Ştiiri 14 iunie 2011

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel atrage atenţia asupra închiderii telefoanelor mobile la slujbe.
El a precizat că nici o ascultare nu este mai importantă şi mai sfântă, decât ascultarea vocii Lui Dumnezeu.
Patriarhul a mai spus că asemenea incidente au loc în bisericile de pe întreg cuprinsul ţării şi nu doar la Catedrala Patriarhală, şi a pledat pentru evitarea lor.

Banii proveniţi din fondurile publice nu vor mai ajunge direct la parohii.
Aceştia ar urma să fie trimişi conducerilor centrale ale cultelor.
Aşa prevede o propunere legislativă de completare a Legii privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor.
În expunerea de motive se arată că, din dorinţa de obţinere a voturilor cetăţenilor sau pentru a-şi spori notorietatea, o parte importantă a clasei politice şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale acordă o serie de stimulente financiare din bugetul de stat către instituţii religioase de utilitate publică.

Astăzi este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge.
Aniversarea marchează naşterea austriacului Carl Landsteiner – laureat al premiului Nobel pentru descoperirea grupelor de sânge şi a Rh-ului, lucruri care au făcut posibile transfuzia de sânge fără risc.
Scopul Zilei Mondiale a Donatorilor de Sânge este să ajute la conştientizarea importanţei donării benevole de sânge.
Ca şi în ceilalţi ani, sloganul stabilit de către reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este “Mai mult sânge, mai multă viaţă”.
Potrivit medicilor, în ţara noastră, numărul celor care donează sânge este mic, în comparaţie cu nevoia de produse sanguine.

Internetul a modificat felul în care se face jurnalism.
Un raport arată că jurnalismul tradiţional, acela în care reporterii ieşeau în stradă şi vorbeau cu oamenii pentru a obţine informaţiile, a fost înlocuit cu căutări pe internet.
Potrivit raportului, noul jurnalism seamănă cu o roată de hamster.
Termenul a fost introdus prima dată de jurnalistul american Dean Starkman, care explică în articolul său că nu se referă la viteză, ci la “mişcarea fără gândire”.

Medicii de familie eliberează de astăzi reţete compensate şi trimiteri.
Reprezentanţii medicilor de familie l-au informat pe ministrul Sănătăţii că le recomanda doctorilor să depună dosarele pentru semnarea contractelor.
Medicii cer însă ca bugetul să le fie suplimentat cu circa 200 de milioane de lei, astfel încât cabinetele să nu dea faliment.

Cetăţenii nu vor avea probleme cu actele în cazul reorganizării judeţelor.
Precizarea a fost făcută de premierul Emil Boc care a adăugat că românii nu vor trebui să parcurgă kilometri în plus pentru a obţine acte de la administraţia locală, deoarece atribuţiile vor fi transferate către primării sau se vor menţine în actualele zone unele oficii pentru diverse avize.
Premierul a mai spus că reorganizarea teritorială a ţării va conduce la finalizarea procesului de descentralizare, reducerea costurilor administraţiei şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene.

De mâine, cuplurile pot accesa programul de fertilizare in vitro gratuită.
Statul va deconta, pentru fiecare cuplu, o singură procedură de fertilizare in vitro, în limita a 6.150 de lei.
Pentru a putea accesa programul, cuplurile cu probleme de fertilitate trebuie să fie căsătorite de minim doi ani, iar femeile trebuie să aibă vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani.

Spitalele private care nu acordă asistenţă medicală persoanelor sărace pot primi amenzi între 10.000 şi 30.000 de lei.
Prevederea apare într-un proiect de hotărâre de Guvern, supus spre dezbatere publică de către Ministerul Sănătăţii.
Potrivit proiectului, spitalele private vor fi sancţionate şi în cazul în care nu au dotarea necesară şi personal calificat pentru a face faţă oricăror solicitări.
Prin acest proiect legislativ, Ministerul Sănătăţii intenţionează să protejeze populaţia şi să îmbunătăţească serviciile medicale.

România se îndreaptă spre o criză alimentară.
La această concluzie au ajuns autorităţile române, după ultimele statistici care arată că în magazine, unele alimente de bază au ajuns la preţuri aproape duble în ultimul an.
Astfel, laptele s-a scumpit cu 72% faţă de luna iunie a anului trecut, iar zahărul cu 65% şi brânza cu 30%.
De asemenea, statisticile mai arată că fructele s-au scumpit în medie în prima jumătate a anului cu aproape 30%, iar cartofii cu 35%.

Cea mai lungă cale ferată de mare viteză din lume va fi inaugurată în această lună.
Aceasta se află în China şi va lega oraşele Beijing şi Shanghai.
Calea ferată se află în probe de aproximativ o lună, iar pe această linie vor circula trenuri care vor atinge viteze de 250 şi 300 de kilometri pe oră.
Distanţa de 1.300 kilometri dintre cele două oraşe va fi parcursă, în funcţie de viteză, în 4 ore şi 50 de minute sau în opt ore.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept