Ştiri 27 iunie 2011

RATC anunţă scurtarea temporară a traseelor pentru unele autobuze.
Potrivit Regiei Autonome de Transport în Comun Constanţa, se efectuează lucrări de reabilitare a bulevardului Marinarilor, între Poarta 1 şi Poarta 2 Port.
În aceste condiţii, începând de astăzi şi până la terminarea lucrărilor, traseul autobuzelor 2, 44 şi 51 se va scurta până la Poarta 2 Port.

Din 15 iulie, la nivelul judeţului Constanţa, va funcţiona Poliţia Rurală.
Astfel, vor fi înfiinţate secţii mai mari, care vor răspunde de mai multe localităţi.
Potrivit şefului Poliţiei Române, Liviu Popa, prin înfiinţarea Poliţiei Rurale se doreşte prezenţa poliţiştilor pe teren 24 de ore din 24.
Inspectorul şef al IPJ Constanţa a declarat că nu vor fi disponibilizaţi poliţişti din mediul rural, ci vor fi redistribuiţi, în funcţie de nevoile existente.

Guvernul obligă primarii să subvenţioneze încălzirea populaţiei.
Acesta nu va mai stabili preţuri de referinţă pentru încălzirea populaţiei şi va permite primarilor să aprobe, conform propriei strategii, un tarif mai mic decât cel solicitat de către furnizor.
Totodată, îi va obliga să acopere diferenţa doar de la bugetul local, sub sancţiunea sistării altor fonduri.
Noile reguli au fost pregătite sub forma unui proiect de ordonanţă de urgenţă, care va intra în vigoare în luna următoare publicării în Monitorul Oficial.

Guvernul României va sprijini financiar reeditarea manualelor de istorie din Republica Moldova.
Manualele urmează să fie editate până la 1 septembrie, când începe anul şcolar în Republica Moldova.
Potrivit ministrului educaţiei de la Chişinău, reeditarea manualelor este importantă pentru ca istoria să fie studiată în baza adevărului ştiinţific şi istoric.
Manualele de istorie din Republica Moldova au fost înlocuite în perioada guvernării comuniste cu cele de “Istorie integrată”. Istoricii şi profesorii de la Chişinău au criticat acest manual, care, potrivit lor, a fost elaborat doar cu scopul de a ascunde adevărul istoric despre rădăcinile Republicii Moldova şi pentru a elogia perioada în care aceasta a fost sub ocupaţia sovietică.

Preţul la gaze va creşte cu aproximativ 10%, de la 1 iulie.
ANRE precizează că majorarea preţului la gaze pentru consumatorii non-casnici este motivată de creşterea preţului gazului din import, precum şi de modificarea structurii amestecului de gaze care intră în componenţa de cost unitar al gazului.
Ultima modificare a preţului gazelor naturale a fost efectuată la data de 1 iulie 2009.

Consumul de droguri ilegale a crescut de 2 ori în ultimii trei ani.
Conform unui studiu, 4% din românii cu vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani au declarat că au consumat droguri în 2010, faţă de 1,7%, în 2007.
Cele mai folosite droguri sunt cele recreaţionale, precum canabis şi ecstasy, iar cea mai mare parte dintre consumatori sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani, majoritatea bărbaţi.
Totodată, zilele acestea, a demarat o campanie împotriva consumului de etnobotanice, în mai multe staţiuni de pe litoral, printre care Mamaia, Neptun, Costineşti şi Eforie Nord.
Astfel, tinerii vor putea să afle informaţii despre efectele nocive ale substanţelor halucinogene şi să participe la dezbateri pe tema consumului de droguri.

Viaţa la oraş dăunează grav sănătăţii mintale.
Aşa arată un studiu al cercetătorilor germani şi canadieni, care s-a folosit de un aparat cu rezonanţă magnetică pentru a înţelege nivelul de stres din mediul urban.
Scopul studiului a fost de a arăta ce legături există între viaţa la oraş şi bolile mentale.
Potrivit specialiştilor, riscul de schizofrenie este dublu şi se observă şi o creştere a anxietăţii şi a depresiilor.
Alte studii au indicat faptul că persoanele din mediul urban întâmpină risc cu 21% mai crescut de a suferi de tulburări legate de anxietate şi un risc cu 39% mai ridicat de a experimenta dese schimbări de dispoziţie, elemente ce definesc instabilitatea emoţională.

Astăzi încep probele scrise ale examenului de bacalaureat.
Astfel, elevii de clasa a douăsprezecea susţin astăzi prima probă scrisă la limba şi literatura română.
Următoarea probă scrisă este cea la limba maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale şi care va fi susţinută mâine, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului.
De asemenea, vineri, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.

Reorganizarea administrativ-teritorială a ţării a fost amânată.
Decizia a fost luată în şedinţa de astăzi a Coaliţiei, după ce partenerii coaliţiei de guvernământ nu au fost de acord cu nici o variantă de reorganizare propusă de preşedintele Traian Băsescu.
Astfel, s-a decis înfiinţarea unei comisii care să analizeze, până la toamnă, subiectul reorganizării teritoriale, iar în paralel va avea loc acţiunea guvernamentală de descentralizare.

Comisia Europeană recomandă României să păstreze organizarea administrativ-teritorială, actuală, pe judeţe.
Propunerea vine din partea comisarului european pentru politica regională, Johannes Hahn.
Oficialul susţine că România trebuie să-şi pună în aplicare programele de dezvoltare regională pentru perioada 2007 – 2013 în structurile administrative pentru care programele au fost concepute şi convenite cu Comisia Europeană.
Comisarul avertizează că o eventuală reorganizare, înainte de anul 2013, va avea efecte negative asupra fondurilor europene primite prin Programul de Coeziune.
Premierul Emil Boc susţinea zilele trecute că reîmpărţirea României trebuie făcută pentru a accesa mai mulţi bani de la Uniunea Europeană.

Strategia pentru regiunea Dunării a fost aprobată de liderii europeni.
Aceasta se bazează pe o finanţare de 100 de miliarde de euro până în anul 2013.
Dintre cele 14 ţări implicate în această strategie opt fac parte din Uniunea Europeană, în timp ce alte şase ţări nu sunt membre ale Uniunii.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept