Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 7 iulie 2011

Mâine, biserica ortodoxă din Dobrogea va cinsti pe sfinţii mucenici Epictet preotul si Astion monahul.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 18, slujba Vecerniei la mănăstirea ocrotită de cei doi sfinţi, de la Capidava.
Mâine, Ierarhul Tomisului va răspunde invitaţiei Preasfinţitului Visarion, Episcopul Tulcei, şi va face parte din soborul de ierarhi ce va săvârşi Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris, din judeţul Tulcea.
De asemenea, duminică, Înaltpreasfinţia Sa va săvârşi, de la ora 8, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinţii Mucenici Epictet şi Astion” de la Capidava.

Iaurtul previne apariţia cariilor la copii.
Cercetătorii japonezi au constatat, în urma unui studiu, că iaurtul, consumat în mod constant de către copii, conduce către o prevalenţă mai mică a cariilor.
În acelaşi timp, alte produse similare, cum ar fi untul, brânza şi laptele nu au avut nici un rol în starea de sănătate a dinţilor. Oamenii de ştiinţă niponi susţin că acest lucru se datorează tipului de proteine care se găseşte doar în iaurt, capabil să protejeze smalţul dentar la expunerea de acizi dăunători.
În acelaşi timp, stomatologi din Marea Britanie avertizează că unele iaurturi, în special cele cu fructe, conţin zahăr, iar consumul lor favorizează apariţia cariilor atât la copii, cât şi la adulţi.

Prinţul actor Şerban Cantacuzino a încetat din viaţă luni, la Paris.
Acesta s-a născut pe 4 februarie 1941, la Bucureşti, într-o familie nobilă, în care tatăl său a fost medicul, producătorul, scenaristul, regizorul şi criticul de film Ion Cantacuzino.
A debutat alături de bunica sa, actriţa Maria Filotti, în piesa “Prinţ şi cerşetor”, la vârsta de 11 ani, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.
De asemenea, a jucat în filme ca “Cei care plătesc cu viaţa”, “Muşchetarii în vacanţă”, “Pentru patrie” sau “Fraţii Jderi” .
După anul 1990 s-a stabilit la Paris, unde s-a dedicat culturii.
Înmormântarea artistului Şerban Cantacuzino va avea loc sâmbătă, la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Meteorologii anunţă că de astăzi se instalează canicula.
Procesul de încălzire va dura până cel puţin la începutul săptămânii viitoare, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 33 grade Celsius, în special în vestul şi sudul ţării.
Mâine va fi şi mai cald, iar vremea va fi însorită, astfel încât maxima va atinge 30 de grade Celsius.
În week-end, pe litoral, temperaturile maxime pot depăşi 30, 31 de grade, iar apa mării se va mai încălzi.

Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru confiscarea averilor ilicite.
Astfel, autorităţile vor putea să confişte averile ilicite ale persoanelor care au săvârşit infracţiuni şi care nu pot dovedi provenienţa averilor.
Legea modifică actualul Cod Penal, astfel încât confiscarea extinsă a averii să fie reglementată prin lege.
Proiectul va fi trimis în procedură de urgenţă la Parlament.

Etichetele alimentelor vor conţine mai multe informaţii.
Parlamentul European a decis că valoarea energetică, precum şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare vor trebui să fie uşor de observat pe pachetele alimentare.
Mai mult, noile reguli stipulează că informaţiile despre alergeni să fie disponibile inclusiv în cazul alimentelor neambalate, cum este cazul mâncării vândute în restaurante sau cantine.
Comercianţii vor fi de asemenea obligaţi să treacă pe ambalaj provenienţa anumitor alimente, cum este carnea de vită, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete şi legumele.

Preşedintele Camerei Deputaţilor vrea să înfiinţeze Avocatului Copilului.
Roberta Anastase a anunţat că a depus la Parlament o iniţiativă legislativă privind înfiinţarea Avocatul Copilului, în cadrul instituţiei Avocatului Poporului, care ar urma să aibă atribuţii sporite în domeniul drepturilor copilului.
Odată cu intrarea in vigoare a acestei legi, copilul se va putea adresa direct acestei instituţii, în lipsa consimţământului părinţilor sau reprezentanţilor legali, dacă aceştia consideră că anumite drepturi sau libertăţi i-au fost încălcate.

Expunerea pe termen lung la poluare poate duce la schimbări fizice la nivelul creierului.
Potrivit unui studiu american, acestea pot cauza probleme de memorie şi învăţare.
În cadrul cercetării s-a găsit, de asemenea, o legătură între poluarea aerului şi un nivel mare de depresie şi anxietate, aspect despre care oamenii de ştiinţă cred că nu este valabil doar în cazul rozătoarelor.
Concentraţia de particule inspirate de şoareci era echivalentă cu cea la care sunt expuşi oamenii în zonele urbane poluate.

Şoferii care au încălcat regulile de circulaţie vor fi sancţionaţi în orice ţară din Uniunea Europeană.
Decizia aparţine Parlamentului European, iar statele membre dispun de maxim 2 ani pentru a aplica noile reguli.
Acestea presupun infracţiuni precum excesul de viteză, condusul sub influenţa alcoolului, neutilizarea centurii de siguranţa sau nerespectarea culorii roşii a semaforului.
Directiva va trebui aprobată în unanimitate de Consiliul de miniştri şi va intra în vigoare a doua zi după publicarea sa.

Un nou stat va apărea sâmbătă pe harta lumii.
După referendumul de la începutul acestui an, locuitorii regiunii de Sud a Sudanului vor avea o nouă ţară.
Astfel, pe 9 iulie, Sudanul de Sud devine în mod oficial un stat independent.
Înfiinţarea noului stat a reprezentat una din priorităţile Washingtonului, care a promis să scoată ţara de pe lista neagră a celor care sponsorizează terorismul.