Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Ştiri 1 iunie 2011

Asociaţia Culturală Opera Viva organizează un concert în cinstea Înălţării Domnului.
Evenimentul de va desfăşura mâine, de la orele 19 la bazilica Sf. Anton din Constanţa.
Detalii aflăm de la preşedintele asociaţiei, baritonul Bogdan Ocheşel.

Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Acesta zi a fost iniţiată in anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor sa adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de buna înţelegere intre copii.
În 1989 Adunarea Generala a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia privind Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, in 1990, România a ratificat si ea aceasta Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorita in lume la date diferite, in funcţie de istoria naţionala a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului in România si alte 24 de tari, in majoritate foste sau actual comuniste, printre care Bulgaria,Polonia, Germania sau Rusia.

Spitalul de Urgenţă Constanţa se află în topul celor mai bine finanţate unităţi din ţară.
Clasificarea spitalelor a ajuns la final, iar reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au acceptat, aproape în totalitate, propunerile unităţilor sanitare din judeţul Constanţa în ceea ce priveşte rangul, astfel că, de astăzi, spitalele vor intra pe o nouă linie de finanţare.
Spitalul judeţean de urgenţă va avea servicii de coronarografie şi angiografie şi va angaja specialişti care să promoveze serviciile şi să aducă pacienţi din alte judeţe.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează că folosirea telefonului mobil poate produce cancer la creier.
Aceasta recomandă utilizatorilor să limiteze timpul de folosire a acestora, să folosească dispozitive hands-free sau să trimită mesaje în loc să sune.
Agenţia Europeană de Mediu a listat telefoanele mobile ca potenţiale cauze a producerii cancerului, alături de fumul de ţigară, azbestul şi benzina cu plumb.
Este pentru prima dată când Organizaţia Mondială a Sănătăţii găseşte o legătură între utilizarea telefonului mobil şi cancer, la puţin timp după ce o altă cercetare a relevat că utilizarea telefonului mobil timp de 30 de minute zilnic creşte riscul de cancer cerebral cu 40 la sută.
Companiile din industria de telefoane mobile au reacţionat imediat şi au afirmat că nu s-a dovedit clar că dispozitivele cauzează cancer.

Medicii de familie au ameninţat că de astăzi nu mai eliberează reţete compensate şi gratuite.
Ei motivează că nu mai au contract cu casa de asigurări de sănătate şi nu sunt de acord cu noile propuneri ale CNAS.
Pentru moment, doctorii nu s-au gândit să ia bani de la pacienţi pentru serviciile medicale şi aşteaptă rezolvarea de la autorităţi.
Totodată, medicii de familie ameninţă că dacă nu vor primi suficienţi bani să îşi desfăşoare activitatea vor închide cabinetele.

De astăzi intră în vigoare taxarea inversă la cereale şi plante tehnice.
Conform ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, taxarea inversă va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în acest an şi 400 milioane lei anul viitor.
Potrivit datelor oficiale, România pierde anual din comerţul cu cereale miliarde de lei ca urmare a neplăţii TVA la bugetul de stat datorat pe circuitul comercial de către firmele de tip fantomă.

Meteorologii anunţă vreme caniculară pentru această lună.
Centrului European pentru Prognoza Vremii relevă faptul că în vestul şi sud-estul ţării, valorile termice se pot situa peste mediile multianuale lunare.
De asemenea, cantităţile de precipitaţii vor înregistra valori sub cele normale în vestul, sud-estul şi nord-estul ţării.
Temperaturi ridicate se vor înregistra şi în luna iulie, iar în luna august, regimul termic al aerului va înregistra valori peste mediile multianuale lunare în estul, sud-estul şi local în vestul ţării şi în limite apropiate în restul teritoriului.

Preţul alimentelor de bază se va dubla în următorii 20 de ani.
Potrivit unui raport, preţurile vor scăpa de sub control din cauza schimbărilor climatice, a creşterii accelerate a populaţiei şi a exploziei costurilor la combustibil.
Cele mai afectate de criza alimentară vor fi ţările sărace.
În estul Africii, opt milioane de persoane se confruntă în prezent, cu o lipsă cronică de alimente, din cauza secetei, iar femeile şi copiii sunt printre cei mai grav afectaţi.
În aceste condiţii, raportul cere liderilor lumii să îmbunătăţească reglementările de pe piaţa alimentară şi să investească într-un fond climatic global.

Elevii de liceu vor putea învăţa despre activitatea Băncii Naţionale a României şi a sectorului financiar.
Potrivit unui reprezentant BNR, elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor putea alege din toamnă, disciplina opţională Banca Naţională a României.
În prezent, BNR derulează un proiect în cadrul căruia are consultări cu elevii şi profesorii de la mai multe licee din ţară, pentru a afla cum ar putea contribui banca centrală la promovarea cunoştinţelor de economie în şcoli.

Astăzi debutează o nouă etapă a programului Casa Verde.
Scopul acestuia este îmbunătăţirea calităţii aerului, apei şi solului prin reducerea gradului de poluare cauzată de arderea lemnului şi a combustibililor fosili utilizaţi pentru producerea energiei termice.
Potrivit programului, pentru instalarea de panouri solare, se acordă până la 6.000 lei, pentru instalarea pompelor de căldură – 8.000 lei, iar pentru instalaţii de producere a energiei termice pe bază de pelete sau tocătură lemnoasă – 6.000 lei.

Radarele fixe ar putea funcţiona din nou, iar numărul lor s-ar putea dubla.
Poliţia Rutieră a solicitat repunerea în funcţiune a radarelor fixe, în vederea reducerii numărului de accidente.
Conform statisticilor, viteza este principala cauză a accidentelor grave de pe teritoriul României.
Autorităţile pregătesc un cadru legal de funcţionare a acestor radare.