Ştiri 18 iulie 2011

Biserica ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.
Acesta a fost fiul lui Sabbatianus din oraşul Durostorum (Silistra de astăzi) şi a primit cununa muceniciei în timpul împăratului Iulian Apostatul, în secolul IV.
A fost unul din sfinţii ieşiţi din rândurile strămoşilor noştri, unul din mucenicii care au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos pe pământ daco-roman.
În timpul prigoanei anticreştine, sfântul Emilian a distrus idolii din templul cetăţii Durostor, iar pentru aceasta, a fost supus la chinuri şi în cele din urmă aruncat în foc.
După stingerea focului, trupul i-a fost găsit nears şi a fost îngropat în locul numit Gedina.
O parte din sfintele moaşte se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria).
Pe teritoriul ţării noastre, părticele din moaştele Sfântului Mucenic Emilian se găsesc la Galaţi, la Catedrala episcopală din Slobozia şi în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” din Capitală.
Cu acest prilej, ieri, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la mănăstirea Dumbrăveni, aşezământ monahal ocrotit de Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum.

Biserica ortodoxă va cinsti miercuri pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 8, sfânta liturghie la Mănăstirea Histria, care îşi sărbătoreşte hramul.
De asemenea, mâine, de la orele 16, va fi săvârşită slujba vecerniei, iar ierarhul nostru va oficia slujba de tundere în monahism a unui frate din obşte.
Tot la această mănăstire, vor fi aduse moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.

Meteorologii anunţă o săptămână caniculară pe litoral.
Astăzi, la ora 18.00, expiră codul galben de caniculă instituit de ANM pentru întreaga ţară.
Cu toate acestea, vremea va fi în continuare foarte călduroasă, temperaturile vor depăşi 30-35 de grade Celsius în mai multe zone, astfel încât este posibil ca avertizarea meteorologică să fie prelungită şi pentru zilele următoare.
În această noapte, se va mai răcori puţin, până la 17-19 grade Celsius, iar de mâine va fi din nou foarte cald.
Potrivit meteorologilor, vremea caniculară va persista până la sfârşitul acestei luni.

În Ucraina a fost sfinţită prima biserică românească din regiunea Odessa.
Biserica a fost ridicată între anii 2005 şi 2011, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în satul românesc Hagi Curda, şi este subordonată Mitropoliei Basarabiei.
Ceremonia de sfinţire a Bisericii cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolitul Basarabiei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi.

Ajutoarele acordate revoluţionarilor ar putea fi restrânse.
Premierul Emil Boc consideră că plata stipendiilor destinate revoluţionarilor, după 20 de ani de la Revoluţie, se mai justifică doar pentru urmaşii celor decedaţi sau răniţi grav în Revoluţie.
El a mai precizat că Guvernul are în analiză un asemenea demers.
În replică, revoluţionarii au precizat că vor lupta prin proteste stradale împotriva intenţiilor de modificare a Legii Recunoştinţei.

CFR anunţă restricţii de viteză, din cauza caniculei.
Potrivit companiei, în perioadele caniculare, temperaturile înregistrate la nivelul şinei sunt cuprinse între 45-55 grade Celsius.
Astfel, viteza de circulaţie a trenurilor se reduce cu 20-30 km/h pe durate determinate, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

Guvernul va efectua prima rectificare bugetară din acest an în luna august.
Acesta doreşte ca prin rectificarea bugetară să concentreze alocaţiile asupra proiectelor finanţate din fonduri europene, dar operaţiunea va depinde de concluzia discuţiilor cu FMI.
O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se va afla la Bucureşti în perioada 20 iulie – 1 august pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv.

Românii care nu şi-au asigurat locuinţele vor plăti amenzi începând cu 5 august.
Potrivit legii, proprietarii care nu îşi asigură locuinţa nu vor beneficia de niciun sprijin din partea statului în cazul în care le este distrusă casa în urma unei calamităţi naturale.
Pe de altă parte, proprietarii care nu îşi asigură locuinţele riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 lei, care este aplicată de primarul localităţii respective.
În prezent sunt asigurate circa 40% dintre locuinţele din România.

Infracţiunile rutiere din străinătate vor fi sancţionate.
Parlamentul European va crea un cadru legal prin care statele membre să sancţioneze şoferii care încalcă regulile de circulaţie în Uniune.
Directiva Europeană urmăreşte ca prin sancţionarea şoferilor indisciplinaţi în trafic să scadă numărul evenimentelor rutiere din Uniune.
Infracţiunile pentru care şoferii vor fi sancţionaţi se referă la excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţă sau nerespectarea culorii roşii a semaforului.

Românii sunt printre cei mai pesimişti consumatori din lume.
Aşa arată un sondaj bazat pe încrederea în piaţa muncii, situaţia financiară personală şi posibilitatea de a cheltui.
Potrivit rezultatelor studiului, Grecia are cei mai pesimişti consumatori, precedată de Portugalia, Ungaria, Croaţia, respectiv România.
Pe de altă parte, cei mai optimişti consumatori se regăsesc în India, urmată de Filipine, Indonezia, Malaezia şi Elveţia.
La nivel global, încrederea populaţiei a scăzut în ultima perioadă, din cauza perspectivelor economice incerte, crizei datoriilor de stat din zona euro şi inflaţiei tot mai ridicate, factori care cresc gradul de prudenţă.
Sondajul a fost efectuat în perioada 20 mai – 7 iunie în rândul a 31.000 de persoane din 56 de ţări.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept