Știri 22 septembrie 2021

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfințit Mucenic Teodosie de la Brazi, mitropolitul Moldovei.
S-a născut în prima jumătate a secolului al 17-lea şi s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Bogdana.
În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuţi, iar în anul 1671 a fost ales episcop al Romanului, după care, în anul 1674 a devenit mitropolit al Moldovei.
Retras în sudul Moldovei, Sfântul Teodosie s-a îngrijit de construirea Mânăstirii Brazi, unde în anul 1694 a fost decapitat, după ce a refuzat să predea tătarilor odoarele bisericii.
Sinodul Bisericii noastre l-a canonizat în anul 2003 şi este considerat patronul spiritual al Vrancei.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la orele 18.00 Taina Sfântului Maslu la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine, de la ora 7.30, cu binecuvântarea IPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Florești, din apropierea Clujului, apoi va oficia Taina Sfântului Botez pentru pruncul Ioan;
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 1 octombrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Casicea, Căscioarele, G-ral. Scărișoreanu, Independenta, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Constănțenii sunt invitați la conferința intitulată ”Sensul suferinței”.
Aceasta se va desfășura sâmbătă, de la orele 17.00, la Curtea Brâncovenească.
Invitați vor fi Pr. Dr. Ștefan Mindea, Pr. Cezar Axinte și Dr. Galina Răduleanu, fost deținut politic.
Conferința va fi precedată de expoziția cu tema ”Doamna Maria Brâncoveanu”, prezentată de Alexandra Brutaru.

Astăzi este Ziua mersului fără mașini.
Aceasta este celebrată la inițiativa Comisiei Europene din anul 1999.
Astfel, Ziua europeană fără mașini s-a transformat în Ziua mondială fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.
Scopul imediat este descurajarea, pe cât posibil, a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun.
Ziua a fost celebrată pentru prima oară și în Constanța la Palatul Copiilor.

Astăzi are loc echinocţiul şi începutul toamnei astronomice.
Acesta reprezintă momentul în care ziua este egală cu noaptea.
Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică.
De astăzi, ziua începe sa scadă, până la solstițiul de iarnă, la 21 decembrie.

Nivelul poluanţilor atmosferici este prea ridicat în Europa, avertizează Agenţia Europeană de Mediu.
Cele mai ridicate concentraţii de particule fine se găsesc în centrul şi estul Europei, ambele fiind mai predispuse să folosească combustibili solizi pentru încălzirea locuinţelor şi în industrie. Concentraţiile de ozon sunt deosebit de mari în sudul continentului.
Agenţia Europeană de Mediu afirmă că poluarea aerului reprezintă cel mai mare pericol de mediu pentru sănătatea oamenilor în Europa, provocând probleme de sănătate pulmonară şi circulatorie care pot duce la moarte prematură în unele cazuri.
Conform estimărilor, peste 400.000 de persoane mor anual în întreaga Europă din cauza problemelor legate de aceşti poluanţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept