Știri 4 iunie 2021

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic , Atal, Camasie şi Filip.
Aceştia au făcut parte dintr-un grup de 36 de martiri, care au pătimit în secolul al 4-lea, într-o zi de 4 iunie, în cetatea Noviodunum din nordul Dobrogei, astăzi oraşul Isaccea din judeţul Tulcea.
După martiraj, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în cripta unei basilici de dimensiuni impunătoare de pe teritoriul localităţii Niculiţel de astăzi, iar pe peretele de lângă intrare, a fost inscripţionat textul Martirii lui Hristos, şi numelor lor, în ordinea în care sunt cinstiţi astăzi.
În aceeaşi criptă s-au găsit şi osemintele altor 2 bărbaţi, probabil martirizaţi mai înainte, prin secolul al 3-lea.
În anul 1971, cripta martirilor a fost descoperită cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente.
Doi ani mai târziu, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în biserica mare a mânăstirii Cocoş din apropierea Niculiţelului, unde se cinstesc şi astăzi.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară Taina Sfântului Maslu la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord, de la ora 18.00.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, de la ora 8.00.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfinților 4 martiri de la Niculitel, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, ierarhul nostru va răspunde invitației Preasfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului și va participa la sfințirea bisericii “Sfântul Nectarie” din localitatea Lada, județul Teleorman.
Luni, de la ora 7.40, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.

CFR Călători va introduce „Trenurile Soarelui”, din 11 iunie.
Turiştii vor avea la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării.
Biletele de tren pot fi achiziţionate cu o anticipaţie de 20 zile, prin intermediul următoarelor canale: online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele de vânzare bilete din gări; direct de la casele de bilete din gări şi distribuitori autorizaţi.

Mai multe infracțuni grave, precum traficul de persoane, sclavia, pornografia infantilă, tortura și proxenetismul vor deveni imprescriptibile.
Acest lucru înseamnă că făptuitorii vor fi trași la răspundere indiferent cât de mult timp ar trece de la comiterea acestor abuzuri.
Camera Deputaților a adoptat mai multe modificări în acest sens ale Codului Penal. În luna aprilie, acestea au trecut și de Senat.

Certificatul verde de vaccinare va fi lansat în 1 iulie la nivel european.
România este în grafic, în acest moment, cu procedurile, pentru ca acesta să fie disponibil la data stabilită.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu.
Documentul va putea fi descărcat de pe o platformă online securizată, creată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Nunţile şi botezurile se pot desfăşura până la ora 2:00.
Guvernul a modificat Hotărârea privind prelungirea stării de alertă.
Potrivit CNSU, numărul cazurilor noi de COVID continuă să scadă, astfel că au fost raportate 164, mai puțin de jumătate față de cât se consemna în urmă cu o săptămână.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept