Ştiri 20 iunie 2011

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Acesta are o durată variabilă şi începe în fiecare an după prima Duminică de la Rusalii.
Postul este instituit de Biserică în cinstea celor doi mari apostoli ai creştinătăţii, care obişnuiau să postească înainte de o acţiune mai importantă.
Totodată, prin acest post creştinii cinstesc şi darurile Duhului Sfânt, care se împărtăşesc celor credincioşi prin sfinţenie.
Despre acest post se găsesc dovezi documentare în Constituţiile Apostolice, la Sfântul Atanasie cel Mare şi la împăratul Leon cel Mare, care denumea acest post ca fiind POSTUL DE VARĂ sau AL CINCIZECIMII.
Acest post este socotit mai uşor decât celelalte posturi de peste an deoarece Biserica a rânduit dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică, precum şi la sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, de pe 24 iunie.
Despre semnificaţiile acestui post a predicat ieri Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Etichetele nutriţionale vor fi obligatorii din anul 2016.
Aşa prevede un acord încheiat între Parlamentul European şi cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene.
Astfel, eticheta produselor alimentare va conţine informaţii despre valorile energetice, dar şi despre cantităţile de grăsimi, proteine, zaharuri şi sare.

Comisia Europeană a lansat o campanie anti-fumat.
Campania se numeşte “Foştii fumători sunt de neoprit” şi se va derula pe durata a trei ani, în toate ţările Uniunii Europene.
Aceasta are ca scop declarat încurajarea tinerilor adulţi cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani să renunţe la fumat.
Potrivit unui comunicat, campania va utiliza publicitatea, reţelele de socializare de pe internet şi alte instrumente practice, astfel încât mesajul să ajungă la fumători şi să-i ajute să renunţe la acest viciu.
Totodată, campania va folosi exemplul foştilor fumători care au renunţat la tutun, ca model pentru cei care doresc, la rândul lor, să facă acest lucru.

Universităţile vor fi clasificate după performanţă.
Conform Legii educaţiei, în cazul în care o instituţie de învăţământ s-a clasat, intenţionat, într-o categorie superioară celei reale ar putea fi sancţionată, pentru declaraţii false şi inducerea în eroare a publicului.
Astfel, echipe mixte de control din Ministerul Educaţiei vor verifica datele transmise de universităţi în vederea clasificării.
Universităţile vor fi clasificate în trei categorii, respectiv universităţi centrate pe educaţie, care au numai pregătire de licenţă, cele de educaţie şi cercetare ştiinţifică sau creaţie artistică, care au licenţă şi masterat şi universităţi de cercetare avansată şi educaţie, care au licenţă, masterat şi doctorat.

Nivelul radiaţiilor ultraviolete este în creştere pe litoral.
Potrivit specialiştilor, la Constanţa şi Mangalia, în acest week-end, indicele radiaţiei ultraviolete a depăşit 8,6 grade, pe o scară de la 0 la 11, adică nivelul cel mai ridicat din ţară.
Medicii recomandă protejarea ochilor şi a pielii şi evitarea expunerii la soare între orele 11.00 şi 18.00, când razele sunt puternice.

Reducerea taxei auto se amână, iar data este incertă.
Proiectul prevedea ca taxa să fie redusă cu circa 30% de la 1 iulie pentru maşinile cu motor Euro 4, Euro 3, Euro 2 şi Euro 1.
Documentul a fost însă refăcut prin eliminarea datei. Modificările prevăd plata taxei la prima vânzare a maşinilor înmatriculate în ţară înainte de anul 2007.

Uleiul de măsline previne apariţia atacurilor cerebrale vasculare.
Specialiştii francezi afirmă, într-un studiu că au monitorizat în ultimii cinci ani peste 7.600 de persoane, cu vârste peste 65 de ani.
Pe perioada studiului, 148 de subiecţi au suferit un accident cerebral.
La final s-a constatat că persoanele care consumau frecvent ulei de măsline prezentau un risc de 41% mai mic de a suferi un accident vascular cerebral.

În România a fost lansată o alertă de antrax.
Autorităţile sanitar-veterinare din Caraş-Severin, Mehedinţi, Timiş şi Arad sunt în alertă, după ce în Serbia au fost depistate focare de antrax.
Specialiştii susţin că au fost intensificate controalele transporturilor de animale vii şi produse din carne care provin din regiunea Novi Becej, din Serbia.
Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Adrian Rădulescu, a declarat însă, că românii nu trebuie să se îngrijoreze de faptul că în ţară ar putea apărea o epidemie de Antrax, deoarece aceasta este o boală periculoasă, dar controlabilă.

Şoferul român este agresiv şi se adaptează uşor codului de conduită negativă.
Aşa arată un studiu, potrivit căruia 80% din şoferi sunt nemulţumiţi de drumuri, dar şi agresivi la volan.
Totodată, 20% din conducătorii auto se declară vitezomani şi consideră că au dreptul să încalce legea pentru că stăpânesc bine şofatul.
De asemenea, 75% din şoferi spun că au fost victime ale comportamentului agresiv desfăşurat de un alt conducător. Studiul mai arată că jumătate dintre românii cu permis de conducere recunosc că au abuzat de semnalele luminoase şi de claxoane, iar 25%, că au agresat verbal pe altcineva în trafic.

Absolvenţii facultăţilor neautorizate vor susţine un examen înainte de licenţă.
Potrivit unui proiect-ordin al Ministerului Educaţiei, examenul de selecţie va consta din cinci probe scrise, cu excepţia examenului de selecţie din domeniul medico-farmaceutic uman, care constă din cinci probe scrise şi o probă practică specifică.
Potrivit proiectului, examenul de selecţie se va desfăşura numai în instituţii de învăţământ superior acreditate, desemnate în acest scop prin ordin al ministrului Educaţiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept