Ştiri 17 iunie 2011

De astăzi, patru trenuri Rapide vor parcurge distanţa între Bucureşti şi Constanţa în 2 ore şi 50 de minute.
Anunţul a fost făcut de compania CFR.
În plus, din 15 iulie, în urma angajamentului constructorilor care desfăşoară lucrări de reabilitare pe tronsonul Bucureşti – Constanţa, durata călătoriei spre şi dinspre litoral, în acest sezon estival, va fi de 2h si 30 de minute pentru cele patru trenuri Rapide.

Preţul călătoriilor cu trenul şi cu metroul va putea fi majorat peste inflaţie.
Decizia a fost luată în şedinţa de ieri a Executivului.
Guvernul s-a angajat că va modifica legislaţia astfel încât să permită majorarea tarifelor cu mai mult decât rata inflaţiei, pentru ca aceste companii să îşi poată acoperi cheltuielile curente din venituri.
Cea mai recentă scumpire a biletelor la CFR Călători şi Metrorex a fost efectuată în luna septembrie 2010.

Populaţia va plăti acelaşi preţ la gaze până la 1 aprilie 2012.
Guvernul a aprobat o ordonanţă privind modificarea Legii gazelor, astfel încât consumatorii casnici şi producătorii de energie termică pentru populaţie să utilizeze mai puţine gaze de import, iar preţul plătit de aceştia să nu fie modificat timp de nouă luni, începând cu 1 iulie.
Executivul susţine că a luat aceste decizii pentru protecţia populaţiei şi în vederea respectării angajamentelor faţă de FMI privind eliminarea preţurilor reglementate pentru consumatorii necasnici până la finele anului 2013.

Aproape 8.000 de posturi din Ministerul de Interne vor fi desfiinţate.
Guvernul a aprobat ieri începerea disponibilizărilor în Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Totodată, potrivit unor surse guvernamentale, cei peste 2.000 de absolvenţi ai Academiei de Poliţie ar urma să fie angajaţi în anul 2012.

Elevii intră de mâine în vacanţa de vară.
În următorul an şcolar, primul semestru va începe la 12 septembrie şi se va încheia la 23 decembrie, iar cel de-al doilea va fi între 16 ianuarie şi 22 iunie.
Structura anului şcolar 2011-2012 va fi modificată faţă de cea a anului în curs, astfel încât vacanţa de iarnă şi cea de primăvară vor fi mai lungi cu o săptămână decât cele de până acum, în timp ce vacanţa intersemestrială va fi eliminată.

Poşta Română va avea bancă şi broker de asigurare.
Ministerul Comunicaţiilor vrea ca Poşta Română să înfiinţeze o bancă şi un broker de asigurare, societăţi care vor permite operatorului să utilizeze mai bine reţeaua şi să aducă venituri suplimentare.
Potrivit unui proiect de act normativ, Poşta Română va înfiinţa două noi societăţi comerciale, denumite “Banca Poşta Română” şi “Asigurări Poşta Română”.
De asemenea, va desfiinţa şapte din cele 11 sucursale şi îşi va reorganiza centrele regionale de reţea poştală, pentru reducerea costurilor de personal şi majorarea veniturilor.

Impozitarea suplimentară pentru mai multe case va fi menţinută şi în anii următori.
Anunţul a fost făcut de premierul Emil Boc, după ce Parlamentul a decis ca impozitele majorate să fie valabile doar în acest an.
Anul trecut, Guvernul a decis ca impozitul pentru autovehicule cu o capacitate cilindrică de peste 2.000 centimetri cubi să fie dublat, iar persoanele care deţin în proprietate mai multe clădiri să achite impozite majorate cu 65 până la 300%.

Guvernul va închide unele tronsoane de cale ferată.
Sumele rezultate în urma casării vor fi utilizate de CFR pentru întreţinerea reţelei.
Decizia a fost luată în şedinţa de ieri, prin hotărâre de guvern. Executivul s-a angajat în urma negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional să închidă 20% din liniile de cale ferată, reprezentând aproximativ 4.000 de kilometri, dacă nu găseşte un investitor care să realizeze întreţinerea acestora.

Somnul din week-end nu compensează nopţile pierdute.
Ritmul tot mai alert şi criza economică îi obligă pe mulţi să-şi petreacă zilnic mai multe ore la serviciu.
Un studiu american arată că în cazul în care somnul este „restricţionat” la şase ore pe noapte, două zile de odihnă nu ajută la refacerea organismului.
Potrivit specialiştilor, performanţele intelectuale ale unei persoane încep să se deterioreze dacă aceasta doarme constant doar şase ore pe noapte.
Totodată, în cazul femeilor, somnul adânc are un efect protector, dar acest lucru nu este valabil şi în cazul bărbaţilor.

Drumurile naţionale vor avea perdele forestiere împotriva înzăpezirii.
Acest lucru va fi posibil în urma unui parteneriat între ministerul Mediului şi ministerul Transporturilor.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că semnarea acestui protocol reprezintă un progres important pentru mediu, cetăţeni şi transporturi.
Perdelele forestiere de protecţie vor fi administrate de către Regia Naţională a Pădurilor, iar finanţarea se realizează de la bugetul de stat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept