Preţul de vânzare pentru moneda din aur aferentă emisiunii numismatice este de 1.450 de lei, iar tirajul emisiunii, de 500 de bucăţi.

Revoluţionarii anunţă mitinguri în toată ţara.
Aceştia nu mai organizează mitingul de protest anunţat pentru mâine în faţa Palatului Cotroceni deoarece nu au primit autorizarea legală pentru această manifestare.
Ei au susţinut că decizia de a organiza acest miting nu are legătură neapărat cu intenţia Guvernului de a reduce o parte din drepturile băneşti ale revoluţionarilor, ci cu faptul că în România “s-a instaurat o nouă dictatură”.
Premierul Emil Boc s-a pronunţat recent pentru reducerea subvenţiilor de care beneficiază revoluţionarii, în sensul că acordarea lor să se facă doar pentru urmaşii celor decedaţi sau răniţi în Revoluţia din decembrie 1989.

Bugetarii pot pleca în vacanţă cu bilete de odihnă.
Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a publicat lista staţiunilor unde asiguraţii sistemului public de pensii care îşi desfăşoară activitatea în instituţiile de stat pot merge în vacanţă.
Biletele de odihnă pot fi achiziţionate cu suportarea de către beneficiar a unei părţi din costul biletului.
Sunt disponibile bilete pentru perioada iulie – septembrie, în staţiunile: Amara, Buşteni, Covasna, Eforie Nord, Olimp, Mangalia, Govora, Herculane, Olăneşti şi Predeal.

De vineri se va putea circula pe încă 21 km din Autostrada Soarelui.
Conform anunţului făcut luna trecută de ministrul Transporturilor Anca Boagiu, va fi deschisă circulaţia, câte o bandă pe fiecare sens, pe o lungime de încă 21 km de autostradă.
Traseul pe care se va putea circula începe de la intersecţia cu DN 3 în zona localităţii Basarabi, şi până la intersecţia cu DN 39 spre Mangalia.
Anul viitor, se va putea circula pe ruta Bucureşti – Constanţa pe întreaga autostradă finalizată, cu excepţia tronsonului Cernavodă-Medgidia pe care se va circula pe o singură bandă.