Știri 24 mai 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine și miercuri, de la ora 7.40 Sf. Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Tot miercuri, de la ora 23.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, din apropierea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa, cu prilejul hramului.
Joi, de la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Vineri, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.

Lucrările de amploare de pe bulevardul Aurel Vlaicu vor fi întrerupte în luna august.
Măsura va fi luată pentru a nu afecta traficul auto din sezonul turistic.
Directorul RAJA, Aurel Presură, a declarat că până la momentul respectiv vor fi gata două dintre lucrările din zonă, iar cea de-a treia va fi reluată la finalul sezonului.

Examenele naţionale se vor susţine la datele planificate cu prezența fizică, indiferent de situație.
Declarația a fost făcută de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
El a precizat că vor fi organizate două sesiuni, atât la Evaluarea Națională, cât și la Bacalaureat.
Pe 22 iunie începe Evaluarea Națională, iar pentru elevii care ar putea fi în imposibilitatea de a se prezenta la examen va fi o a doua sesiune, la două săptămâni după cea obișnuită.
Cei care nu se vor prezenta la prima sesiune a Bacalaureatului, din 28 iunie, au a doua șansă pe 16, 17 și 18 august.

Unele asociații de elevi din țară cer organizarea unei dezbateri publice pe ordonanța privind transportul.
Săptămâna trecută, Ministerul Educației a publicat un comunicat de presă în care a menționat faptul că proiectul de Ordonanță de Urgență ce reglementează decontul navetei va fi votat în următoarea ședință de Guvern.
Proiectul de Ordonanță prevede trecerea transportului județean în procedură de decont, fiind astfel eliminată gratuitatea, iar elevii navetiști sunt nevoiți să își achiziționeze abonamentele la preț întreg din sume proprii, urmând să le fie decontat parțial prețul de către unitatea de învățământ.

Legea privind monitorizarea suspecţilor plasaţi în arest la domiciliu, cu ajutorul brăţărilor electronice, a intrat în vigoare.
Sistemul de Monitorizare Electronică va deveni operațional în martie 2022, într-un proiect pilot.
Pentru început, aceste dispozitive vor fi purtate de cei care sunt acuzați de violență domestică, împotriva cărora au fost emise ordine de protecție.
Legea prevede ca brățările electronice să fie purtate şi de către cei plasați în arest la domiciliu dar şi de către cei care sunt condamnaţi la închisoare cu suspendare şi se află sub supraveghere.

Prețul pâinii nu va crește în acest an.
Așa susține ministrul agriculturii, Adrian Oros.
El afirmă că recolta de cereale va fi mult mai bună decât cea de anul trecut.
Ministrul a mai spus că una dintre prioritățile României trebuie să fie creșterea capacității de procesare și depozitare pentru produsele agricole.
În schimb, legumele româneşti vor fi mai puţine şi mai scumpe anul acesta din cauza temperaturilor nocturne scăzute.
Producătorii au fost forţaţi să planteze mai târziu răsadurile în solarii, dar chiar şi aşa frigul le-a creat probleme.

Recensământul populaţiei, programat pentru anul viitor, va include şi o componentă adresată diasporei.
Secretarul de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Oana Ursache, spune că săptămâna viitoare va avea loc o primă discuţie pentru a se identifica modalitatea de recenzare a cetăţenilor din străinătate şi a subliniat că va fi nevoie de o campanie de promovare a acestui amplu demers, pentru a înlătura orice dubiu legat de o posibilă dublă impozitare.
Ei trebuie să aibă o dreaptă reprezentare în ţară şi să primească sprijin dacă doresc să se întoarcă, a precizat Oana Ursache.
Numărul românilor din diaspora este estimat acum la aproape 10 milioane de persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept