Știri 28 mai 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.
Ierarhul nostru va săvârși Taina Sfântului Maslu de la ora 21.30.
Maine, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Duminică, va oficia Sfânta Liturghie, urmată de sfințirea lucrărilor efectuate la temelia bisericii „Sfântul Ioan Rusul” din orașul Ovidiu (lângă podul de cale ferată).
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Rusul, ale Sfântului Apostol Petru și ale Sfântului Nectarie.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge sau plasmă.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, sunt așteptate mâine, la sediul CRTS din str. Nicolae Iorga, în intervalul orar 8.30 -13.00 și luni între orele 7.30 – 13.30.
Potrivit Centrului, este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Guvernul a adoptat noile măsuri de relaxare a restricțiilor.
De la 1 iunie, creşte la 1.000 numărul participanţilor la activităţi culturale, artistice, de divertisment – în spaţii deschise, dacă fac dovada că sunt vaccinate anti-COVID, testate sau trecute prin infecţia cu SARS-CoV-2.
De asemenea, numărul persoanelor care pot circula în grupuri a fost mărit la opt, a precizat prim-ministrul.

Organizatorii evenimentelor private cu peste 50 de participanţi trebuie să se asigure că persoanele sunt vaccinate.
Declarația aparține șefului DSU, Raed Arafat.
El a menţionat că evenimentele desfăşurate la capacitate maximă din punct de vedere al numărului de participanţi reprezintă o decizie a organizatorului.
Raed Arafat a spus că pot exista controale din partea autorităţilor, prin sondaj, pentru a verifica dacă participanţii sunt vaccinaţi.

Părinții vor putea participa la festivitățile de sfârșit de an școlar ale copiilor, alături de elevi și cadre didactice.
Conditia este să fie vaccinați împotriva COVID-19, sau să aibă test negativ sau sa fi trecut prin boală.
Ceremoniile trebuie organizate în aer liber, iar locurile de joacă pentru copii vor fi și ele redeschise.

Vaccinul Johnson & Johnson, care se administrează în doză unică, va fi utilizat, pe lângă cel de la Pfizer, la maratoanele de vaccinare desfășurate în municipiul Constanța.
De astăzi și până duminică, oricine poate solicita imunizarea, fără programare, la punctul de vaccinare amenajat în mall-ul de pe bulevardul Aurel Vlaicu.
În centrul comercial din parcul Tăbăcărie imunizarea se desfășoară pe parcursul a cinci zile, până marți, 1 iunie.
Aceasta este a treia săptămână în care în mall-urile constănțene se derulează maratoane de vaccinare.

Guvernul a aprobat ieri un nou ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova în vederea gestionării pandemiei de COVID-19.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, ajutorul umanitar constă în acordarea a 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID livrate de către compania AstraZeneca.
Asigurarea transportului în Republica Moldova se va realiza prin structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept